Economia Ramurii

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 28 în total
Cuvinte : 13414
Mărime: 124.97KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Economia ramurii

Principalele mecanisme de autoreglare ale economiei de piaţă sunt următoarele:

- concurenţa;

- cererea;

- oferta;

- preţul;

- calitatea.

Pe lângă autoreglare într-o economie de piaţă există reglementare statală bazată pe anumite pârghii economice ca:

- sistemul de impozitare;

- creditele şi investiţiile;

- rata dobânzilor;

- nivelul salariilor şi remunerărilor;

- gradul protecţiei sociale ş.a.

În lume nu există concurenţă perfectă, ci toată piaţa poate fi grupată în 4 modele ce se caracterizează prin următoarele:

Indicatorul ce caracterizează modelul peţii Concurenţa perfectă Concurenţa monopolistă Oligopolia Monopolia totală

Numărul firmelor Foarte multe Multe Câteva Una

Felul produsului Producere standardizată Standardizată cu apariţia mică a diversificării Standardizată şi diversificată Diversificată

Controlul asupra preţurilor Nu există Se fac încercări de a se controla În cazul înţelegerii centralul e total Control total

Ieşirea şi intrarea în ramură Liberă Apar careva bariere neînsemnate Apar bariere esenţiale E imposibil de intrat în ramură

Exemplu Gospodăria sătească Comerţul cu amănunta şi ridicata în producerea încălţămintei şi a hainelor Producerea automobilelor şi a aparatajului casnic Întreprinderi de deservire municipală

Obiectul de studiu al disciplinei este ramura de producere şi caracteristica ei din punct de vedere a activităţii în economia de piaţă(EP).

Ramura reprezintă o totalitate de întreprinderi ce produc producţie de aceeaşi utilitate, foloseşte aceeaşi materie primă şi procese tehnologice asemănătoare.

Economia naţională a oricărei ţări se divizează în 5 ramuri:

- industria;

- gospodăria sătească;

- construcţiile;

- transportul;

- comunicaţiile;

- Informaţională (în unele ţări mai dezvoltate).

Industria la rândul său se împarte în câteva subramuri:

- industria grea;

- constructoare de maşini;

- uşoară;

- forestieră şi chimică;

- prelucrătoare.

Tema 1

Capacitatea de producţie şi programul de producţie al firmei sau al întreprinderi.

1. Determinarea cerinţelor economice naţionale în producţia de ramură;

2. Capacitatea de producţie a firmei (metodele de determinare şi căile de îmbunătăţire a folosirii ei);

3. Noţiunea şi structura programului de producţie.

Rezultatul ce e format din producţia marfă + producţia globală + producţia realizată – cheltuieli este numit profit. În cheltuieli se include:

- materia circulantă (materie primă, bani);

- fondul fix (mijloace fixe, utilaj);

- munca.

1. Pentru determinarea necesităţilor în producţia de ramură se efectuează analiza peţii potenţiale de desfacere şi se determină indicatorii principali ca:

- capacitatea peţii este egal cu volumul producţiei naţionale + importul – exportul;

- ponderea fiecărui concurent este egală cu raportul dintre volumul producţiei produsă de concurent către capacitatea peţii.

La baza necesităţilor stă cererea ce reprezintă cantitatea totală dintr-o anumită marfă dorită ce poate fi cumpărată de un individ într-o perioadă oarecare de timp la un preţ anumit. Însumând cererile individuale obţinem cererea totală a peţii ce reprezintă cantitatea dintr-un anumit bun ce la un anumit preţ este dorită să fie cumpărată. De determinarea cererii se preocupă marketingul. Cercetările în domeniul cererii se determină după următoarea schemă.

La prima etapă se efectuează analiza peţii şi se alcătuieşte un pronostic al cererii ce reprezintă dezvoltarea sferei de consum. Acest pronostic ţine cont de următoarele:

i) progresul tehnico ştiinţific în procesele date;

ii) progresele în domeniul cercetărilor referitor la crearea noilor produse sau noilor tehnologii;

iii) referitor la investiţiile ce vor avea loc în producere.

La etapa a doua pe baza primei etape se elaborează cererea orientativă.

La etapa a treia se efectuează precizarea cererii.

