Economia Cercetării Științifice

Ce este cercetarea ştiinţifică?

Cunoaştere percepţia de fapte şi adevăruri despre universul uman prin care se caută certitudini şi se înlătură anxietăţi. Prin cunoştere fiinţa umană încearcă să se acomodeze mai bine la mediul înconjurător adaptându-l şi transformându-se pe sine.

Există mai multe forme de cunoaştere: magică, religioasă, artistică, filosofică, ştiinţifică etc.

Ştiinţa – formă de cunoaştere care operează cu un corp de fapte şi adevăruri sistematic aranjate prin care se pun în evidenţă sensuri şi legităţi ale realităţii.

Henri Poincaré spunea că se face ştiinţă cu fapte aşa cum se construieşte o casă cu cărămizi, dar după cum nu orice grămadă de cărămizi reprezintă o casă la fel nici orice ansamblu de fapte nu reprezintă ştiinţă.

Rămânând la metafora casei se va înţelege uşor că aceasta se construieşte după un plan. La fel produsele ştiinţei se vor face după o concepţie despre realitate (o filosofie latentă sau explicită), în conformitate cu anumite reguli metodologice privind culegerea informaţiilor despre mediu, prelucrarea lor şi verificarea rezultatelor.

Sarcina de bază a oricărei ştiinţe este cercetarea realităţii. Scopul acestei cercetări este de a oferi explicaţii asupra a ceea ce se întâmplă şi de a face predicţii privind evoluţia viitoare a elementelor realităţii. Mediul uman fiind foarte divers este necesară o selectarea a ceea ce este esenţial. Pe baza cunoştinţelor anterioare şi a filosofiei implicite, savanţii elaborează un grup restrâns de axiome care să sintetizeze ceea ce cred ei că vor găsi în domeniul cercetat. Observând realitatea ei îşi definesc variabilele de lucru, apoi încearcă să construiască anumite ipoteze pe baza axiomelor. Completând aceste ipoteze cu o serie de propoziţii logice şi demonstraţii, savanţii încheagă diferite teorii. Aceste teorii sunt verificate din punctul de vedere al coerenţei logice şi se proiectează anumite modele logico-matematice pentru verificarea lor. Odată testul modelului trecut, acesta este dezvoltat ca parte integrantă a respectivei teorii, astfel încât toate teoriile ştiinţifice oferă şi un model al realităţii prin care se explică şi se previzionează evoluţia acesteia. Invalidarea teoriei sau modelului are loc dacă faptele rebele sunt mai numeroase decât cele care se conformează teoriei şi dacă există deja o teorie alternativă cu rezultate mai bune.

Esistă mai multe ştiinţe. Acestea se deosebesc după obiectul şi metoda de studiu.

Obiectul de studiu: zona (decupajul) de realitate studiată.

 Metoda (ştiinţifică): sistem de reguli, proceduri sau căi de desfăşurare a activităţilor umane. În ştiinţă metoda indică modalităţile de cercetare a realităţii, de selectare şi verificare a informaţiilor, de formulare a axiomelor şi ipotezelor de lucru, de structurare logică a concluziilor. De asemeni metoda oferă criterii şi pentru construirea teoriilor şi modelelor ştiinţifice cât şi pentru verificare acestora.

Cercetarea este o acţiune pe care oamenii o întreprind pentru a afla ceva într-un mod sistematic, cu scopul de a spori cunoaşterea.

Research – a recăuta.

Două aspecte ale definiţiei sunt esenţiale:

- “cercetarea sistematică”, care sugerează că cercetarea se bazează pe conexiuni logice; astfel cercetarea presupune explicarea metodelor folosite la colectarea datelor, interpretarea rezultatelor obţinute şi limitele asociate acestora; o descoperire întâmplătoare nu este considerată cercetare, chiar dacă ar putea rezulta un plus de cunoaştere;

- “a afla ceva”, care poate să însemne descrierea, explicarea, înţelegerea, critica sau analiza unui fenomen; cercetarea ajută la formularea unui răspuns la o întrebare sau mai multe întrebări.

