Economia comerțului

1.1 ABORDĂRI ALE CONCEPTULUI DE COMERȚ

Etimologic, noțiunea de comerț provine din latină, derivând de la “commercium” (cu semnificație de schimb). Având în vedere nota sa caracteristică, activitatea comercială (comerț) se include în schimbul din economie.

N.B. - schimbul reprezintă instrainarea rezultatelor propriei activitați, pentru a primi, prin contraprestație, alte bunuri și servicii.

In condițiile economiei naturale, forma de schimb a constituit-o schimbul direct (trocul). Adâncirea diviziunii sociale a mărfurilor a determinat apariția producției de mărfuri, adica a producției destinate de la început schimbului și prin schimb, satisfacerii nevoilor de trai.

Ansamblul actelor de schimb, privite în intercondiționarea lor, formează circulația mărfurilor, concept care desemnează forma economică prin care se infaptuiește trecerea bunurilor de la producție la consum.

Comerțul are în teoria și practica economică o dublă accepțiune:

a)de categorie economică, de concept care operează preponderent în teoria economică;

b)de ramură a economiei naționale, cu sens preponderent practic.

Comerțul cuprinde, în sensul de relații economice, actele de cumparare și vânzare de mărfuri, în scopul obținerii unui profit.

Prin natura lor aceste acte aparțin schimbului și circulației, mărfurile trecând de la producător la producător sau de la producător la consumator.

Obs: Sensul de comercial este dat de profit, ca mobil al actelor comerciale și nu de prezenta comerciantului pentru intermedierea lor, ele putând fi efectuate și de producători.

Comerțul se înscrie în distribuția mărfurilor, atât prin actele sale de cumpărare și revânzare a mărfurilor, cât și prin operațiunile tehnico-economice pe care le efectuează în deplasarea fizică a mărfurilor.

Sistemul economic național cuprinde un ansamblu de activități de producție, repartizare, distribuție și consum, generate de diviziunea muncii.

Distribuția mărfurilor, ca moment al reproducției lărgite, al cărui obiect de activitate îl reprezinta transferul bunurilor materiale din sfera producției în cea a consumului, cuprinde:

-distribuția mijloacelor de producție, destinate consumului productiv;

-distribuția bunurilor de consum, destinate consumului individual.

In practica economică, distribuția mărfurilor are ca sferă de cuprindere următoarele domenii:

a)Comerțul en gros interindustrial - vizează, în principal, asigurarea unităților producătoare cu mijloacele de producție necesare;

b)Valorificarea producției agricole- reprezintă o formă aparte a distribuției mărfurilor, prin care produsele agricole de origine animală și vegetală sunt valorificate de producătorii agricoli (individuali, asociați, cu capital de stat) în cadrul relațiilor marfă-bani, către societăți comerciale cu capital de stat, cooperatist sau privat, care le dirijează ulterior spre consumul productiv sau individual;

c)Comerțul interior - este o parte integrantă a distribuției mărfurilor al cărui obiect de activitate îl constituie cumpararea de mărfuri și vănzarea acestora în scopul aprovizionării populației cu bunuri de consum (92-93%) și a instituțiilor și întreprinderilor cu bunuri de uz gospodăresc, precum și cu unele produse alimentare (cantine, spitale);

-urmărește în primul rând asigurarea populației cu bunuri de consum, activitate care se realizează în cea mai mare parte prin unități specializate de depozitare și desfacere;

-urmărește vânzarea către populație a unor mărfuri destinate consumului productiv (materiale de construcții, unelte agricole, etc.).

d)Comerțul exterior - este acea activitate economică prin care bunurile de consum și mijloacele de producție se cumpără și se vând între agenți economici din țări diferite.

Disciplina “Economie comercială”, constituie o ramură a științei economice, având ca obiect de cercetare schimbul în economie, cu particularizare la comerț - una din formele sale evoluate - devenit activitate profesionalizată în economie.

Economia comercială este știinta care studiază fenomenele și procesele comerciale, conținutul ei fiind astfel circumscris manifestărilor unui domeniu concret al vieții economice: schimbul.

Există trei tipuri de abordări (demersuri) circumscrise activității comerciale:

-demersul empiric;

-demersul normativ - potrivit căruia, economia comercială cercetează rezultatele activitătilor umane în domeniul schimbului și formulează în acest sens principii, norme și mijloace de acțiune pentru maximizarea acestor rezultate;

-demersul abstract - care pune accent pe conceptualizarea faptelor, înțelegerea rațională a acestora (demers științific modern, prin care economia comercială studiază în primul rând esența fenomenelor și proceselor comerciale).