Economia Constructiei

Curs
9/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 6 fișiere: doc, ppt
Pagini : 39 în total
Cuvinte : 16852
Mărime: 2.54MB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

1. Noţiunea şi clasificarea izvoarelor legislaţiei cadastrale.

Izvor de drept al legislaţiei cadastrale este forma în care se materializează şi se conţin norme de drept ale legislaţiei cadastrale. In RM izvorul de drept principal este actul normativ. Act normativ este izvorul de drept, adoptat sau aprobat şi emis de către autorităţile publice competente în modul stabilit de lege şi în limitele competenţei lor. Clasificarea actelor normative în funcţie de ierarhia şi puterea juridică a acestora:

1) acte normative de drept internaţional, parte a cărora este RM;

2) acte normative de drept naţional (ale RM).

In cazul actelor normative de drept internaţional, parte a cărora este şi RM, o deosebită importanţă, cu calitatea de izvor de drept, o au Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948 (in special, art. 17), precum şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 04.11.1950 (în special, art.l din Primul Protocol adiţional la Convenţie), prevederile cărora sunt aplicabile şi în cazul legislaţiei cadastrale, inclusiv în cazul exercitării şi apărării dreptului de proprietate asupra terenurilor şi altor bunuri imobile. Astfel, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (obligatorie pentru RM din 28.07.90.) stabileşte: „Orice persoană are dreptul la proprietate atât singură cât şi în asociere cu alţiP'. Tot la acest articol se conţin şi garanţii ale dreptului de proprietate în măsura în care JVimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".

O deosebită importanţă teoretică, dar şi practică, în scopul apărării şi garantării dreptului de proprietate, inclusiv asupra bunurilor imobile, o au prevederile art.l din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în vigoare pentru RM din 12.09.1997), care stabilesc următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional." Totuşi, prevederile indicate mai sus. conform aceluiaşi articol, ,,nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor"

Actele normative de drept naţional, în funcţie de ierarhia şi puterea juridică a acestora, se divizează în:

a) acte legislative; şi

b) acte normative subordonate legii.

Principiul de bază ce asigură funcţionalitatea actelor normative în totalitatea lor: Actul normativ ierarhic inferior trebuie să corespundă şi nu poate să contravină actului normativ ierarhic superior ".

Actul legislativ (legea) este actul normativ cu putere juridică supremă, elaborat şi adoptat în modul stabilit de către organul reprezentativ legislativ suprem în stat - Parlamentul RM. Legea este orientată spre reglementarea normativă a celor mai importante relaţii sociale în stat. Legile pot fi adoptate doar de către Parlament. Legea are prioritate faţă de toate celelalte acte normative (guvernamentale etc.). Legea adoptată de Parlament este transmisă Preşedintelui RM pentru promulgare, care. ulterior, in mod obligatoriu este publicată în Monitorul oficial al RM.

Categorii de acte legislative:

a) acte legislative constituţionale (Constituţia RM şi amendamentele la aceasta);

b) acte legislative organice;

c) acte legislative ordinare;

d) hotărârile şi moţiunile Parlamentului RM.

Constituţia RM din 29.07.94 (pusă în aplicare cu data de 27.08.1994 este legea supremă a societăţii şi a statului. Legi constituţionale sunt şi legile privind modificarea şi completarea (revizuirea) Constituţiei, care se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi, precum şi cele aprobate prin referendum naţional. Constituţia RM în calitatea sa de izvor de drept universal, conţine prevederi cu caracter economic, patrimonial etc. în acest sens pot fi menţionate prevederile art. 46 „Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia", conform căreia "Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate" (alin.(l)), precum şi faptul că ,JVimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire"(&'m.{2)). Tot aici se conţin garanţii constituţionale ale dreptului de moştenire a proprietăţii private (alin.(6)). Art. 54 din Constituţia RM stabileşte modul, dar şi limitele, în care poate avea loc „restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor UbertăţF, conform căruia în RM „nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanulur (alin.(2)), iar restrângerea „nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii'" (alin.(4)). Art. 126 din Constituţia RM stabileşte fără echivoc că economia RM este „economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă". Art. 127 din Constituţie obligă statul RM să ocrotească proprietatea, inclusiv prin faptul că statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţiF.

Legi organice sunt actele legislative care reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale şi pot interveni numai în domeniile expres prevăzute de Constituţie sau în alte domenii deosebit de importante pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Legile organice se adoptă după cel puţin două lecturi şi sunt subordonate legilor constituţionale. Actele legislative sunt subordonate ierarhic. Actul legislativ ierarhic superior poate modifica, completa sau abroga un act legislativ inferior. în cazul modificării sau completării exprese a actului inferior, modificarea sau completarea are aceeaşi forţă juridică ca şi actul modificat sau completat, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de noime ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior. In calitate de acte legislative de referinţă pot fi numite Codul civil (nr.l 107-XVdin 06.06.2002), Legea cadastrului bunurilor imobile (nr. 1543-XIII din 25.02.1998), Legea privind formarea bunurilor imobile (nr.354-XVdin 28.10.2004) etc.

Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia domeniilor supuse reglementării prin Constituţie şi legi organice. Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi şi sînt subordonate legilor constituţionale şi organice.

Hotărârile Parlamentului sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi şi nu se supun procedurii de promulgare. Prin moţiune. Parlamentul îşi exprimă poziţia într-o problemă de politică internă sau externă. Moţiunea de cenzură este unicul act legislativ prin care Parlamentul îşi exprimă neîncrederea în Guvern.

Particularităţile actelor normative subordonate legii:

1) pot fi emise doar de către autorităţile administraţiei publice competente în modul şi limitele stabilite de lege;

2) sunt emise în baza, în conformitate şi intru executarea legilor, adoptate de Parlament;

3) nu pot să contravină şi/sau să denatureze sensul legilor, adoptate de Parlament, actelor normative de drept internaţional, parte a cărora este RM.

Felurile actelor normative subordonate legii:

1) decrete cu caracter normativ ale Preşedintelui RM (pot fi emise doar in situaţii excepţionale);

2) acte normative guvernamentale (hotărârile, regulamentele, ordonanţele şi dispoziţiile Guvernului cu caracter normativ);

3) acte normative ministeriale şi departamentale (ale organelor administraţiei publice centrale: ministerelor, departamentelor, Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru etc.);

4) acte normative ale autorităţilor administraţiei publice locale (ale consiliilor locale, inclusiv raionale, primăriilor şi primarilor satelor, comunelor, oraşelor, municipiilor);

5) acte interne (locale) cu caracter normativ (din cadrul societăţilor comerciale etc.).

Preview document

Economia Constructiei - Pagina 1
Economia Constructiei - Pagina 2
Economia Constructiei - Pagina 3
Economia Constructiei - Pagina 4
Economia Constructiei - Pagina 5
Economia Constructiei - Pagina 6
Economia Constructiei - Pagina 7
Economia Constructiei - Pagina 8
Economia Constructiei - Pagina 9
Economia Constructiei - Pagina 10
Economia Constructiei - Pagina 11
Economia Constructiei - Pagina 12
Economia Constructiei - Pagina 13
Economia Constructiei - Pagina 14
Economia Constructiei - Pagina 15
Economia Constructiei - Pagina 16
Economia Constructiei - Pagina 17
Economia Constructiei - Pagina 18
Economia Constructiei - Pagina 19
Economia Constructiei - Pagina 20
Economia Constructiei - Pagina 21

Conținut arhivă zip

  • Economia Constructiei
    • Ppt0000174.ppt
    • Tema 1. Izvoarele legislatiei cadastrale.doc
    • Tema 2. Notiunea, scopul, structura si elementele de baza ale cadastrului bunurilor imobile.doc
    • Tema 3. Raspunderea juridica pentru incalcarea legislatiei funciare.doc
    • Tema 4. Lucrarile cadastrale, dosarul cadastral si formarea bunurilor imobile.doc
    • Tema 5. Documentele necesare la inregistrare drepturilor asupra bunurilor imobile.doc

Alții au mai descărcat și

Analiza Factorior care Influenteaza Vanzarile unei Firme de Materiale de Constructii

Motivarea temei Econometria este stiinta care foloseste modele ptr a pune in evidenta masura in care anumite variabile influenteaza diferite...

Macroeconomie

Content of the course* Introduction to macroeconomics: the circular flow of income and national accounts Economic growth Saving and investment;...

Economia Întreprinderii

CAPITOLUL I ÎNTREPRINDEREA ŞI ECONOMIA NAŢIONALĂ 1.1. Complexul economic naţional Procesul de dezvoltare economică a unei naţiuni a condus la...

Metodologia de Creditare

Prelegere (2 ore): 1. Etapele procesului de creditare. 2. Etapa preliminară privind informarea – documentarea reciprocă banca – solicitant. 3....

Curs Tehnici Promotionale

Tema 1. Rolul şi conţinutul comunicaţiilor de marketing ale întreprinderii 1. Obiectivele şi conţinutul comunicaţiilor de marketing 2. Factorii -...

Monedă și Credit

CAPITOLUL I MONEDA SI ROLUL SÃU ÎN VIATA ECONOMICO-SOCIALÃ 1.1. Concept, definire, forme Nu se poate aborda chestiunea monedei fãrã a face mai...

Monedă

Capitolul 1 NATURA MONEDEI ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ Conceptul de monedă este unul dintre cele mai controversate. În zilele noastre, când Europa...

Instituțiile Uniunii Europene

Parlamentul European Parlamentul European (PE) este ales de cetăţenii Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele. Îşi are originea în...

Ai nevoie de altceva?