Economia Ramurilor

Capitolul I

ECONOMIA, REFORMA SI PRIVATIZAREA

România este a doua tara ca dimensiune din Europa Centrala. Este situata la intersectia coridoarelor economice euro-asiatice, care fac legatura între nordul si sudul, estul si vestul celor doua entitati continentale; are o pozitie ideala pentru circulatia marfurilor între Marea Caspica, Marea Neagra si Europa vestica.

România poseda stabilitate politica, bune si foarte bune relatii cu toate tarile vecine, un sistem legislativ croit dupa standarde europene, care necesita însa, o mai mare stabilitate si rigoare.

Cei cca 22 milioane consumatori, cât reprezinta populatia României constituie o piata potentiala de marime medie pentru orice producator de bunuri economice. Populatia, în marea sa majoritate, are un nivel deosebit de educatie si vorbeste, de regula, o limba straina de circulatie internationala.

Infrastructura industriala si de transport sunt dezvoltate si au fost declarate numeroase zone economice libere, în special în marile orase sau pe cursul Dunarii. România este traversata de trei coridoare europene de transport: coridorul 4 auto si feroviar(Berlin-Praga-Budapesta-Arad-Bucuresti-Istanbul/Salonic); coridorul 7 fluvial (Marea Neagra-Dunare-Main-Rhin-Marea Nordului) si coridorul 9 auto si feroviar (Helsinki-Moscova/Kiev-Odessa-Constanta/Bucuresti-Alexandropoulis. Pot fi luate în considerare si facilitatile oferite de cel mai mare port la Marea Neagra  Constanta, cu perspectiva de a deveni al doilea port la Europei, dupa Rotterdam, de care este legat prin culoarul fluvial european 7. România poseda retele de telecomunicatii mobile prin sistemele GSM si NMT.

Analiza rezultatelor reformei întreprinse dupa 1990 releva un dublu esec. Pe de o parte, la nivel macroeconomic nu au fost create conditiile necesare cresterii eficacitatii si eficientei alocarii resurselor. Drept urmare, doua treimi din firmele românesti au înregistrat în ultimii ani pierderi si nu profituri. Pe de alta parte, efectele politicilor fiscale si monetare initiate de autoritati s-au dovedit a fi negative. Recesiunea si inflatia reprezinta problemele-cheie cu care s-a confruntat în ultimii 11 ani economia României.

POLITICILE ECONOMICE

Economia mostenita de la regimul totalitarist era caracterizata la sfârsitul anului 1989 de existenta proprietatii socialiste (de stat sau cooperatista), centralizarea excesiva, planificarea rigida si eficienta economica scazuta. Industrializarea fortata, excesiva, bazata pe utilaje si procese tehnologice cu un consum mare de energie, reducerea drastica a importurilor si promovarea fortata a exporturilor, fara a avea în atentie criteriile de eficienta, pentru a plati cât mai repede datoria externa acumulata (între 1975 si 1989, România a platit peste 21 mld $), toate acestea au dus la adâncirea crizei în toate ramurile economiei, ceea ce a avut drept consecinta directa scaderea calitatii vietii populatiei.

Economia româneasca nu este nici cal, nici magar, afirma reputatul economist Aurelian Dochia, care continua: s-au facut o serie de schimbari care nu au fost duse la bun sfârsit. La nivel macroeconomic avem un cadru institutional si reglementari care, în mare, sunt compatibile cu economia de piata. La nivel microeconomic, îndeosebi datorita întârzierii procesului de privatizare, avem însa mecanisme, actiuni si componente care nu sunt tipice mecanismelor de piata. Între aceste doua nivele apare inevitabil disfunctia realitatii, acest aparent haos, coruptia etc.

Guvernul Petre Român a încercat sa adopte masuri de restructurare si retehnologizare a întreprinderilor de stat, reusind doar transformarea lor în regii autonome sau în companii comerciale; lipsa unor programe clare, coerente, combinata cu liberalizarea preturilor, au condus la puternice tensiuni inflationiste, în conditiile în care, anual (cu câteva exceptii), declinul economiei s-a accentuat iar somajul a crescut permanent sporind astfel costurile sociale ale tranzitiei. Masurile adoptate au urmarit: descentralizarea economiei, privatizarea, încurajarea investitiilor straine de capital, reîmproprietarirea taranilor (în limita a 10 ha de teren arabil de gospodarie). Celelate guverne care au urmat pâna la alegerile din noiembrie 1996, Guvernul Stolojan si Guvernul Vacaroiu au preferat sa încerce realizarea unei reforme graduale cu pasi marunti, în loc sa aplice terapia de soc care ar fi expus, însa, populatia unor eforturi deosebite. S-a neglijat crearea unor piete reale !

Guvernele care au condus România dupa alegerile din noiembrie 1996 au încercat sa aplice o reforma accelerata, însotita de restructurarea si privatizarea companiilor de stat, asa cum solicita FMI. Cu toate acestea, dupa 4 ani de aplicare a masurilor solicitate de FMI, declinul economic al României s-a accentuat, iar deficitul bugetar si al balantei comerciale a crescut. Guvernele Victor Ciorbea si Radu Vasile au fost preocupate de privatizarea marilor întreprinderi de stat, iar Guvernul Mugur Isarescu de reluarea cresterii economice. Pe ansamblul guvernarii economice, Puterea instalata dup 1996 nu a reusit sa constituie germenii dezoltarii durabile pe care si-a propus-o.

Etapele parcuse în cei zece ani de tranzitie de la planul centralizat la economia de piata au cuprins: liberalizarea preturilor, dezvoltarea sectorului privat în paralel cu încercarea de restructurare si privatizare a întreprinderilor de stat.

Principala politica de stat promovata cu ardoare, aceea a fragmentarii marilor combinate si întreprinderi industriale în mai multe societati comerciale mici  pe principiul divide et impera(divizeaza si stapâneste), s-a dovedit a fi eronata desi s-a perseverat în aplicarea ei la sugestia principalelor organisme financiare internationale care au experimentat, fireste în dauna noastra, acest tip de reforma în România.

Politica întâi privatizare, apoi restructurare s-a dovedit nepotrivita, putini investitori preferând întreprinderi falimentare, grevate în datorii. Guvernele Radu Vasile si Mugur Isarescu, din perioada 1998  2000, au încercat sa realizeze redresarea cererii interne, concomitent cu consolidarea stabilitatii macroeconomice, controlul inflatiei si al deficitului bugetar, prin aplicarea unor politici fiscale si monetare restrictive. Macrostabilizarea a fost principiul defectuos, aplicat timp de aproape un deceniu, prin care s-a încercat sa influenteze politica economica generala.

Din pacate, guvernele care condus România în deceniul 1990-1999, nu au avut în centrul atentiei refacerea economica a tarii, prin impulsul dat de evolutiile pozitive din agricultura si industrie, ci, au încercat sa dirijeze evolutia economica prin masuri monetare si fiscale, fara a stapâni baza reala a transformarilor produse.