Economie

Unitate de învățare 1. Formarea și dezvoltarea economiei politice

Introducere, Obiective, Conținutul unității de învățare, Timp mediu necesar de

studiu

Introducere:

Această unitate de învățare prezintă geneza și conținutul (obiectul și metoda) economiei

politice, definește noțiunea de economie politică și prezintă metodele de studiu ale

economiei politice.

Obiective:

După parcurgerea acestei unități de învățate veți fi capabili:

- să rezumați geneza economiei politice;

- să definiți noțiunea de economie politică;

- să descrieți conținutlul economiei politice - știință economică teoretică

fundamentală;

- să identificați metodele de studiu ale economiei politice.

Conținutul unității de învățare:

1.1. Obiectul și metoda economiei politice

1.2. Metodele de studiu ale economiei politice

Timp mediu necesar de studiu: 2 ore

1.1. Obiectul și metoda economiei politice

Noțiunea de economie și apoi de Economie Politică își are originea în

gândirea lui Aristotel și a fost generalizată în lucrări de specialitate, pornind

de la termenii grecești: oikos = casă, gospodărie; nomos = normă, lege; polis =

cetate, stat; logos = știință. De aici, Economia Politică este știința care se

ocupă de legile și acțiunile pentru gospodărirea casei, cetății, societății.

În anul 1615 Antoine de Montchrestien folosește pentru prima dată în denumirea de

Economie Politică în “Traite d’economie politique” - o carte despre finanțele publice,

despre normele de gospodărire a satului, scrisă pentru suveranul de atunci al Franței Louis

al XIII-lea (cel drept), tatăl lui Louis al XIV-lea.

Definirea Economie politice se poate grupa în cinci mari sensuri:

a) Economie Politică - știință a bogățiilor (avuției), cum a denumit-o Adam

Smith; concepție clasică asupra izvorului bogăție - munca anuală a unei națiuni, definită de

A, Smith și asupra distribuției bunurilor create, definită de D. Ricardo, prin repartizarea

rentei pentru pământ, a dobânzii pentru capital și a salariului pentru muncă.

Se apreciază că o știință nu se restrânge la studiul bunurilor ci la tot ceea ce concură

la producția, schimbul și repartiția bogățiilor.

b) Economia Politică - știința schimbului și alternativelor - în viziunea

concepției neoclasice.

Paul Samuelson - laureat al premiului Nobel pentru economie - spunea în lucrarea

sa “Economics”că “Economia Politică studiază modalitățile în care oamenii și societatea

decid, cum să utilizeze moneda, să aloce resursele productive rare în producerea bunurilor

și serviciilor variate și să le repartizeze conform scopurilor de consum prezente și viitoare,

între diferiți indivizi și între colectivități care constituie societatea.”

c) Economia Politică studiază legăturile sociale din sfera producție, repartiție,

schimbului și consumului. Deci, știința economică este datoare nu numai să definească

noțiunile, categoriile economice: salariul, preț etc., ci să explice formarea și variația lor,

dar mai ales să precizeze raporturile sociale care intervin în acest mecanism.

d) Economia Politică în viziunea socio-economică, cerea trecerea de la economia

materială, în care omul era considerat “atom utilitar al societății” la “economia umană” -

care combină nu numai ideea de economie și de materialitate, ci și celelalte trebuințe ale

omului: educație, artă, religie, politică etc.

În această viziune procesul social este un ansamblu de relații între om ca entitate

biologică și psihică și structura unică a simbolurilor și tehnicilor care îi permit să-și

mențină existența.

e) Economia Politică este o analiză “marginală”, deoarece presupune că

“întotdeauna deciziile sunt luate prin aprecierea costurilor suplimentare în raport cu

beneficiile suplimentare”.

Această accepțiune a profesorului Paul Hayne, de la Universitatea din Washington,

în lucrarea “Modul economic de gândire” arată că Economia politică este o știință orientată

spre viitor, urmărește calea logică de a înțelege ce călăuzește comportamentul uman în

economic și cum se realizează cooperarea socială prin adaptarea reciprocă acelor care vând

și a celor care cumpără, proces ce are loc datorită modificării continue a avantajului

comparativ pe care interacțiunea o produce. Este, în esență, o variantă a teoriei neoclasice.

În definirea Economie politice prezintă importanță deosebită precizarea obiectului

de studiu și a finalității pe care o urmărește această știință.

Ca știință social-umană, economia politică ar trebui să se ocupe în noile condiții și

cerințe, cu studiul cantitativ și calitativ, micro și macroeconomic al condițiilor și factorilor

de producție, al cadrului social în care se realizează ea, al comportamentului agenților

economic și al legilor economice obiective, cu scopul identificării modalităților teoretice și

practice de minimizare a eforturilor (cheltuielilor) și de maximizare a rezultatelor (avuției),

asigurării bunăstării individuale și sociale”.

Deci răspunsul la întrebarea “care este obiectivul Economie politice ?” nu este ușor

de dat. Pe de o parte, pentru că în decursul celor peste două secole de dezbateri s-au

formulat concepții diferite, definiții diferite. Pe de altă parte, nu de puține ori definițiile se

referă fie la Economie politică, fie, mai larg, la știința economică.

Economia politică dispune, ca orice știință autonomă, de obiect de investigare,

metodă proprie de cercetare și sistem propriu de legi și categorii economice. Astfel, se

constituie ca știință care studiază anatomia și fiziologia societății omenești, în procesul de

creare, distribuție și consum al bunurilor și serviciilor materiale și spirituale.