Economie europeană

Introducere

Cursul « Economie Europeană » se adresează studenţilor din ciclul de licenţă, înscrişi la programele de studiu ZI si ID, organizat de facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Academia de Studii Economice, Bucureşti.

Obiectivul general al cursului vizează să permită studenţilor să dobândească cunoştinţe teoretice şi practice privind caracteristicile şi direcţiile de evoluţie ale procesului de integrare europeană. Obiectivele specifice, concretizate în competenţe specifice dobândite de studenţi după parcurgerea şi asimilarea cursului, acoperă atât domeniul juridico-instituţional, cât şi pe cel politico-economic.

Cursul este structurat în cinci unităţi mari de învăţare, ordonate logic şi funcţional, respectiv :

- Prezentarea fundamentelor teoretice specifice procesului de integrare europeană;

- Prezentarea momentelor importante în evoluţia procesului de integrare, din perspectivă legislativ-instituţională ;

- Prezentarea etapelor specifice adancirii procesului de integare europeană din perspectivă economica;

- Prezentarea a două politici commune ale UE reprezentative ;

- Prezentarea caracteristicilor specifice procesului de extindere.

Fiecare unitate de învăţare se va finaliza cu evaluari sub formă de dezbateri şi două proiecte, axate pe analiza anumitor studii de caz, unul specific instituţiilor Ue şi unul specific politicilor comune ale UE.

Evaluarea la disciplina « Economie europeană » pentru studentii ID va include o evaluare scrisă, realizată la finele semestrului, cu o pondere de 60%, elaborarea şi prezentarea celor două proiecte axate pe studii de caz, cu o pondere de 30% şi o evaluare scrisă pe parcurs, cu o pondere de 10% în nota finală.

UNITATEA NR 1 - Fundamentele teoretice ale integrării economice:

1.1 Concepte, stadii;

1.2 Efecte ale integrării economice;

- Intrebari de autocontrol

- Raspunsuri orientative

- Bibliografie orientativă

1.1 Fundamente teoretice ale integrarii economice europene – concepte de bază

Expresia „integrare economică” poate acoperi o multitudine de aspecte, de la poziţia unei filiale în cadrul unei companii, la cea a unei economii naţionale în cadrul unui spaţiu regional.

- „un proces de eliminare graduală a frontierelor de orice natură între două sau mai multe state independente, menit să permită respectivelor state să funcţioneze ca o unică entitate (Pelkmans, 2003, p. 3), definiţie care se apropie destul de mult de cea oferită de W. Wallace, conform căruia integrarea presupune „crearea şi menţinerea unor modele intense şi diversificate de interacţiune între unităţi anterior autonome” (W. Wallace, 1990, p. 9).

- J. Nye (1968, p. 855) consideră că există trei tipuri de integrare: economică, politică şi socială. Integrarea economică este definită ca reprezentând un înalt nivel al schimburilor economice între entităţile componente, integrarea socială drept proces de unificare la nivelul maselor, grupurilor specifice şi elitelor, iar integrarea politică ca incluzând o multitudine de fenomene, inclusiv decizii la nivel internaţional, precum şi atitudini similare la nivelul statelor membre.

Majoritatea analiştilor percep însă integrarea drept un fenomen în primul rând economic, încercând astfel să răspundă la întrebări privind nivelurile de interdependenţă, condiţiile ce trebuie întrunite, efectele generate etc. Deoarece termenul de „integrare economică” poate fi interpretat atât în sens dinamic, cât şi static, în continuare vom prezenta cele două abordări:

a) Dinamică – integrarea este privită ca un proces prin care frontierele economice dintre statele membre sunt treptat desfiinţate (echivalent cu a afirma că discriminările naţionale sunt astfel eliminate), ducând la apariţia unui spaţiu economic nou;

b) Statică – integrarea este definită ca reflectând o situaţie în care componentele naţionale ale unei noi economii nu mai sunt separate prin frontiere economice dar funcţionează în continuare ca entităţi distincte.