Economia Teritoriului - Economie Spațială

Introducere

Astfel în Preanbulul Tratatului de la Roma era menţionat: statele membre ale Comunităţii Europene sunt îngrijorate în legătură cu asigurarea dezvoltării lor armonioase prin reducerea diferenţelor existente între diferitele regiuni şi referitor la rămânerea în urmă a regiunilor mai puţin favorizate.

Totuşi, doar în anul 1975 a fost înfiinţat Fondul Europan de Dezvoltare Regională, iar o abordare unitară a politicii de dezvoltare regională a fost realizată doar în anul 1983 prin Carta de la Terremolinos .

Economia teritoriului – economie spaţială

Departe de a constitui un demeniu periferic, economia spaţială reprezintă în prezent un vast „şantier în lucru” în care există zone finisate, dar şi noi „fronturi de lucru” – adevărate provocări la adresa bazelor teoretice ale ştiinţei economice.

Noţiunea de spaţiu are o prezenţă implicită în ştiinţa economică deoarece termenul de "economie", are rădăcina oikos = casă, care în concepţia arhitecţilor reprezintă noţiunea de spaţiu construit . Etimologic, economia poate însemna legea (ştiinţa) gestionării spaţiior construite, respectiv a cetăţii. Din această perspectivă spaţiul economic va fi acel spaţiu înzestrat cu sens economic, i. e. spaţiu cu destinaţie economică, sau pur şi simplu spaţiu în care se desfăşoară activitate economică. Prin urmare, ideea de spaţiu economic este la fel de veche ca aceea de economie. Este firesc să fie aşa din moment ce spaţiile sociale apar odată cu primele comunităţi umane.

Spaţialitatea domeniului economic se manifestă prin abordare sistemică. După cum se ştie conceptul de sistem desemnează o mulţime de elemente aflate în interacţiune. Ansamblul raporturilor (relaţiilor) dintre elementele sistemului formează structura acestuia. Există o multitudine de relaţii în cadrul sistemelor economice, cea mai cunoscută şi mai importantă fiind relaţia de schimb.

Pentru ca un sistem economic să aibă valenţe spaţiale este necesar ca la mulţimea relaţiilor dintre elementele sale (structurii) să fie adăugată o structură topologică, cel mai adesea introdusă printr-o relaţie metrică (definită printr-o funcţie numerică nenegativă având proprietăţile de reflexivitate, simetrie şi inegalitate triunghiulară). Definind structura topologică pe anunite elemente ale mulţimii obiectelor de studiu („situri”), adăugând un versor de caracteristici esenţiale pentru fiecare dintre aceste situri, se generează spaţiul pregeografic al lui Beguin-Thisse. Scopul introducerii acestor structuri topologice este identificare modalităţilor de alocare spaţială a resurselor. Mulţimea obiectelor de studiu este compusă din agenţi economici, bunuri şi situri, toate aceste elemente fiind convenabil structurate. Această structurare trebuie să permită scrierea unui ansamblu de relaţii care le atribuie agenţilor economici bunuri şi situri: Agenţii economici şi bunurile sunt astfel perfect localizaţî, iar dualul acestui ansamblu generează un sistem de preţuri şi de venituri, la rândul său spaţializat. Astfel vor fi intruduse anumite noţiuni specifice economiei spaţiale: coordonate şi distanţe, suprafeţe şi densităţi etc.

Trebuie menţionat faptul că se face o distincţie clară între noţiunile de distanţă şi lungime. Pentru a înţelege acest aspect vom considera o relaţie esenţială a sistemelor economice – relaţia de schimb. Această relaţie defineşte un sistem economic fundamental – piaţa.

În cazul pieţelor, distanţele pot fi analizate din mai multe puncte de vedere: ca distanţe goegrafice între partenerii schimburilor, ca distanţe între centre de piaţă, ori pur şi simplu ca distanţe-diferenţieri între produse, etc. Deosebit de interesantă şi sugestivă pentru demersul nostru, ni se pare schema de clasificare a tipurilor de distanţă propusă de cercetătorul francez Jaque Levy .

Fiind date două elemente a şi b ale unui spaţiu oarecare, putem avea următoare structurarea a relaţiei distanţă dintre ele:

Distanţa (a,b)

Efectivă Non-efectivă

Relaţia a/b

Izolare Influenţă Interacţiune Identitate Ubicuitate

R1 R2 R3 R4 R5

d(a,b) = a b a b d(a,b) = 0 d(a,b) =

Conform autorului citat, prin combinarea acestor structuri de bază se obţin configuraţii complexe. De exemplu, prin combinarea relaţiilor R2 şi R3 se obţin reţelele spaţiale.

Verificarea acestor tipuri de relaţii, pe exemplul pieţei, poate pune în evidenţă aspecte interesante şi poate proba valenţele spaţiale multiple ale pieţei.