Economie de piață și tranziția

Economia de piaţă reprezintă sistemul economic cel mai eficient, prin care se

realizează activitatea economică, respectiv are loc transformarea resurselor în bunuri şi

servicii necesare existenţei indivizilor şi societăţii.

Pentru a reuşii să înţelegem importanţa economiei de piaţă, trebuie să analizăm

evoluţia societătii umane. În primul rând este bine de menţionat faptul că omul este o

fiinţă socială neputând trăii şi evolua decât în strânsă cooperare cu semenii săi. Această

necesitate de cooperare a devenit tot mai evidentă datorită dezvoltării şi evoluţiei

societăţii umane, dezvoltare care a condus în final la apariţia:

- proprietăţii private;

- diviziunii internaţionale a muncii1;

- producţiei destinate chimbului – comerţ exterior;

- economiei mondiale – cu diferitele ei stadii de mondializare.

Odată cu adâncirea diviziunii internaţionale a muncii s-a simţit nevoia unui sistem

economic dezvoltat capabil să facă faţă tendinţelor mondiale. Sistemul economic care s-a

impus a fost economia de piaţă. Sistemul economic al blocului comunist s-a dovedit în

scurt timp ineficient, piaţa fiind cea care a evidenţiat necesitatea derulării unui proces de

tranziţie, datorită accentuării decalajelor tehnologice şi a dezechilibrelor

macroeconomice.

În prezent omenirea a găsit o modalitate care să se bazeze pe cointeresare.

Oamenii sunt atraşi în activiatea economică în ideea de a obţine câştig, care ia forma de

profit, iar cei care pun la dispoziţie munca obţin o formă de venit denumit salariu. Prin

această îmbinare de factori materiali şi sociali ia naştere sistemul economic capitalist în

care prin producţie nu se urmăreşte numai asigurarea bunurilor materiale, ci şi realizarea

de profit. Profitul este expresia eficienţei economice care devine problema esenţială

a sistemului economic.

1 Diviziunea internaţională a muncii constă în tendinţa de specializare a agenţilor economici în vederea

participării la circuitul economic global.

În contextul actual cel mai bun exemplu este cel al societăţilor transnaţionale

care investesc, creează capacităţi de producţie pe pieţele unde este cel mai avantajos din

punct de vedere al:

- costului de producţie;

- fiscalităţii (impozite şi taxe);

- controlului valutar;

- resurselor naturale;

- posibilităţii exercitării controlului;

- posibilităţii repatrierii capitalului;

- pieţei de desfacere;

- capitalului uman.

În momentul în care ţara pierde o serie de avantaje comparative societăţile

transnaţionale pleacă, delocalizându-şi producţia în altă zonă mai avantajoasă.

În concluzie putem considera economia de piaţă o modalitate evoluată de

cooperare.

În economia de piaţă principalii protagonişti sunt:

- întreprinsătorul investitor (angajatorul);

- lucrătorul salariat, amândoi având interes în procesul de producţie, scopul

fiind înbogăţirea – eficienţa economică acumulată.

- statul.

Statul se implică în economia de piaţă direct şi indirect.

Indirect prin elaborarea cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea

agenţii economici.

Direct prin investiţii şi consum în vederea asigurării echilibrului

macroeconomic.

O trăsătură deosebită a economiei de piaţă este concurenţa, fenomen necesar în

vederea sporirii eficienţei activităţii de producţie, a utilizării factorilor de producţie.

Concurenţa acerbă la nivel global a dus la o selecţie a agenţilor economici, în funcţie de

capacitatea lor managerială şi tehnologică. Astfel se accentuează importanţa ultimului

stadiu al modializării – mondializarea prin investiţii directe de capital – şi a următoarelor

ei efecte imediate:

- transferul de cunoştinţe şi practici manageriale noi;

- transferul internaţional de tehnologie;

- costurile reduse pe care le au ţările în dezvoltare şi ţările dezvoltate care beneficiază de

aceste investiţii directe de capital