Economie Europeană

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 85 în total
Cuvinte : 21924
Mărime: 158.48KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Alexandru Trifu

Extras din document

Este unul dintre subiectele cele mai actuale şi care preocupă pe toţi cei interesaţi de problemele majore ale epocii contemporane.

Concret, globalizarea vizează:

1. Sporirea comerţului internaţional într-un ritm mai înalt decât rata creşterii economice la nivelul mondoeconomic. Referindu-ne la acest aspect, să luăm în considerare şi părerea autoarei Alice Kahn, care afirma că globalizarea reprezintă un set de reguli stabilite de către naţiuni şi care să guverneze comerţul internaţional în scopul creşterii eficienţei în domeniul producţiei şi distribuţiei bunurilor şi serviciilor şi al optimizării acestor fluxuri libere de bunuri şi servicii oriunde în lume ;

Datele statistice arată că volumul schimburilor comerciale de mărfuri pe plan mondial a crescut cu 4,5 % în anul 2003 faţă de 2002; că expansiunea generală a comerţului mondial s-a datorat cu precădere performanţelor economiilor majorităţii ţărilor lumii şi în special a celor din Asia şi a celor cu economie în tranziţie. Deci, între comerţul exterior şi globalizare este şi va fi o strânsă interdependenţă, dar de o natură oarecum paradoxală: dacă per ansamblu, se observă o lărgire şi adâncire a liberalizării acestui comerţ, pe de altă parte se manifestă cu putere şi protecţionismul, practicat, în special de cele mai puternic dezvoltate state ale lumii (având în frunte S.U.A.). Şi, poate mai convingătoare, este realitatea că din 1950 până la începutul actualului mileniu şi secol, volumul comerţului mondial a crescut de douăzeci de ori, iar numai în perioada 1997-1999 valoarea acestuia s-a dublat, de la 468 la 827 miliarde $. De unde şi aprecierea făcută de cunoscutul autor american Thomas Friedman cum că actuala globalizare este ,,mai extinsă (termenul corect în lb. engleză este farther-subl. ns.), mai rapidă, mai ieftină şi mai adâncă”.

2. Creşteri în fluxurile internaţionale de capital, adică migraţia internaţională şi mişcările de capital au căpătat din nou proporţii semnificative, aspect ce include aceeaşi tendinţă şi în cadrul investiţiilor străine directe (ISD) şi care sunt caracterizate prin diferenţe regionale majore. Plecând de la situaţia în care S.U.A. este cel mai mare investitor al lumii, partenerii majori, atât pentru ISD interne, cât şi externe, au fost, din nou, ţările membre ale Uniunii Europene, crescând totodată şi importanţa partenerilor americani din cadrul NAFTA. Problema mai gravă, dar care se poate remedia prin acţiunea, în special a G8, este cea a Africii, ce rămâne un receptor marginal de ISD, cu toate că, în mărime absolută, volumul acestora a sporit.

3. Aceleaşi creşteri dar ale fluxurilor de transport ale informaţiilor, dezvoltarea fără precedent a noilor tehnologii ale comunicaţiilor şi informaţiilor, dar şi a infrastructurilor globale ale telecomunicaţiilor şi dintre care se remarcă Internet-ul (ilustrat sintetic în finalul capitolului). Aceste tehnologii avansate, revoluţionare, se constituie într-un driver de mare importanţă al actualei globalizări dând naştere la o serie întreagă de actori economici individuali, precum consumatori, investitori, oameni de afaceri, punând în evidenţă noi instrumente de identificare şi valorificare a oportunităţilor apărute, printre care analize economice mai rapide şi mai bine informate privind tendinţele ce se manifestă la scară mondială, transferuri mult mai uşoare de active şi colaborări avantajoase cu parteneri din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

4. O mai mare mişcare în domeniul schimburilor culturale şi impunere a unor anumite pattern-uri (a se vedea cazul cunoscutelor citadele ale producţiei şi exportului de filme precum Hollywood, respectiv Bollywood), ca şi un acces mult mai uşor la valorile culturale ale lumii (vorbind deci de multiculturalitate), pe de o parte, dar şi de reducere a importanţei anumitor culturi naţionale, prin procesele de asimilare, occidentalizare (americanizare în primul rând) ce se manifestă cu pregnanţă în epoca actuală.

