Economia Întreprinderii

Tema: Economia întreprinderii – aspecte generale de studiu prin prisma activităţii cooperatiste

1. Obiectul de studiu al disciplinei „Economia întreprinderii”

2. Cooperaţia de consum din RM – esenţa, evoluţia economică şi perspectivele de dezvoltare

3. Alianţa Cooperatistă Internaţională – principii de organizare şi direcţii de evoluţie

1. Obiectul de studiu al disciplinei „Economia întreprinderii”

În condiţiile economiei de piaţă activitatea economică este con¬centrată în veriga de bază a economiei - întreprinderea - unde se creează bunurile materiale şi serviciile necesare societăţii. Aici se află resursele materiale şi umane, aici se iau deciziile cu privire la utilizarea lor.

Întreprinderea reprezentă un agent economic care produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă. Întreprinderea este unitatea structurală de bază a economiei de piaţă care foloseşte resursele materiale şi umane pentru producerea bunurilor şi serviciilor în scopul de a obţine profit.

Prin urmare, activitatea eficientă a întreprinderilor determină dezvoltarea economiei naţionale. Dar, pentru a asigura activitatea întreprinderilor, este necesar ca angajaţii şi, în primul rând, managerii lor să cunoască problemele teoretice şi practice ale economiei de piaţă, să înţeleagă legalităţile ei şi, consecvent, să le traducă în viaţă. În condiţiile economiei de piaţă supravieţuiesc doar întreprinderile care cunosc mai bine cerinţele pieţei şi produc bunuri ce se bucură de cererea consumatorilor. O astfel de activitate poate fi realizată numai de cei care au însuşit bine teoria şi practica organizării şi funcţionării întreprinderilor.

Economia este ştiinţa care studiază bazele teoretice şi formele practice ale structurilor de piaţă şi interacţiunile subiecţilor economici ai societăţii. Ca ştiinţă, economia este studiată de mai multe discipline economice, aşa ca:

Macroeconomia studiază activitatea economică la nivelul economiei naţionale în ansamblu, formarea cererii agregate şi ofertei globale, a fluxurilor dintre agenţii economici, structura economiei naţionale şi interdependenţele dintre ramurile ei.

Microeconomia studiază activitatea economică din punctul de vedere al comportamentului consumatorului, în funcţie de volumele de producţie, de preţurile lor etc. Ea deseori se confundă cu economia firmelor. Dar este ştiut că microeconomia este departe de realitatea afacerilor şi nu poate recomanda, decât în cazuri excepţionale, modele concrete de utilizare eficientă a resurselor în activitatea firmelor.

Formele concrete ale vieţii economice în care oamenii îşi asumă libertatea de a alege folosirea optimă a resurselor de care dispun, pentru a-şi realiza scopurile, sînt studiate de disciplina „Economia întreprinderii".

„Economia întreprinderii" studiază teoria şi practica activităţii economice în strânsă legătură cu nevoile formării şi luării deciziilor în vederea funcţionării întreprinderii. Ea include studierea formelor organizatorice, funcţiilor, problemelor acumulării şi utilizării eficiente a tuturor resurselor în scopul desfăşurării activităţii economice a întreprinderii.

Desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii se bazează pe formarea şi utilizarea categoriilor economice (potenţialul economic, resursele umane, resursele materiale) asigurarea creşterii capitalului, veniturilor etc. Toate aceste categorii economice se măsoară statistic şi se exprimă prin indicatori economici. Evidenţierea şi analiza in¬dicatorilor respectivi constituie o condiţie esenţială a activităţii de conducere a întreprinderii şi trebuie să stea la baza elaborării strategiei întreprinderii, aprecierii îndeplinirii şi fundamentării deciziilor. Indicatorii economici sunt necesari atât pentru alegerea diferitelor variante de alocare şi folosire a resurselor, cât şi pentru determinarea scopurilor şi estimarea rezultatelor obţinute în activitatea economică. Prin urmare, întreprinderea trebuie să dispună de metode argumentate pentru evidenţierea şi estimarea indicatorilor economici, a căror valoare este decisivă în tragerea concluziilor referitoare la efectele generate ale activităţii economice într-o anumită perioadă.

Cursul dat îşi propune ca sarcină cercetarea relaţiilor economice exemplificate în cadrul întreprinderilor din sistemul cooperatist al RM – sistem care se prezintă un sector economic important în complexul economic al ţării, ce desfăşoară un spectru larg de activităţi şi are o arie teritorială de cuprindere enormă.

2. Cooperaţia de consum din RM – esenţa, evoluţia economică şi perspectivele de dezvoltare

Cooperaţia de consum din RM are o istorie de mai mult de un secol – în 1868 în Chişinău a fost constituită prima cooperativă „Sberejenie”. Apariţia cooperativelor la noi urmărea scopuri şi principii comune mişcării cooperatiste mondiale. Aceste principii, cît şi obiectivele principale ale activităţii sistemului cooperatist din RM sînt în mare parte oglindite în Legea cooperaţiei de consum nr. 1252 – XIV din 28.09.2000. Conform acestei legi, principiile activităţii cooperaţiei de consum din RM sînt următoarele:

1. libera asociere

2. colegialitate şi colaborare

3. democratismul

4. egalitatea şi nedescriminarea

5. publicitatea

6. mutualitatea (ajutor reciproc între membri)

7. contribuitivitatea

8. raporturile dintre membri cooperatori şi organizaţiile cooperatiste de consum

9. colaborarea şi dezvoltarea

La fel, conform acestei legi sînt formulate sarcinile principale ale organizaţiilor cooperatiste de consum, care sînt:

1. satisfacerea intereselor şi necesităţilor membrilor cooperatori

2. crearea şi dezvoltarea infrastructurii

3. extinderea cooperaţiei de consum

4. protecţia consumatorului

5. exercitarea influenţei asupra politicii de consum etc.

În urma evoluţiei sale cooperaţia de consum a RM s – a format ca un sistem, o asociere de întreprinderi, care funcţionează în domenii diverse de activitate economică şi aria cărora de activitate este concentrată în zonele rurrale ale ţării. Domeniile de activitate ale cooperaţia de consum a RM sînt:

1. activitatea comercială en – detail

2. activitatea comercială en – gross

3. activitatea de producţie

4. achiziţia produselor agricole de la populaţie

5. activitatea în sfera alimentaţiei publice

6. servicii

7. transporturi

8. construcţii