Economie de Piata si Tranzitia

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 25 în total
Cuvinte : 8091
Mărime: 236.09KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: A.Ionescu
Romano-Americana anul I

Extras din document

Economia de piaţă reprezintă sistemul economic cel mai eficient, prin care se

realizează activitatea economică, respectiv are loc transformarea resurselor în bunuri şi

servicii necesare existenţei indivizilor şi societăţii.

Pentru a reuşii să înţelegem importanţa economiei de piaţă, trebuie să analizăm

evoluţia societătii umane. În primul rând este bine de menţionat faptul că omul este o

fiinţă socială neputând trăii şi evolua decât în strânsă cooperare cu semenii săi. Această

necesitate de cooperare a devenit tot mai evidentă datorită dezvoltării şi evoluţiei

societăţii umane, dezvoltare care a condus în final la apariţia:

- proprietăţii private;

- diviziunii internaţionale a muncii1;

- producţiei destinate chimbului – comerţ exterior;

- economiei mondiale – cu diferitele ei stadii de mondializare.

Odată cu adâncirea diviziunii internaţionale a muncii s-a simţit nevoia unui sistem

economic dezvoltat capabil să facă faţă tendinţelor mondiale. Sistemul economic care s-a

impus a fost economia de piaţă. Sistemul economic al blocului comunist s-a dovedit în

scurt timp ineficient, piaţa fiind cea care a evidenţiat necesitatea derulării unui proces de

tranziţie, datorită accentuării decalajelor tehnologice şi a dezechilibrelor

macroeconomice.

În prezent omenirea a găsit o modalitate care să se bazeze pe cointeresare.

Oamenii sunt atraşi în activiatea economică în ideea de a obţine câştig, care ia forma de

profit, iar cei care pun la dispoziţie munca obţin o formă de venit denumit salariu. Prin

această îmbinare de factori materiali şi sociali ia naştere sistemul economic capitalist în

care prin producţie nu se urmăreşte numai asigurarea bunurilor materiale, ci şi realizarea

de profit. Profitul este expresia eficienţei economice care devine problema esenţială

a sistemului economic.

1 Diviziunea internaţională a muncii constă în tendinţa de specializare a agenţilor economici în vederea

participării la circuitul economic global.

În contextul actual cel mai bun exemplu este cel al societăţilor transnaţionale

care investesc, creează capacităţi de producţie pe pieţele unde este cel mai avantajos din

punct de vedere al:

- costului de producţie;

- fiscalităţii (impozite şi taxe);

- controlului valutar;

- resurselor naturale;

- posibilităţii exercitării controlului;

- posibilităţii repatrierii capitalului;

- pieţei de desfacere;

- capitalului uman.

În momentul în care ţara pierde o serie de avantaje comparative societăţile

transnaţionale pleacă, delocalizându-şi producţia în altă zonă mai avantajoasă.

În concluzie putem considera economia de piaţă o modalitate evoluată de

cooperare.

În economia de piaţă principalii protagonişti sunt:

- întreprinsătorul investitor (angajatorul);

- lucrătorul salariat, amândoi având interes în procesul de producţie, scopul

fiind înbogăţirea – eficienţa economică acumulată.

- statul.

Statul se implică în economia de piaţă direct şi indirect.

Indirect prin elaborarea cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea

agenţii economici.

Direct prin investiţii şi consum în vederea asigurării echilibrului

macroeconomic.

O trăsătură deosebită a economiei de piaţă este concurenţa, fenomen necesar în

vederea sporirii eficienţei activităţii de producţie, a utilizării factorilor de producţie.

