Economia Turismului

Tema I - DIMENSIUNILE FENOMENULUI TURISTIC

Turismul reprezintă prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanţă a vieţii economice şi sociale pentru un număr tot mai mare de ţări ale lumii.

Turismul este considerat „o formă de recreere alături de alte activităţi şi formule de petrecere a timpului liber”; el presupune mişcarea temporară a oamenilor spre destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfăşurate în timpul petrecut la acele destinaţii.

Turismul se prezintă ca o activitate complexă.

1.1 Factorii determinanţi ai evoluţiei turismului

După conţinutul sau natura acestora sunt factorii: economici - veniturile populaţiei şi modificările acestora, oferta turistică, preţurile şi tarifele produselor turistice; tehnici - performanţele mijloacelor de transport, dotările tehnice ale unităţilor hoteliere, de alimentaţie sau agenţiilor (de ex., conectarea la un sistem de, rezervare computerizată, la INTERNET etc); sociali - urbanizarea, timpul liber, moda; demografici - evoluţia cantitativă/numerică a populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii, structura pe vârste, pe categorii socio-profesionale; psihologici, educativi şi de civilizaţie - nivelul de instruire, setea de cultură, dorinţa de cunoaştere, temperamentul, caracterul individual; naturali - aşezarea geografică, poziţia faţă de principalele căi de comunicaţie, relieful, clima etc; organizatorici şi politici -formalităţi la frontiere, regimul vizelor, facilităţi sau priorităţi în turismul organizat, diversitatea tipologică a aranjamentelor, conflicte sociale, etnice, religioase.

După durata acţiunii lor în timp se deosebesc: factori cu acţiune permanentă sau de durată, cum sunt creşterea dimensiunilor timpului liber, modificarea veniturilor, mişcarea demografică etc; factori sezonieri (cu acţiune ciclică) -succesiunea anotimpurilor, structura anului şcolar/universitar, activitatea în agricultură; factori conjuncturali (accidentali), între care crizele economice, politice, confruntări armate, catastrofe naturale, condiţii meteorologice ş.a.

În raport cu importanţa sau rolul lor în determinarea fenomenului turistic, factorii pot fi grupaţi în: primari, definitori pentru evoluţia circulaţiei turistice - oferta, veniturile, preţurile, timpul liber, mutaţiile demografice şi secundari - climatul internaţional, complexitatea formalităţilor de viză sau frontieră, diverse facilităţi, condiţiile de organizare a activităţii.

O altă clasificare, frecvent utilizată pentru multiplele sale avantaje, împarte factorii ce influenţează dezvoltarea turismului, în funcţie de direcţia de acţiune, în exogeni şi endogeni. În categoria factorilor exogeni se înscriu elemente de ordin mai general, situate în afara sferei turismului şi care stimulează global dezvoltarea lui, cum ar fi: evoluţia demografică, creşterea veniturilor, sporirea gradului de urbanizare, amplificarea mobilităţii populaţiei ca rezultat al motorizării superioare. Factorii endogeni se referă la modificările din conţinutul activităţii turistice: lansarea de noi produse, diversificarea gamei serviciilor oferite, nivelul tarifelor şi facilităţile de preţ, pregătirea personalului şi dotarea cu forţă de muncă ş.a.

Factorii determinanţi ai turismului pot fi structuraţi şi în raport cu orientarea influenţei lor asupra celor două laturi corelative ale pieţei; există, din acest punct de vedere, factori ai cererii turistice - venituri, urbanizare, timp liber, factori ai ofertei -diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, condiţiile naturale, baza materială şi factori ai confruntării cerere-ofertă - distribuţia agenţiilor de voiaj, calitatea infrastructurii, circulaţiei monetară, sistemul legislativ.

Enumerarea de mai sus încearcă să ilustreze numărul mare al variabilelor fenomenului turistic, diversitatea sensurilor de acţiune asupra acestuia şi dificultatea separării şi cuantificării influenţei fiecăruia.

Veniturile populaţiei constituie, în opinia majorităţii specialiştilor, principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice şi, deci, suportul material, obiectiv al dezvoltării turismului.

