Economia comerțului

1.1.Definirea noţiunii de comerţ.

1.2.O succintă abordare istorică.

1.3.Funcţiile comerţului.

1.1. Definirea noţiunii de comerţ

Unul din cele mai importante domenii ale economiei moderne îl constituie comerţul, el devenind elementul principal al economiei de piaţă. Cunoaşterea acestui domeniu, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb, conturarea proceselor manageriale specifice ridică probleme deosebit de complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoştinţe şi analize ştiinţifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic, oferit de disciplinele de specialitate, cât şi la experienţa practică acumulată de-a lungul veacurilor, comerţul reprezentând una din cele mai vechi îndeletniciri omeneşti.

Noţiunea de comerţ are un conţinut complex, determinând o funcţie economică, ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor (locul, timpul, cantităţile, sortimentul şi preţul).

În acelaşi timp, aceeaşi noţiune defineşte profesiunea unui corp de agenţi economici care acţionează în cadrul pieţei, asigurând actele de schimb.

Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau obiect între producător şi consumator, care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerţ.

1.2. O succintă abordare istorică

Privită în contextul său istoric, se remarcă faptul că prezenţa comerţului s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Dacă la început, primii oameni se mulţumeau cu puţine lucruri şi se străduiau să-şi producă tot ceea ce le era necesar, pe măsura dezvoltării civilizaţiei, nevoile lor au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb, creându-se adevărate curente şi căutări reciproce. Aceste curente au cunoscut o dezvoltare continuă, ajungând ca în final să fie soluţionate prin comerţ, produsele excedentare într-o familie, colectivitate sau regiune având nevoie de un întreprinzător care să le caute debuşee într-o altă zonă sau colectivitate, unde ele erau deficitare.

Schimburile care se efectuau la început direct, adică produs contra produs, constituiau aşa-zisul "troc".

Pentru ca acest troc să se poată efectua, era necesar ca trebuinţele sau dorinţele celor interesaţi să coincidă, iar produsele ce urmau a fi schimbate să fie divizibile, sau să aibă valoare sensibil egală.

Schimbul a fost mult mai simplu când s-a trecut la folosirea unei mărfi intermediare, numită monedă.

Trocul s-a descompus atunci în două operaţiuni: vânzare şi cumpărare. Din acest moment a început adevăratul comerţ.

Analizând evoluţia în timp a schimbului, specialiştii în teorie comercială subliniază faptul că se poate vorbi de o adevărată civilizaţie comercială, a cărei începuturi trebuie căutate într-un trecut de peste 4000 de ani.

Astfel, China, Mesopotamia, Europa de Nord, făceau încă de pe atunci comerţ la scară internaţională. Mai multe popoare mediteraneene: cretanii, fenicienii, etc. au fost de asemenea mari navigatori şi negustori. Mai târziu, grecii şi apoi romanii au constituit veritabile imperii comerciale, profitând de îmbunătăţirea transporturilor terestre şi marine, de crearea şi perfecţionarea continuă a sistemelor monetare, de dezvoltarea schimburilor şi a economiei artizanale.

A urmat apoi pentru Europa, epoca invaziilor barbare şi musulmane, care au stimulat apariţia unei economii "domeniale", o economie închisă, în cadrul căreia, fiecare senior din Europa feudală producea tot ceea ce era necesar asigurării unei vieţi foarte aspre.

Începând din secolul al XI-lea se poate vorbi însă de o adevărată "revoluţie comercială", creându-se treptat centre puternice de producţie şi de consum. Astfel, se poate vorbi de existenţa a doi poli ai comerţului european: zonele mediteraneene şi cele de la Marea Nordului, care au creat între ele o zonă comercială ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne, ţările de pe Rin şi Mosella.