Concurenţa acerbă la nivel global a dus la o selecţie a agenţilor economici, în funcţie de

capacitatea lor managerială şi tehnologică. Astfel se accentuează importanţa ultimului

stadiu al modializării – mondializarea prin investiţii directe de capital – şi a următoarelor

ei efecte imediate:

- transferul de cunoştinţe şi practici manageriale noi;

- transferul internaţional de tehnologie;

- costurile reduse pe care le au ţările în dezvoltare şi ţările dezvoltate care beneficiază de

aceste investiţii directe de capital

Preview document

Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 1
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 2
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 3
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 4
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 5
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 6
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 7
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 8
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 9
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 10
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 11
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 12
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 13
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 14
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 15
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 16
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 17
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 18
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 19
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 20
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 21
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 22
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 23
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 24
Economie de Piata si Tranzitia - Pagina 25

Conținut arhivă zip

  • Economie de Piata si Tranzitia.pdf

Alții au mai descărcat și

Sisteme Comerciale

I Managementul macroeconomic. Rolul statelor în relaţiile economice internaţionale O caracteristică esenţială a relaţiilor economice...

Analiza Swot în Turism

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte şi cele slabe ale organizaţiei, precum şi oportunităţile şi...

Microeconomie

Curent de gandire Keynvisismul J.N Keyns dupa crize din Teoria generala a folosirii fortei de munca, a dobanzii si a banilor (1936). Ideea :...

Economie Mondială

CAPITOLUL 1 ECONOMIA MONDIALĂ „O REALITATE DINAMICĂ” Sistemul capitalist a stat la baza apariţiei şi dezvoltării economiei mondiale. Piaţa...

Activitatea Economică și Știința Economică

Activitatea economică este o activitate umană complexă care se încadrează între două limite extreme. Pe de o parte trebuinţele (nevoile) pe care...

Etica Afacerilor

Introducere Dacă putem accepta existenţa unui nivel de semnificare etică a limbajului şi faptelor umane, cu siguranţă că vom accepta idea conform...

Istoria Gândirii Economice

CAPITOLUL I GÂNDIREA ECONOMICĂ ÎN PERIOADA PREMODERNĂ Introducere. Materialul istoriografic adunat de-a lungul ultimelor cinci milenii, ne aduce...

Structura și Funcționalitatea Economiei de Piață

Activitatea economică este o activitate specific umană prin care se urmăreşte satisfacerea trebuinţelor indivizilor în limita resurselor...

Te-ar putea interesa și

Filosofiile FMI

INTRODUCERE Odata cu destramarea comunismului, o serie de tari se gaseau în fata unor noi perspective, în cautarea unei noi identitati economice,...

Rolurile FMI si ale Politicilor de Tranzitie la Economia de Piata in Europa

INTRODUCERE Odata cu destramarea comunismului, o serie de tari se gaseau in fata unor noi perspective, in cautarea unei noi identitati economice,...

Banca de Emisiune si Tranzitia la Economia de Piata

Banca de emisiune si tranzitia la economia de piata. 1. Introducere Pentru a porni în abordarea acestei teme este necesara o scurta clasificare a...

Activitatea bancară în perioada de tranziție la economia de piața

I. CAPITOLUL I. BĂNCILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE 1.1. Activitatea bancară în plan istoric şi geografic Primele “operaţiuni bancare” apar cu 2000...

Tranzitia la Economia de Piata

Cap. 1. Ce este si care este scopul tranzitiei? Termenul tranzitie , ca si cel de reforma, a fost folosit deseori în ultimii ani, fara a se...

Tranziția la Economia de Piață în Țările Central și est-europene

Introducere Trecerea la economia bazată pe cunoştinţe, integrarea României în Uniunea Europeană, construirea unei economii de piaţă moderne,...

Tranziția la economia de piață în țările central și est europene

INTRODUCERE Tranziţia, deşi nu este un proces nou, îmbracă dimensiuni specifice în Europa Centrală şi de Est, în special ca urmare a necesităţii...

Tranzitia la Economia de Piata si Bursa de Valori Bucuresti

Capitolul 1 Tranzitia la economia de piaţa 1.1 Contextul economic-social-politic Cu mult înainte de anul 1989 ţările din Europa Centrală şi de...

Ai nevoie de altceva?