Pentru ramura radioelectronicii la determinarea cererii o importanţă deosebită o are ţinerea contului a următorilor factori:

- ritmul înalt al progresului tehnico ştiinţific;

- învechirea morală a articolelor e rapidă;

- nomenclatura sau sostimentul destul de larg;

- dinamismul înalt al legăturilor economice.

2. Reieşind din cerere se determină capacitatea de producţie a firmelor şi întreprinderilor ce reprezintă o anumită cantitate de producţie pe cât de posibil maximală de o calitate înaltă. În nomenclatura sau sortimentul prevăzut cu folosirea deplină a utilajului şi suprafeţelor de producţie ţinându-se cont totodată de progresul tehnico ştiinţific. Capacitatea se determină în mărime medie anuală:

- capacitatea introdusă i;

- capacitatea medie anuală;

- capacitatea la începutul anului;

- capacitatea lichidată;

n – felurile de capacităţi introduse;

m – felurile de capacităţi lichidate;

- numărul de luni depline de lucru pe parcursul anului a capacităţii noi introduse;

- numărul de luni depline de lucru pe parcursul anului cât nu vor lucra capacităţile lichidate.

Capacitatea de producţie la început de an poate fi determinată prin două metode:

i) Pentru întreprinderi cu sostiment îngust:

B – productivitatea utilajului cheie într-o unitate de timp (oră);

- fondul efectiv de timp de lucru al utilajului pe parcursul anului;

ii) Pentru întreprinderi cu sostiment larg capacitatea la începutul anului se determină:

M – manopera (cheltuielile de timp pentru îndeplinirea articolului).

Fondul efectiv de timp necesar pentru determinarea capacităţii la începutul anului se determină în ore după următorul algoritm:

Fc – fondul calendaristic;

Pen – pierderi ale economiei naţionale ce constituie zilele de odihnă şi sărbătorile ce nu coincid cu zilele de odihnă.

Fondul nominal:

Fn=Fc-Pen

Pierderile de regim:

Pr=Fn*Nsc

Nsc – numărul de schimburi nelucrate.

Fondul de regim:

Fr=Fn-Pr

Pr – pierderi de regim.

r – regim de lucru;

Tschimb – durata schimbului.

De la capacitatea medie anuală se determină volumul anual de producţie după formula:

Vanual=Cma*K

K – coeficientul de folosire a capacităţii medii anuale ce trebuie să tindă către unu.

3. Programul de producţie reprezintă un set de indicatori care determină producerea şi realizarea unei anumite cantităţi de articole în corespundere cu sortimentul şi calitatea dinainte determinate. Toţi indicatorii programului de producţie se-mpart în: sortimentul, nomenclatura şi calitatea.

Sortimentul este o totalitate de produse sau servicii de aceeaşi categorie dar diferite după forme sau calităţi. Nomenclatura este lista de enumerare a felurilor de articole sau denumiri de servicii. Calitatea reprezintă o totalitate de însuşiri ale produselor sau serviciilor în virtutea cărora produsele sau serviciile satisfac anumite cerinţe în concordanţă cu destinaţia lor.

Indicatorii valorici ai programului de producţie sunt: producţia marfă ce reprezintă producţia sau serviciile finisate predestinate de a fi puse la dispoziţie consumatorului. Se determină după formula:

PM – producţia marfă;

Pi – preţul unui articol sau a unei unităţi de serviciu de nomenclatura 1 sau de felul i;

Ni – este programul de producţie a articolelor de felul i sau a serviciilor de felul i în unităţi naturale;

Vserv – volumul de servicii în unităţi valorice ce pot fi puse la destinaţia consumatorului de către întreprindere;

n – lărgimea sortimentului sau a nomenclaturii.

Către volumul de servicii se atârnă construcţiile capitale efectuate cu forţele proprii, reparaţiile capitale ale utilajului. Valoarea predestinată pentru livrarea şi plata ce se cuvine în perioada de plan a semifabricatelor de producţie proprie. Lucrările au caracter industrial pentru realizarea în altă parte. Protecţia pentru construcţia capitală proprie şi gospodăriile neindustriale aflate la balanţa întreprinderii.

Producţia marfă comparabilă (produsul global) reprezintă toată producţia produsă la întreprindere sau toate serviciile, necătând de faptul care e etapa de finisare.

