Economia Agroturismului

1.1. Premise

Impactul schimbărilor economice la nivel global (liberalizarea pieţelor), a schimbărilor de status

quo (descentralizarea sau politicile structurale regionale), fenomenele ce însoţesc procesul tranziţiei şi

pe cel al integrării europene (privatizare, acquis communautaire) au generat o serie de noi probleme şi

de sarcini complexe pentru mediul rural. Acesta este din ce în ce mai solicitat să promoveze programe

de dezvoltare care să se circumscrie sub semnul durabilităţii, globalizării şi integrării. În acest context

agroturismul se manifestă ca o variabilă activă în viaţa economică şi socială, ca un factor al globalizării

şi al dezvoltării durabile.

Toate regiunile rurale din ţările europene se confruntă cu probleme legate de declinul populaţiei şi

cu schimbări economice profunde. De peste un secol, trendurile de industrializare şi urbanizare au

schimbat puternic poziţia economică şi politică a societăţii rurale dar în ultimii 40 de ani asistam la o

intensificare a acestor tendinţe. Acestea au avut ca efecte, în principal, scăderea în termeni reali a

veniturilor obţinute în fermă şi reducerea populaţiei ocupate în agricultură. Mai departe, aceste

schimbări au determinat declinul serviciilor rurale (magazine, şcoli, biserici, servicii profesionale,

facilităţi de transport), respectiv reducerea acestora ca număr şi intensitate. Populaţia rurală devine din

ce în ce mai îmbătrânită şi foarte multe comunităţi rurale mici se luptă astăzi pentru a-şi menţine

vitalitatea. Foarte multe eforturi se depun la nivel local, regional, guvernamental, în quasi totalitatea

ţărilor europene şi chiar în lume, pentru redresarea acestor probleme.

Activităţile turistice, în schimb, prezintă un dinamism excepţional. Sosirile internaţionale au

crescut de la 25 milioane în anii 1950 la 684 milioane în anul 2001. În spatele acestor statistici se află o

serie de factori socio-economici: creşterea venitului, reducerea săptămânii de lucru, creşterea numărului

de zile de concediu plătite, ridicarea nivelului de educaţie, ameliorarea infrastructurii de transport,

factori care au determinat o mai mare dorinţă de a călători, de a explora.

De altfel, apariţia turismului, ca ramură economică distinctă, este strâns legată de fenomenul de

industrializare a societăţii omeneşti, în principal de unele din trăsăturile definitorii ale acestui fenomen:

pe de o parte concentrarea populaţiei în centre urbane şi, prin urmare, înregistrarea unor aglomerări la

nivelul locurilor de şcolarizare şi muncă, ale căilor şi mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri

de locuinţe, ale punctelor de distracţie; pe de alta parte, creşterea productivităţii muncii prin

introducerea unor metode moderne de organizare a producţiei şi a muncii, prin utilizarea tehnologiei

moderne şi concentrarea întreprinderilor producătoare etc.

Factorii care au determinat însă “explozie” fără precedent a activităţilor turistice, fapt ce i-a

determinat pe unii autori să-l considere „una dintre cele mai remarcabile trăsături ale epocii

contemporane, dar mai ales a deceniilor şapte, opt şi noua ale secolului XX” 1, sunt reprezentaţi de

creşterea numărului populaţiei şi modernizarea mijloacelor de transport.

Conform majorităţii specialiştilor, aceasta tendinţa de dezvoltare a fenomenului turistic va continua

sub influenţa transformărilor sociale, economice şi tehnice, biologice şi psihologice ce vor marca anii ce

vin, transformări luate în calcul în majoritatea scenariilor de prognoză turistică:

- creşterea numărului populaţiei şi în special a populaţiei urbane;

- creşterea speranţei medii de viaţă;

- creşterea veniturilor pe cap de locuitor;

- dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport;