Economia Serviciilor

1. CONTINUTUL SERVICIILOR;

1.1. Conceptul de serviciu

Mult timp, importanta activitatilor de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate si incadrate in sfera neproductiva. Aceasta atitudine s-a schimbat profund in cursul ultimelor 2-3 decenii, avand la baza urmatoarele argumente: numai serviciile pot crea locuri de munca suficiente pentru a limita problema somajului; oferta de servicii este diferentiata si adaptata la cerere; sectorul tertiar nu este ingradit de reglementari, etc.

Preocuparile specialistilor de a depasi relativa ramanere in urma a teoriei economice in raport cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor s-au concentrat asupra definirii conceptului de serviciu. Majoritatea definitiilor accentueaza in special faptul ca serviciile sunt “activitati al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare”. Asa, de exemplu, Asociatia Americana de Marketing defineste serviciul ca “activitatea oferita la vanzare care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun”. Cu toate ca aceste definitii par acceptabile, ele nu sunt lipsite de ambiguitati. Astfel, exista foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice, editoriale, de informatica, alimentatie publica, etc.

Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel de fabricare a bunurilor materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de productie. Acest sistem ar trebui denumit cu termenul specific de “servuctie”, elementele fundamentale ale sistemului de servuctie fiind: suportul fizic, clientul, personalul de contact si serviciul.

Demersul de definire a serviciilor este dificil si datorita faptului ca acestea se realizeaza nu numai in cadrul unor unitati specializate, “exteriorizate” de activitatile de productie propriu-zise ci si in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. In acest din urma caz, evidentierea si evaluarea lor statistica este mai dificila. De altfel, extinderea activitatilor de servicii in unitatile industriale si agricole reprezinta una din trasaturile specifice ale “economiei servicilor” care caracterizeaza in present economia tarilor dezvoltate. Acest proces de integrare din ce in ce mai puternica a functiilor de servicii in unitatile economice a condus la ideea unei tendinte de “servicizare” sau “tertiarizare” a economiei.

Cu scopul de a surprinde specificitatea relatiilor economice determinate de productia serviciilor, alte definitii, cum este cea a lui Hill pun accentul pe diferenta intre producatorul unui bun care nu stie cine achizitioneaza produsele lui si producatorul unui serviciu aflat in relatie directa cu cu consumatorul. Astfel, Hill defineste serviciile ca “schimbari in conditia unei persoane sau a unui bun, care sunt rezultatul activitatii, pe baza de comanda, a unei alte unitati economice.” In acest sens, confectionarea de bunuri materiale pe baza de comanda (imbracaminte, incaltaminte, mobila, etc) este considerata prestare de serviciu.

Alte definitii subliniaza natura social-economica a serviciilor. Astfel, in Vocabularul practic al Stiintelor Sociale din Franta, sunt considerate servicii “toate activitatile indirect productive.Ele constituie ceea ce se numeste sectorul tertiar al economiei…principalele ramuri ale serviciilor sunt comertul, comunicatiile si transportul.”

Dificultatea de a distinge serviciile printr-o caracteristica comuna a condus multi specialisti la adoptarea unei definitii negative. Astfel, serviciile sunt definite ca fiind acele activitati care nu sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura. Dupa alte definitii, din sectorul serviciilor s-ar exclude si constructiile, altele exclud si alimentatia publica iar o definitie si mai restransa exclude si distribuirea de apa, gaz, electricitatea si salubritatea.

O incercare de a sintetiza experienta teoretica si practica privind definirea serviciilor si delimitarea lor de bunuri conduce la concluzia ca acestea “reprezinta o activitate umana, cu un continut specializat, avand ca rezultat efecte utile, imateriale si intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale”.

O ultima remarca se impune referitor la notiunea de “sector al serviciilor “ sau “sector tertiar”. Acesta are doua acceptiuni: pe de o parte, ansamblul de meserii: contabili, vanzatoare, etc, care se exercita in societati de servicii (banci, companii aeriene, etc) sau in intreprinderile industriale sau agricole iar pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie statistic izolate, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii. Acest al doilea sens corespunde notiunii statistice de ramura.

1.2. Caracteristicile serviciilor

Evidentierea principalelor trasaturi caracteristice ale serviciilor este importanta pentru identificarea si delimitarea lor fata de celelalte componente ale activitatii economice si sociale. In aceasta privinta, opiniile specialistilor sunt mult mai unitare, existand totusi unele diferentieri referitoare la numarul caracteristicilor, implicatiile asupra productiei si comercializarii, etc