Economia Serviciilor

CURSUL 1

DEFINIREA ŞI CARACTERISTICILE SERVICIILOR

1. Consideraţii generale

2. Definiţiile serviciilor

3. Caracteristicile specifice ale serviciilor

1. Consideraţii generale

Într-o economie modernă, serviciile, cunoscute sub denumirea de sector terţiar, au o importanţă deosebită pentru derularea activităţii sectorului primar (agricultură, piscicultură, silvicultură, industria extractivă) şi a sectorului secundar (industria prelucrătoare, construcţii) precum şi pentru asigurarea trebuinţelor populaţiei.

Serviciile reprezintă un efect al revoluţiei ştiinţifice şi al aprofundării muncii în domeniile primarului şi secundarului. În general, serviciile sunt activităţi efectuate de persoane individuale, întreprinderi, instituţii care satisfac anumite necesităţi materiale sau spirituale, fără a se concretiza într-un produs de genul celor fabricate de firmele din primar şi secundar. În sfera serviciilor se includ şi unele activităţi ce pot fi asimilate meşteşugurilor.

Criteriile de delimitare a sferei serviciilor sunt:

1. serviciile reprezintă o formă de activitate umană care se depune în diferite momente relative: la perioada de producere a unui bun anterior, ulterior producţiei sale, în scopul facilităţii consumului respectivelor produse (comercializare, reparaţie etc.);

2. prestarea serviciilor coincide cu consumul lor;

3. activităţile prestatoare de servicii se răsfrâng asupra omului şi uneori asupra naturii, de cele mai mult ori nefiind materiale.

Pentru a stabili locul serviciilor pentru o economie, trebuie să se facă o diferenţiere între natura serviciilor şi celelalte activităţi (ele se împart statistic de cele mai multe ori). Totodată, unele servicii intră în cadrul întreprinderilor din sectorul primar şi/sau secundar (încălţăminte, confecţii, marochinărie etc.).

Indiferent de soluţia de încadrare a serviciilor, rezultatul concret al indicatorilor statistici ce delimitează acest sector trebuie să surprindă:

1. satisfacerea unei game tot mai diversificate de nevoi personale, sociale şi spirituale;

2. satisfacerea unor nevoi ale populaţiei ce decurg din pătrunderea masivă în consumul neproductiv al unei largi game de bunuri de folosinţă îndelungat, pentru uz casnic şi personal şi care necesită instalare, întreţinere, reparaţii etc.

3. realizarea cu eficienţă sporită a unor funcţii necesare desfăşurării activităţilor din sectorul primar şi sectorul secundar.

2. Definiţiile serviciile

Abordarea sectorului serviciilor seamănă cu rezolvarea unei dileme în sensul că pe de o parte abordează un domeniu aflat în plină expansiune, atât la nivelul fiecărei economii dezvoltate, cât şi la nivelul economiei mondiale, dinamism care determină însăşi caracterizarea perioadei actuale drept “revoluţia serviciilor”, iar pe de altă parte, a unei literaturi de specialitate care a evoluat în anumite aspecte uneori în sensuri diametral opuse. Mai întâi serviciile au fost încadrate în domeniul neproductiv şi ulterior înscrierea într-unul deosebit de activ în desfăşurarea proceselor de producţie precum şi în structura economică în general.

Adam Smith autorul “Avuţiei Naţiunilor” situează sectorul serviciilor în domeniul muncii neproductive şi are în vedere viziunea “obiectuală” a rezultatului muncii; deşi susţine că “serviciile dispar chiar în clipa îndeplinirii lor şi nu lasă după ele aproape nici o urmă sau valoarea care să poată servi apoi la procurarea unei cantităţi egale de servicii”.

Economistul francez J. B. Say, apreciat ca un sistematizator al doctrinei lui Adam Smith, estompează delimitările realizate de predecesorul său referitor la munca productivă şi neproductivă şi creează astfel posibilitatea extinderii domeniului aferent muncii productive printr-un transfer al unor servicii neproductive.

Clasicul german Fr. List aprecia că “naţiunea îşi trage energia productivă din forţele spirituale şi fizice ale indivizilor, din instituţiile sale civile şi politice, din fondul natural pus la dispoziţia sa sau din instrumentele care se găsesc în posesia sa şi care ele însele sunt produse materiale ale eforturilor spirituale şi fizice anterioare, adică din capitalul material agricol, industrial şi comercial” .

J. S. Mill introduce o grupare pe criteriul utilităţilor rezultatelor din procesul de muncă. Astfel, munca serveşte pentru că produce:

1. utilitate încorporată în obiecte, inclusiv în servicii cu caracter industrial;

2. utilitate încorporată în persoane (de exemplu, educaţia);

3. utilitate neîncorporată în ceva, ceea ce grupează serviciile de plăcere, de economisire de timp care contribuie la creşterea calităţii persoanei sau a lucrului.

În zilele noastre s-a ajuns la un anume consens în ceea ce priveşte încadrarea domeniului prestărilor de servicii în sectorul productiv. Se apreciază că activitatea de producţie se poate concretiza în producerea de bunuri materiale dar şi în produse nemateriale precum diagnosticul unui medic sau tunsul unui frizer; în primul caz se vorbeşte despre bunuri materiale iar în al doilea caz de un serviciu.

O definiţie a serviciilor dată de doi specialişti francezi J. Bremond şi A. Geledan ar fi aceea că: bunul serviciu este orice activitate care permite indivizilor sau colectivităţii să procure o valoare de întrebuinţare fără să treacă prin vânzarea bunurilor materiale. De exemplu: medicul sau profesorul pot utiliza suporturi materiale dar ceea ce oferă pacienţilor respectiv studenţilor nu reprezintă bunuri materiale specifice ci un serviciu .

Philip Kotler, părintele marketingului, defineşte serviciul ca fiind orice activitate sau avantaj pe care o parte îl oferă alteia şi care are în esenţă un caracter intangibil, neavând drept rezultat transferul proprietăţii vreunui lucru.

În viziunea lui Kotler, prestarea nu implică neapărat o legătură cu un produs tangibil, iar aprecierea referitoare la transferul proprietăţii are în vedere caracteristica serviciilor cărora le lipseşte atributul proprietăţii şi nu rolul în sine în transferul proprietăţii bunurilor, ca în cazul serviciilor de transport.

În concluzie, conceptul de servicii sugerează existenţa unui caracter eterogen al serviciilor, fapt ce vine în concordanţă cu toate studiile care abordează acest sector economic. Şi tocmai acest caracter eterogen îngreunează încadrarea şi definirea activităţii de servicii.

3. Caracteristicile specifice ale serviciilor

Definiţiile incomplete şi chiar contradictorii ale conceptului de servicii necesită abordarea particularităţilor serviciilor.

După Ph. Kotler serviciile au patru caracteristici importante şi anume: intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea şi perisabilitatea. În literatura de specialitate se mai adaugă la aceste caracteristici o a cincea – lipsa proprietăţii.