Economia întreprinderii

Curs nr. I

Capitolul I. Obiectul disciplinei economia intreprinderii

1. Scurt istoric al constituirii disciplinei stiintifice economice

Asa cum o arata denumirea, e o asociere de doi termeni:economie si întreprindere. Economia reprezinta ansamblul de activitati de producere,repartitie,schimb si consum de bunuri si servicii economice.

Prin urmare este vorba de patru faze ce definesc economia care nu sunt strict delimitate si nici succesive si se manifesta simultan.

În fiecare din cele patru faze se desfasoara activitati de natura economica în cadrul unor unitati de sine statatoare numite întreprinderi.

Cunoasterea acestor organizatii reprezinta o necesitate pentru ca în felul acesta se poate asigura functionarea lor in vederea atingerii scopurilor prestabilite de catre cei care le-au fondat numiti antreprenori dupa caz investitori. Dar studii privind întreprinderea,natura si rolul sau nu este de data prea indepartata. Primii care au facut studii asupra întreprinderii au fost fiziocratii din întâia generatie (ultimul sfert al veacului XIX). La acestia întreprinderea constituie baza oricarei ramuri în sensul de loc în care se produc bunuri comercializabile, dar plaseaza economia într-un mediu ideal,ca si economia în ansamblu,lipsite de disfunctii caci mecanismele pietii ca si concurenta sunt libere,perfecte.

In consecinta întreprinderea se dezvolta nestingherit aducând antreprenorilor câstiguri.În realitate întreprinderea nu functioneaza într-un mediu linistit ci în unul traversat de turbulente,de crize si ca toate efectele din cadrul acesteia se propaga asupra întregii economii.

Aceasta stare existentiala a întreprinderii cu mecanismul propriu de functionare, determina cunoasterea continutului si naturii sale. Întreprinderea este veriga de baza a oricarei economii,ea apartine microeconomiei,adica economiei reale,ea este centrul de producere dar si de decizie pentru producerea,obtinerii de bunuri si servicii economice.

Studiul întreprinderii pe lânga rolul sau are in vedere si organizarea managementului sau adica toate metodele folosite pentru functionarea ei în conformitate cu scopurile ce i-au fost conferite.

Pana la aparitia disciplinei economia intreprinderii cunoasterea economica a strabatut un drum lung si de loc lipsit de asperitati. Realitatea economica la inceput a fost cercetata în integralitatea ei nediferentiat nici pe niveluri si nici structural pe o stiinta unica: stiinta economica.

Pe masura ce activitatea economica s-a extins si a devenit tot mai complexa a aparut necesitatea specializarii, cercetarii pe domenii ale economiei care pot aprofunda cunoasterea, oferind mai multe informatii despre fiecare; mai multe solutii, rezolvari încât sa sporeasca eficacitatea activitatilor aflate în studiu. Prin urmare este vorba despre o separare a stiintei economice în discipline care sunt parti desprinse din cea dintâi, fiecare cercetând o latura, un domeniu delimitat al economiei.

Pe aceasta cale s-au descoperit notiuni si concepte noi, investigatia stiintifica s-a maturizat, s-au creat un numar de teorii distincte dupa domeniul economic cercetat, organic legate intre ele dand nastere unor discipline stiintifice economice autonome intre care si disciplina economia intreprinderii.

Economia întreprinderii este o componenta a stiintei economice apartinând stiintelor microeconomiei, in speta disciplinelor economice de ramura. Cum insa ramurile sunt alcatuite din unitati economice, disciplina economia intreprinderii face parte din grupul disciplinelor unitatilor economice, care inseamna acelasi lucru cu intreprinderea.

Inseamna ca prin unitate economica se desemneaza si notiunea de firma, indiferent de ramura în care activeaza si vorbim de unitati economice industriale, de constructii, prestatoare de servicii, electricitate, financiare etc.

Se poate aprecia în raport cu cele spuse pâna aici ca economia întreprinderii este consecinta actiunii a doua procese:

a. adâncirea diviziunii sociale a muncii care semnifica separarea muncilor,dupa natura acestora,dând nastere intreprinderii in acceptiunea moderna a conceptului pe care il confera, care reuneste in aceeasi unitate economica ocupatii de acelasi fel (omogene) si mijloace avand caracteristici si ele omogene.

b. diferentierea cunostiintelor stiintifice in domeniul economic finalizate pe baza unor acumulari treptate, într-o serie de discipline economice de sine statatoare, între care si cea a unitatii economice, adica a întreprinderilor de orice fel.

În cadrul stiintei economice are loc nu numai un proces de diferentiere de disciplinele acesteia, ci si un proces invers, de integrare a diferitelor discipline. Complexitatea mare a activitatilor economice determina nevoia studiului de un numar mare de discipline specializate, rezultate prin diversificarea stiintei economice, totodata de unire a acestora, astfel disciplinele unitatilor economice au cunoscut o adâncire a separarii, o divizare în discipline si mai restrânse cum ar fi cele privind managementul întreprinderii, organizarea, planificarea firmelor etc., iar prin integrarea acestor discipline care înseamna o întrepatrundere a sferelor de cercetare are loc o cooperare între ele, dând nastere unei gandiri pluridisciplinare, de granita,de contact si diversificarea si integrarea disciplinelor ce le apartin sunt procese nascute din dezvoltarea stiintei economice si care stau la baza dezvoltarii acesteia.

Exemple de integrare a stiintelor economice: economia matematica, ingineria economica.