Economia Serviciilor

1.1. Generalităţi despre servicii

Economia serviciilor este o disciplină economică ce are ca obiect de studiu procesele şi fenomenele specifice sectorului terţiar şi care integrează conceptele şi metodele teoriei economice tradiţionale în fenomenul contemporan al serviciilor.

Deşi serviciile au existat dintotdeauna, teoria economică a sectorului terţiar a luat amploare în ultimele decenii, în încercarea de a armoniza fundamentele teoretice cu dezvoltarea accelerată a ofertei de servicii şi a creşterii puternice a ponderii serviciilor în crearea P.I.B.

Dacă stadiul agrar şi stadiul industrial al dezvoltării economice au creat de-a lungul timpului condiţiile satisfacerii cererii de consum de bunuri de primă necesitate (pentru trebuinţele fiziologice) şi mai apoi, de bunuri durabile (pentru confortul propriu), evoluţia postindustrială a economiilor a deplasat structura de consum către produse superioare şi mai ales către servicii, în care se evidenţiază desigur, informatica, telecomunicaţiile, publicitatea, servicii de inginerie, consiliere, educaţie, monopol tehnico-ştiinţific, know-how, audit etc.

Economiile dezvoltate au deci, ca fenomen calitativ-structural dominant, creşterea puternică a sectorului terţiar, în care se cuprind atât o serie de activităţi cu funcţii bine definite dar marginalizate, desprinse din întreprinderile de producţie tradiţionale (servicii de management, marketing, cercetare, informare), precum şi activităţi noi sau specializate-servicii considerate intelectualiste, bazate pe cunoaştere şi experienţă - analiza riscului, intermediere financiară, subcontractare, servicii juridice, expertizare, consultanţă, servicii de programe, reţele, protecţie informaţională.

În prezent, lumea economică suferă o polarizare după gradul de dezvoltare a sectorului terţiar. Astfel, există state dezvoltate puternic industrializate sau în curs de industrializare ce evoluează spre economii moderne şi o societate a serviciilor şi state subdezvoltate (3/4 din populaţia globului) în care serviciile sunt subdezvoltate. Din acest motiv se fac simţite serioase rămâneri în urmă în domeniul ştiinţific, tehnologic, informaţional, al cunoştinţelor fundamentate şi cu atât mai mult în domeniile novatoare, cu efecte dramatic resimţite în lipsa performanţelor economice şi în lupta concurenţială.

Unele teorii economice moderne prefigurează o posibilă soluţie pentru atenuarea decalajelor dintre state şi subliniind strânsa interdependenţă dintre creşterea economică şi dezvoltarea serviciilor, propun efectuarea de investiţii masive şi durabile în domenii noi din sectorul terţiar (servicii de informatizare, comunicare, management, marketing etc.), în vederea provocării unei “revoluţii” terţiare şi a unui demaraj către o economie de servicii cu o creştere economică puternică.

1.2. Evoluţia teoriei economice despre servicii

Gândirea economică despre servicii datează încă din sec XVII-XVIII şi este reprezentată de economişti clasici ca William Petty, Adam Smith, Gregory King.

Serviciile nu sunt tratate ca activităţi separate ci în ansamblul activităţilor economice creatoare de bogăţie economică şi importante pentru societate. Ei includ în sfera serviciilor activităţi ca: comerţul, transporturile, activităţi artizanale şi manufacturale, serviciile militarilor, magistraţilor, oamenii de litere, serviciile religioase etc., pe care le consideră însă neproductive, necreând valoare şi deci profit.

În sec XIX Jean Baptiste Say dezvoltă o teorie nouă asupra serviciilor şi critică teoriile anterioare care consideră că activităţile de servicii nu se manifestă printr-un rezultat. El consideră că activităţile de servicii sunt productive, căci deşi rezultatele sunt produse nemateriale, ele au o valoare de schimb dată de utilitatea lor.

În teoria sa J.B.Say diferenţiază însă categoriile de servicii, considerând că totuşi unele dintre ele şi este cazul serviciilor publice - învăţământ, servicii judecătoreşti, de ordine etc. - care nu se manifestă prin intermediul pieţei şi nu participă la schimb, nu produc câştiguri şi deci nu sunt productive (de produse nemateriale, desigur).

Alţi economişti (John Stuart Mill) tratează activităţile de servicii ca fiind nu neproductive, ci indirect productive căci deşi rezultatele lor nu sunt obiecte materiale destinate schimbului, ele pot crea utilităţi încorporate în obiecte creatoare mai departe de produse concrete şi de bogăţie materială.

Un alt punct de vedere referitor la rolul serviciilor în cadrul activităţilor economice, foarte apropiat de teoriile secolului XX este formulat de Fr. Bastiat. El critică puternic concepţiile clasice (A. Smith) în care activităţile productive sunt doar cele creatoare de obiecte şi consideră că valoarea unui produs nu este dată de materialitatea sau (calitatea dată de natură) ci de utilitatea sa apreciată şi urmărită în cadrul unei relaţii de schimb. în acest mod valoarea produselor este dată de valoarea utilităţilor pe care le furnizează pe piaţă, iar serviciile devin deci, produse economice care dau valoare bunurilor materiale. Evoluţia contemporană a economiilor, tot mai dominate de servicii confirmă teoria valorii serviciilor a lui Bastiat, căci produsele sunt considerate tot mai adesea ca “reprezentarea fizică a serviciilor pe care le furnizează” şi mijloace mai practice de a cumpăra servicii.