- “cunoaşterea” este în sensul de cunoaştere credibilă, ce poate fi demonstrată altor persoane pe bază de raţionament şi dovezi.

Caracteristici ale activităţii de cercetare:

• Există un obiectiv bine definit;

• Cercetarea este un proces creativ şi de regulă interactiv, din care rezultă ceva nou;

• Datele sunt culese şi interpretate în mod sistematic.

Clasificarea activităţilor de cercetare - dezvoltare

Cercetarea şi dezvoltarea experimentală (C-D) constă în activitatea creativă desfăşurată pe o bază sistematică cu scopul de a spori stocul de cunoştinţe, inclusiv cunoştinţe despre om, cultură şi societate, şi utilizarea acestora pentru aplicaţii noi.

Termenul de cercetare şi dezvoltare experimentală acoperă trei tipuri de activităţi:

1. Cercetare fundamentală: activitate experimentală sau teoretică desfăşurată prioritar pentru obţinerea de cunoştinţe noi privind fundamentele fenomenelor şi faptelor observabile, fără nicio aplicaţie specifică sau utilizare previzibilă;

2. Cercetare aplicativă: investigaţie originală desfăşurată cu scopul de a obţine cunoştinţe noi. Aceasta este orientată însă către un obiectiv practic specific;

3. Dezvoltare experimentală: activitate sistematică, bazată pe cunoaşterea existentă obţinută anterior din cercetare şi/sau experienţă practică, şi care este orientată către producerea de materiale noi, produse sau dispozitive noi, instalarea de procese, sisteme sau servicii noi, sau îmbunătăţirea substanţială a celor deja produse sau instalate.

Activitatea de C-D cuprinde atât cecetarea formală în unităţi de C-D, cât şi activtatea de C-D informală sau ocazională în alte unităţi.

Cercetarea fundamentală urmareşte atât să descopere noi legi cât şi să ajungă la înţelegerea fenomenelor, adică legarea efectelor studiate de legi deja cunoscute pentru a le putea stăpâni.

Se cercetează pentru a descoperi, a inventa, adică pentru a putea face noi paşi în necunoscut şi deschide noi căi activităţii umane. Cercetarea fundamentală urmareşte să rezolve problemele pe care le pune natura, să extindă cunostinţele şi priceperea omului, dar fără să treacă la aplicaţii concrete.

Rezultatul obţinut în această fază a cercetării este invenţia, concept care la unii autori se suprapune cu descoperirea. Există însă şi studii în care se face distincţie între cei doi termeni. Astfel, descoperirea reprezintă identificarea, formularea şi explicarea unor legi şi fenomene din lumea materială si socială anterior necunoscute. Termenul descoperire defineşte un lucru care există deja şi pe care îl dezvăluie savantul. Invenţia desemnează însă o creaţie intelectuală concretizată într-o idee sau un model pentru un produs sau proces nou; prin invenţie se creează ceva ce nu ar fi existat fară intervenţia creatoare a omului.

Este util să se efectueze o subîmpărţire a activităţii de cercetare fundamentală în cercetări "descriptive" si cercetări "cu temă".

Cercetările "descriptive" (background research) sunt orientate spre obţinerea unui număr mare de date, observaţii si determinări; asemenea explorări se pot referi la solul planetei, oceanele, atmosfera; ele se pot adresa unei categorii de corpuri chimice, efectuând sinteza lor sistematică, precum şi studierea proprietăţilor lor fizice, chimice şi biologice.

Cercetarile "cu temă" sunt centrate sistematic pe un mare fenomen al naturii: un tip de radiaţii (ca razele cosmice), o stare a materiei (ca cea solidă), un aspect al vieţii (ca metabolismul sau ereditatea). Cercetările vor izbuti uneori sa stabilească şi cadrul în care o descoperire neprevazută va deschide brusc căi noi în domenii încă neexplorate.