Economie

Introducere

Trecerea la economia de piaţă presupune elaborarea unei teorii microeconomice

adecvate, care să abordeze comportamentul firmei în condiţiile mediului economic

concurenţial.

Noua teorie economică a firmei, se bazează pe studiul aprofundat al cererii şi al

ofertei, al comportamentului consumatorului, al adaptării producţiei la cerinţele pieţei.

Fundamentele teoretico-metodologice şi aplicative însuşite la disciplina Economie

reprezintă premise ale unei pregătiri superioare a studenţilor prin celelalte discipline

economice din planurile de învăţământ ale facultăţilor. Numai în acest fel, se asigură

formarea unor economişti cu profil larg, cu o gândire creativ-prospectivă, capabili să se

încadreze cu profesionalism la locurile de muncă şi să contribuie la soluţionarea problemelor

economice.

Microeconomia, analizează acele principii şi reguli pe baza cărora se poate ameliora

relaţia dintre nevoi şi resurse, dintre resursele economice limitate, rare, tot mai costisitoare şi

greu de procurat, pe de o parte, şi nevoile umane nelimitate, în continuă diversificare şi

rafinare, pe de altă parte. Economia are drept obiectiv tratarea conceptelor de bază şi a

regularităţilor ce definesc activităţile economice contemporane, privite prin prisma

comportamentelor individuale ale participanţilor. În acest context, se acordă atenţia necesară

înţelegerii oportunităţilor de care pot beneficia unităţile economice individuale, precum şi

restricţiile cu care acestea se confruntă.

Lucrarea este structurată în 13 capitole, care tratează problematica de bază a

microeconomiei: analiza pieţei, a cererii şi a ofertei, factorii care influenţează nivelul cererii

şi al ofertei, precum şi echilibrarea lor, elasticitatea cererii, comportamentul consumatorului,

teoria aplicată a producţiei, piaţa factorilor de producţie, precum şi venituri ale factorilor de

producţie.

Lucrarea de faţă este concepută ca un material menit să orienteze pe studenţi în

procesul de aprofundare a cunoştinţelor teoretice şi practice şi cuprinde:

Obiective: rolul lor este să ghideze spre ceea ce este esenţial şi asigura firul logic şi

cronologic în derularea activităţii economice, permiţând însuşirea cunoştinţelor de la simplu

la complex.

Teste grilă şi probleme: au funcţia principală de a solicita gândirea şi

perspicacitatea studentului; unele teste grilă sunt concepute ca instrumente de sistematizare a

problemelor, altele sunt menite să iniţieze şi să obişnuiască studenţii cu calculul economic.

Titluri de referate şi de lucrări complexe: studenţii sunt orientaţi, prin formularea

titlurilor respective, să cerceteze problemele teoretice fundamentale cuprinse în manual;

unele titluri pot face obiectul referatelor la cercurile ştiinţifice studenţeşti sau pot fi adoptate

ca subiecte orientative pentru lucrările de licenţă.

Cap 1. Economie – microeconomie – legi si principii economice

Obiective:

• formarea şi dezvoltarea economiei

• microeconomia – ca ramură a ştiinţei economice

• legi economice fundamentale

• principii şi legităţi economice

• metodele de studiu ale economiei

1.1 Formarea şi dezvoltarea economiei

Noţiunea de economie şi apoi de Economie Politică îşi are originea în gândirea lui

Aristotel şi a fost generalizată în lucrări de specialitate, pornind de la termenii greceşti: oikos

= casă, gospodărie; nomos = normă, lege; polis = cetate, stat; logos = ştiinţă. De aici,

Economia Politică este ştiinţa care se ocupă de legile şi acţiunile pentru gospodărirea casei,

cetăţii, societăţii. În anul 1615 Antoine de Montchrestien foloseşte pentru prima dată în

denumirea de Economie Politică în “Traite d’economie politique” – o carte despre finanţele

publice, despre normele de gospodărire a satului, scrisă pentru suveranul de atunci al Franţei

Louis al XIII-lea (cel drept), tatăl lui Louis al XIV-lea.

Definirea Economie politice se poate grupa în cinci mari sensuri:

a) Economie Politică – ştiinţă a bogăţiilor (avuţiei), cum a denumit-o Adam Smith;

concepţie clasică asupra izvorului bogăţie – munca anuală a unei naţiuni, definită de A, Smith

şi asupra distribuţiei bunurilor create, definită de D. Ricardo, prin repartizarea rentei pentru

pământ, a dobânzii pentru capital şi a salariului pentru muncă.

Se apreciază că o ştiinţă nu se restrânge la studiul bunurilor ci la tot ceea ce concură la

producţia, schimbul şi repartiţia bogăţiilor.

b) Economia Politică – ştiinţa schimbului şi alternativelor – în viziunea concepţiei

neoclasice.

Paul Samuelson – laureat al premiului Nobel pentru economie – spunea în lucrarea sa

“Economics”că “Economia Politică studiază modalităţile în care oamenii şi societatea decid,

cum să utilizeze moneda, să aloce resursele productive rare în producerea bunurilor şi

serviciilor variate şi să le repartizeze conform scopurilor de consum prezente şi viitoare, între

diferiţi indivizi şi între colectivităţi care constituie societatea.”

c) Economia Politică studiază legăturile sociale din sfera producţie, repartiţie,

schimbului şi consumului. Deci, ştiinţa economică este datoare nu numai să definească

noţiunile, categoriile economice: salariul, preţ etc., ci să explice formarea şi variaţia lor, dar

mai ales să precizeze raporturile sociale care intervin în acest mecanism.

d) Economia Politică în viziunea socio-economică, cerea trecerea de la economia

materială, în care omul era considerat “atom utilitar al societăţii” la “economia umană” – care

combină nu numai ideea de economie şi de materialitate, ci şi celelalte trebuinţe ale omului:

educaţie, artă, religie, politică etc.

În această viziune procesul social este un ansamblu de relaţii între om ca entitate

biologică şi psihică şi structura unică a simbolurilor şi tehnicilor care îi permit să-şi menţină

existenţa.

e) Economia Politică este o analiză “marginală”, deoarece presupune că

“întotdeauna deciziile sunt luate prin aprecierea costurilor suplimentare în raport cu

beneficiile suplimentare”.