Economia Serviciilor

CONCEPTUL DE SERVICIU

Evoluţia economiei moderne înscrie între orientările sale fundamentale, dezvoltarea şi diversificarea serviciilor care se constituie astăzi într-un sector distinct al economiei caracterizate printr-un dinamism înalt.

Serviciile îşi pun amprenta asupra modului de valorificare a resurselor umane şi natural – materiale, având o contribuţie majoră la progresul economic şi social.

Expansiunea serviciilor, creşterea rolului lor în viaţa societăţii, se manifestă ca trăsături ale evoluţiei în majoritatea ţărilor lumii, argumentând pentru etapa actuală, denumirea de „societate a serviciilor”.

Prezenţa serviciilor în structura tuturor economiilor, rolul lor stimulator, dezvoltarea aproape fătă limite a unora dintre ele, reclamă cercetarea atentă a acestora, a legităţilor şi mecanismelor de funcţionare a sectorului terţilor, a impactului asupra celorlalte sectoare.

Importanţa cresdândă a serviciilor în economie, ascensiunea rapidă şi evoluţia spectaculoasă din ultimele decenii au intensificat preocupările pentru cunosşteres acestui sector. Eforturile în această direcţie sunt motivate şi de faptul că teoria economică a acordat prea puţină importanţă serviciilor. Din această perspectivă de abordare se poate afirma fără echivoc chiar de o rămânere în urmă a teoriei, a clarificărilor conceptuale faţă de amploarea practică a serviciilor.

Astfel serviciile pot fi privite ca „ocupaţia” (îndatoriri) ale unor persoane, ca „funcţii” sau „munci prestate în folosul cuiva”, ca „organisme” sau subdiviziuni făcând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.

Sensurile cuvântului şi noţiunii de serviciu au evoluat de-a lungul timpului. Abordările noastre vor urmări definirea „serviciilor” ca noţiune economică. Majoritatea definiţiilor scot în evidenţă faptul că serviciile sunt „activităţi al căror rezultat este nematerial şi deci nu se concretizează într-un produs cu existenţă de sine statătoare”.

Asociaţia Americană de Marketing definerşte serviciul ca fiind „activitatea oferită la vânzare care produce avantaje şi satisfacţii fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun”.

O privire de ansamblu asupra acestor definiţii scoate în evidenţă faptul că ele au o serie de ambiguităţi.

În realitate există foarte multe servicii care se concretizează în bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice, editoriale, de informatică, alimentaţie publică (ce ar putea fi analizată ca o etapă suplimentară în procesul de transformare a produselor agro-alimentare) etc.

Dacă vorbim de materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie să clarficăm dacă este vorba de activitatea propriu –zisă, de suporturile sale sau de rezultate.

Serviciul ca activitate reprezintă:

- prestarea efectivă şi pune în legătură activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestaţiei şi obiectul serviciilor, respectiv realitatea materială sau socială de transformat sau modificat;

- realizarea serviciilor, determină nevoia de mână de lucru, de capital tehnic (suportul fizic al producţiei) şi este necesar un beneficiar adică un client.

Aşadar între procesul de producţie a serviciilor şi cel de fabricare a bunurilor materiale, există o diferenţă principală şi anume faptul că clientul face parte din sistemul de producţie.

Sistemul este numit cu termenul specific de „servucţie”. Schema de mai jos exprimă relaţiile între parteneri şi factori ce participă la procesul de producţie.

Pornind de la rezultate sau output-ul activităţilor de servicii, din perspectiva materialităţii, constatăm că serviciile pot îmbrăca forme diverse într-o gamă largă, pornind de la intangibile pure şi diverse combinaţii de componente intangibile şi tangibile.

Astfel toate activităţile pot fi plasate pe o scală cuprinsă între un serviciu pur (rezultate intangibile) şi un bun pur (nici un serviciu intangibil adăugat bunului tangibil), arătând existenţa unei continuităţi bunuri –servicii.

Constatăm că din punct de vedere al marketingului, majoritatea definiţiilor accentuează asupra utilităţilor, beneficiilor, avantajele respectiv satisfacţiilor pe care activităţile de servicii le procură consumatorilor.

O caracteristică principală a serviciilor este aceea că producţia şi consumul sunt simultane. Deci serviciile sunt privite ca efecte ale muncii sau ale acţiunii unor factori (condiţii) naturali.

Ca exemplu putem da definiţia serviciilor din Dicţionarul Academiei de Ştiinţe Comerciale din Franţa „ ansamblu de avantaje sau satisfacţii procurate, fie direct, fie prin folosirea unui bun pe care l-a achiziţionat beneficiarul serviciulu in (ex. alimente aspiratoare) sau a dreptului de a-l utiliza (ex. calea ferată).