Veniturile populaţiei exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economică şi socială a unei ţări şi, indirect, posibilităţile oferite pentru practicarea turismului. Astfel, sporirea veniturilor individuale - rezultat al creşterii economice şi, corespunzător, al produsului intern brut - influenţează nemijlocit structura consumului în sensul majorării ponderii cheltuielilor pentru turism.

Un indicator expresiv pentru nivelul de dezvoltare economico-socială este produsul naţional brut pe locuitor. Potrivit informaţiilor statistice pentru 2002, din 261 de state independente şi teritorii ale lumii, aproape 90, reprezentând circa 35% din populaţia mondială, aveau un PNB pe locuitor de peste 5 mii USD. Printre ţările cu venituri mari pe locuitor, cu posibilităţi largi de practicare a turismului, se numără: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Japonia, Olanda, Marea Britanie, SUA, ţări cu poziţii importante pe piaţa turistică internaţională.

În ce priveşte descifrarea modului de acţiune, trebuie pornit de la premisa că veniturile populaţiei au ca destinaţie, în primul rând, satisfacerea unor nevoi vitale, care reprezintă aşa-numitul „consum obligatoriu"; acest consum are dimensiuni relativ constante, determinate de caracterul cvasilimitat al nevoilor fiziologice; în al doilea rând, disponibilităţile băneşti sunt orientate spre satisfacerea unor cerinţe care asigură un anumit grad de confort şi, în ultimă instanţă, pentru obţinerea unor bunuri şi servicii legate de timpul liber. Pe măsură ce volumul global al veniturilor creşte, partea destinată, de fiecare individ, acoperirii nevoilor fundamentale scade relativ, disponibilităţile pentru aşa-numitele „consumuri libere" devenind mai mari.

O creştere a veniturilor băneşti, într-o anumită proporţie, conduce la o sporire mai mare sau cel puţin egală a cheltuielilor turistice.

Veniturile reprezintă un factor cu acţiune complexă; ele influenţează cantitativ circulaţia turistică prin modificarea numărului turiştilor, dar şi calitativ, determinând: durata deplasării, distanţa pe care se efectuează călătoria, intensitatea plecărilor în vacanţă, caracterul organizat sau particular al prestaţiei, realizarea călătoriei în interiorul sau în afara graniţelor, opţiunea pentru un anumit mijloc de transport.

Preţurile şi tarifele reprezintă un alt factor major de stimulare a dezvoltării turismului. Influenţa preţurilor se desfăşoară pe mai multe planuri, ca rezultat al complexităţii activităţii turistice. Astfel, acţiunea lor vizează produsul turistic în ansamblul lui sau numai una din componentele sale: transport, cazare, alimentaţie, agrement, se manifestă diferit în raport cu piaţa internă sau cu cea internaţională, produce mutaţii cantitative şi/sau calitative.

În general, practicarea unor tarife ridicate limitează accesul la serviciilor turistice şi se reflectă, în principal, în reducerea numărului de turişti, dar şi a duratei sejururilor, a distanţelor de călătorie, a frecvenţei plecărilor în vacanţă etc; în acelaşi timp, tarifele scăzute stimulează manifestarea cererii.

Analizând relaţia turism-preţuri, trebuie arătat că reacţia consumatorului turistic poate fi influenţată şi de modificări de preţuri (tarife) produse pe alte pieţe decât cele turistice, respectiv, la bunuri şi servicii care au o legătură mai mult sau mai puţin directă cu nevoile de călătorie - automobile, carburanţi, echipamente sportive etc; în acest caz, se poate vorbi de elasticitate încrucişată sau transversală, coeficientul astfel determinat: exprimând cum şi cu cât variază cererea/consumul turistic în funcţie de scăderea sau creşterea preţului unui produs (bun sau serviciu) adiacent.

Oferta turistică - constituită din atracţii (naturale şi antropice), echipamente şi forţa de muncă, cunoscute şi sub denumirea de dotări factoriale - acţionează direct asupra consumului turistic şi fenomenului în ansamblul său.