Economia și Gestiunea Întreprinderii

CAP 1. ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND “ECONOMIA ŞI GESTIUNEA ÎNTREPRINDERII”

1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere

1.2. Relaţia gestiune-economie-întreprindere

1.3. Ipostaze ale întreprinderii

1.1.Definirea noţiunilor de economie, gestiune şi întreprindere

Noţiunea de economie =

- „economie” = cuvânt provenit din grecescul „oikonomia”, cuvânt compus din „oikos” şi „nomos” („oikos” = casă; „nomos” = ordine)

- „economie” semnifică operaţia de a face ordine în casă

- ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi serviciilor (DEX)

- ştiinţă care se ocupă cu studiul activităţii economice a societăţii umane (NODEX)

- totalitatea relaţiilor de producţie dintre oameni care alcătuiesc baza societăţii într-o anumită epocă (DN)

Noţiunea de gestiune =

- cuvânt provenit din gestio (latină)

- activitatea de gospodărire, administrare

- administrare a bunurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane;

- răspunderea păstrării bunurilor şi a mânuirii fondurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane;

- ansamblu de operaţii privind primirea, păstrarea şi eliberarea unor bunuri materiale aparţinând altcuiva;

- (concr.) totalitate a bunurilor încredinţate cuiva în vederea administrării lor (DEX)

- ansamblu de operaţii privind primirea, păstrarea şi eliberarea bunurilor materiale dintr-o întreprindere sau dintr-o instituţie (NODEX)

Agent economic

Un actor independent al vieţii economice, adică un centru de decizie pe care economistul îl apreciază ca fiind semnificativ pentru a-l izola în vederea analizei. (A-L Ristea (coordonator), „Marketing. Crestomaţie de termeni şi concepte”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 13)

Agentul economic este constituit din una sau mai multe persoane fizice sau juridice.

Agenţii economici sunt grupaţi în şase categorii în funcţie de rolul lor în cadrul funcţionării mecanismului de piaţă:

– societăţile şi cvasi-societăţile nefinanciare (producători, distribuitori, intermediari etc.);

– administraţiile publice şi private;

– instituţiile financiare (credit);

– instituţiile de asigurări;

– agenţii externi sau restul lumii care permite măsurarea schimburilor cu exteriorul unei economii naţionale;

– gospodăriile populaţiei. (adaptare după J. Brémond, A. Gélédan, „Dicţionar economic şi social”, Editura Expert, Bucureşti, 1995, p. 90)

Deci, întreprinderea:

- va fi organizată: va avea verigi de producţie, birouri, laboratoare, unităţi de cazare etc.;

- fiecare clădire va fi destinată unei funcţiuni: producţie, administraţie, aprovizionare, distribuţie, comercializare etc.;

- va avea drept obiect: producerea de bunuri şi/sau servicii;

- îşi va procura resurse materiale, umane (laboranţi, cofetari, ospătari, vânzători, funcţionari, etc.), financiare (capital propriu, credite de la bănci) şi informaţii;

- îşi va forma o cultură organizaţională care se va dezvolta astfel încât să susţină strategia firmei şi atingerea obiectivelor stabilite (o anumită cifră de afaceri, crearea de locuri de muncă, o anumită cotă de piaţă etc.)

1.2. Relaţia gestiune-economie-întreprindere

Economia de piaţă presupune coexistenţa unor agenţi economici diferiţi

Economia furnizează cadrul de referinţă relativ adaptat prin:

- norme;

- normative;

- indicatori etc..

Abordarea conceptului de „economie” în raport de întreprindere se concentrează pe aspectele vizând producerea, distribuirea şi consumarea bunurilor/serviciilor

„Economia întreprinderii” =

- studiul întreprinderii, adică al oricărei organizaţii care produce bunuri şi/sau servicii, privită prin prisma scopurilor pe care ea şi le fixează şi a mijloacelor pe care le foloseşte în vederea atingerii lor;

- fotografierea modului de organizare şi funcţionare a întreprinderii

- prezentare a anatomiei acesteia, fără a intra în mecanismele intime de funcţionare

“Gestiunea întreprinderii” =

- o succesiune de decizii prin care managementul se asigură că obiectivele stabilite vor fi atinse;

- nu se confundă cu managementul întreprinderii

1.3. Ipostaze ale întreprinderii

- întreprinderea ca organizaţie

- întreprinderea ca sistem

- întreprinderea ca unitate economică de producţie şi repartiţie

- întreprinderea ca unitate socială

Întreprinderea ca organizaţie

Organizaţia:

- este cel mai eficient model de existenţă;

- are un sediu şi un teritoriu precis stabilit;

- funcţionează pe baza reglementărilor specifice.

Organizaţia = ansamblu de persoane care au obiective comune, pentru a căror realizare îşi elaborează planuri, îşi alocă resurse financiare, materiale, umane şi informaţionale, dispunând, în acelaşi timp, de manageri care determină fixarea şi realizarea obiectivelor şi având o anumită personalitate ce se manifestă şi prin care este cunoscută atât în relaţiile cu membrii săi, cât şi cu alte organizaţii.

Întreprinderea ca organizaţie

Caracteristici:

- este o realitate în continuă devenire;

- activităţile, diferite ca formă şi dimensiune, sunt cele care îi asigură unitatea sa socială şi economică;

- este alcătuită din subsisteme interdependente, deschise faţă de mediu, adpative şi dinamice