PMC – producţia marfă comparabilă;

PM – producţia marfă;

PNma – producţia nefinisată medie anuală;

ΔS – stocurile;

Aceşti doi indicatori (PM & PMC) se deosebesc unul de altul prin:

i) preţul în care se evoluează, adică producţia marfă se evaluează în preţuri curente, iar producţia marfă comparabilă se evaluează la preţul la o dată concretă;

ii) forma de finisare;

iii) producţia realizată este acea producţie sau valoarea ce a fost plătită de către consumator, se determină după formula:

PR - producţia realizată;

PM – producţia marfă;

PGma – producţia gata la depozit medie anuală;

Pexma – producţia expediată medie anuală.

Tema 2

Fondurile fixe de producţie

1. Noţiunea, esenţa economică şi componenţa fondurilor fixe de producţie;

2. Metodele de evaluare a fondurilor fixe de producţie;

3. Felurile de uzură şi reflectarea lor în cheltuielile de producţie;

4. Indicatorii de folosire eficientă a fondurilor fixe. Rezervele de îmbunătăţire a fondurilor fixe;

5. Reproducerea fondurilor fixe. Construcţia capitală şi investiţiile capitale.

Preview document

Economia Ramurii - Pagina 1
Economia Ramurii - Pagina 2
Economia Ramurii - Pagina 3
Economia Ramurii - Pagina 4
Economia Ramurii - Pagina 5
Economia Ramurii - Pagina 6
Economia Ramurii - Pagina 7
Economia Ramurii - Pagina 8
Economia Ramurii - Pagina 9
Economia Ramurii - Pagina 10
Economia Ramurii - Pagina 11
Economia Ramurii - Pagina 12
Economia Ramurii - Pagina 13
Economia Ramurii - Pagina 14
Economia Ramurii - Pagina 15
Economia Ramurii - Pagina 16
Economia Ramurii - Pagina 17
Economia Ramurii - Pagina 18
Economia Ramurii - Pagina 19
Economia Ramurii - Pagina 20
Economia Ramurii - Pagina 21
Economia Ramurii - Pagina 22
Economia Ramurii - Pagina 23
Economia Ramurii - Pagina 24
Economia Ramurii - Pagina 25
Economia Ramurii - Pagina 26
Economia Ramurii - Pagina 27
Economia Ramurii - Pagina 28

Conținut arhivă zip

  • Economia Ramurii.doc

Alții au mai descărcat și

Strategia de Modernizare a Statiilor de Distributie Carburanti

INTRODUCERE IMPORTANTA ADOPTARII UNEI STRATEGII DE MODERNIZARE A STATIILOR DE DISTRIBUTIE CARBURANTI PENTRU CRESTEREA PERFORMANTELOR...

Relatia Cost-Profit. Metode si Tehnici ale Analizei Economice Financiare

CAPITOLUL Ι Consideraţiuni generale privind COSTURILE 1.1 Constituirea şi evoluţia studiului costurilor Problematica costurilor apare o datã...

Piata Hartiilor de Valoare din Republica Moldova

1..Esenta, scopurile si formele emisiei hirtiilor de valoare in RM Cu ajutorul operatiunilor de emisiune se formeaza atit capitalul propriu cit...

Analiza Fondurilor Fixe

Viabilitatea firmei intr-un mediu concurential este asigurata numai in masura in care dispune de un potential material al carui parametrii...

Finanțe Publice

CAPITOLUL I CONŢINUTUL ECONOMIC AL FINANŢELOR PUBLICE 1.1. NEVOI INDIVIDUALE ŞI NEVOI SOCIALE Nevoi individuale şi nevoi sociale. Bunuri private...

Venitul, Consumul si Investitiile

7.1. FORME ALE VENITULUI MACROECONOMIC. VENITUL ŞI CONSUMUL La nivelul economiei naţionale, veniturile obţinute de agenţii economici îmbracă...

Piața Capitalului

Piaţa capitalului sau piaţa activelor financiare o definim aici ca loc (cadru) de întâlnire între nevoile de resurse băneşti ale întreprinzătorilor...

Teorie Economica

1. Piaţa muncii şi salariul Piaţa muncii reprezintă un ansamblu de relaţii în cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta de muncă, au loc...

Ai nevoie de altceva?