Economia Comerțului

CAPITOLUL 1

LOCUL ŞI ROLUL COMERŢULUI ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1. Conţinutul activităţii de comerţ

Noţiunea de comerţ are un caracter complex determinat de funcţia sa economică, ce constă în a cumpăra bunuri pentru a le revinde în acelaşi stadiu din punct de vedere fizic, dar în condiţiile cerute de consumator.

Din punct de vedere juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferarea titlurilor de proprietate asupra bunurilor între producător, comerciant şi consumatorul final.

Dacă privim activitatea de comerţ din punct de vedere istoric, se observă că necesitatea ei a apărut în momentul în care oamenii au început să comunice. Deci, forma empirică a comerţului la început a fost sub forma unui schimb de produse şi constituia aşa-zisul troc. În acest stadiu, pentru a-şi procura cele necesare, oamenii cedau produsele care le prisoseau în favoarea altora necesare.

Specialiştii apreciază că o formă avansată a schimburilor comerciale a apărut din cele mai vechi timpuri, respectiv de aproape 4000 de ani. În acea perioadă, ţări ca Mesopotamia, China, Anglia sau chiar ţările baltice, cu ajutorul flotelor comerciale şi a neguţătorilor, realizau activitatea de comerţ. Mai târziu, grecii şi romanii, prin imperiile constituite şi prin traseele comerciale terestre şi maritime, au pus bazele unor schimburi comerciale avansate, mai ales prin crearea sistemelor monetare (monezi de aur, argint etc.).

Deci, putem afirma, că de-a lungul timpului schimburile comerciale tot mai diversificate din punct de vedere al produselor şi mai ample din punct de vedere al traseelor comerciale, au determinat o dezvoltare a nevoilor de consum ale populaţiei.

În prezent, activitatea de comerţ trebuie privită din punct de vedere al societăţii de consum. Astfel, ea nu mai reprezintă doar o fază intermediară între funcţia de producţie şi funcţia de consum, ci reprezintă o funcţie distinctă în cadrul actului de comerţ.

Locul activităţii de comerţ în societatea de consum

În general, în prezent, între producători şi consumatori, nu mai există o legătură directă, deoarece apare cel de-al 3-lea partener, şi anume comerciantul. Astfel, majoritatea firmelor de producţie încearcă să externalizeze activitatea de distribuţie pentru a-şi canaliza eforturile strict către activitatea productivă.

Având în vedere transformările continue în evoluţia societăţii, conţinutul activităţii de comerţ reprezintă o punere a produsului la dispoziţia consumatorului, prin cercetarea pe baza studiilor de piaţă şi a determinării nevoilor consumatorilor.

Deci, pe lângă activitatea propriu-zisă de intermediere, comerţul cuprinde şi activităţi de cercetare a pieţei, de informare a populaţiei, de educare şi protecţie a consumatorului, de publicitate etc. În economiile moderne, specifice economiei de piaţă, comerţul dispune de o reţea de mari pieţe cu ridicata, de reţele de vânzători şi compartimente de vânzare, fapt pentru care îşi poate îndeplini rolul lui de reglare a raportului dintre cerere şi ofertă.

1.2. Funcţiile comerţului

Prin complexa sa activitate, comerţul îndeplineşte anumite funcţii destinate să asigure un flux normal al produselor spre locurile de consum.

1. Principala funcţie a comerţului o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari. Deci, scopul acestei funcţii este de a se asigura materializarea muncii producătorului în formă bănească, prin transferul bunurilor către comercianţi.

2. Funcţia de stocare a mărfurilor; această funcţie presupune studierea de către comerciant a nevoilor consumatorului, pentru a determina stocul optim de mărfuri care sunt necesare în anumite perioade şi în anumite teritorii. Comerciantul trebuie să realizeze o repartizare în timp, în funcţie de sezonalitatea producţiei şi a consumului, iar atunci când dispune de o reţea de distribuţie complexă trebuie să facă o repartizare oprimă şi pe regiuni.

3. Fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pentru crearea unor loturi pe sortimente de produse şi asigurarea micilor partizi care se vor pune la dispoziţia consumatorului. Realizarea acestei funcţii presupune organizarea în cadrul reţelei comerciale a unor operaţiuni specifice ca de exemplu, poziţionarea, dozarea, ambalarea, sortarea după diferite criterii, controlul calităţii, asigurarea condiţiilor de depozitare.

4. Transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor, această funcţie presupune o bună orientare a transferului de mărfuri în funcţie de consumul regional, o manipulare atentă precum şi activitatea de transport de la centrul reţelei către periferie. Realizarea acestei funcţii presupune o bună cunoaştere a pieţei, alegerea celor mai apropiaţi furnizori, precum şi a celor mai scurte căi de transport şi ieftine modalităţi.

5. Crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare – cumpărare; pentru realizarea acestei funcţii comerţul trebuie să dispună de o reţea de unităţi (magazin, puncte mobile de vânzare, depozite, automate etc.), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziţia consumatorului mărfurile necesare şi să se organizeze procesul de vânzare. De asemenea, aceste unităţi trebuie să dispună de personal calificat, precum şi de modalităţi cât mai moderne de decontare a contravalorii mărfurilor.

6. Cercetarea doleanţelor utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a obiceiurilor de consum şi a gradului de instruire. Realizarea acestei funcţii presupune existenţa unui personal de înaltă calificare şi utilizarea unor metode şi tehnici prin care să se facă o centralizare a tuturor prospecţiunilor comerciale, deci ea antrenează alături de comercianţi şi producători şi majoritatea consumatorilor de la care se poate determina partajul de produse şi caracteristici ale acestora.