Preview document

Economie Europeană - Pagina 1
Economie Europeană - Pagina 2
Economie Europeană - Pagina 3
Economie Europeană - Pagina 4
Economie Europeană - Pagina 5
Economie Europeană - Pagina 6
Economie Europeană - Pagina 7
Economie Europeană - Pagina 8
Economie Europeană - Pagina 9
Economie Europeană - Pagina 10
Economie Europeană - Pagina 11
Economie Europeană - Pagina 12
Economie Europeană - Pagina 13
Economie Europeană - Pagina 14
Economie Europeană - Pagina 15
Economie Europeană - Pagina 16
Economie Europeană - Pagina 17
Economie Europeană - Pagina 18
Economie Europeană - Pagina 19
Economie Europeană - Pagina 20
Economie Europeană - Pagina 21
Economie Europeană - Pagina 22
Economie Europeană - Pagina 23
Economie Europeană - Pagina 24
Economie Europeană - Pagina 25
Economie Europeană - Pagina 26
Economie Europeană - Pagina 27
Economie Europeană - Pagina 28
Economie Europeană - Pagina 29
Economie Europeană - Pagina 30
Economie Europeană - Pagina 31
Economie Europeană - Pagina 32
Economie Europeană - Pagina 33
Economie Europeană - Pagina 34
Economie Europeană - Pagina 35
Economie Europeană - Pagina 36
Economie Europeană - Pagina 37
Economie Europeană - Pagina 38
Economie Europeană - Pagina 39
Economie Europeană - Pagina 40
Economie Europeană - Pagina 41
Economie Europeană - Pagina 42
Economie Europeană - Pagina 43
Economie Europeană - Pagina 44
Economie Europeană - Pagina 45
Economie Europeană - Pagina 46
Economie Europeană - Pagina 47
Economie Europeană - Pagina 48
Economie Europeană - Pagina 49
Economie Europeană - Pagina 50
Economie Europeană - Pagina 51
Economie Europeană - Pagina 52
Economie Europeană - Pagina 53
Economie Europeană - Pagina 54
Economie Europeană - Pagina 55
Economie Europeană - Pagina 56
Economie Europeană - Pagina 57
Economie Europeană - Pagina 58
Economie Europeană - Pagina 59
Economie Europeană - Pagina 60
Economie Europeană - Pagina 61
Economie Europeană - Pagina 62
Economie Europeană - Pagina 63
Economie Europeană - Pagina 64
Economie Europeană - Pagina 65
Economie Europeană - Pagina 66
Economie Europeană - Pagina 67
Economie Europeană - Pagina 68
Economie Europeană - Pagina 69
Economie Europeană - Pagina 70
Economie Europeană - Pagina 71
Economie Europeană - Pagina 72
Economie Europeană - Pagina 73
Economie Europeană - Pagina 74
Economie Europeană - Pagina 75
Economie Europeană - Pagina 76
Economie Europeană - Pagina 77
Economie Europeană - Pagina 78
Economie Europeană - Pagina 79
Economie Europeană - Pagina 80
Economie Europeană - Pagina 81
Economie Europeană - Pagina 82
Economie Europeană - Pagina 83
Economie Europeană - Pagina 84
Economie Europeană - Pagina 85

Conținut arhivă zip

  • Economie Europeana.doc

Alții au mai descărcat și

Legitimitatea Parlamentului European

I. Evoluţie istorică Parlamentul European reprezintă, în formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor unite în Comunitatea...

Politici Comerciale ale UE

Este politica comună prin excelenţă a UE, cea care a dat impulsul primar integrării economice europene. De la bun început, a fost concepută ca o...

Instituții publice

1. Care sunt statele membre ale Uniunii Europene? Indicați anul intrării lor în Uniune. Ø 1951 Franța, Germania (de Vest), Italia, Belgia,...

Achiztii - Subiecte

1. Factorii cheie de succes care au dus la dezvoltarea achizitiilor sunt: 1) Căutarea competitivităţii Motivele principale sunt urmatoarele: a)...

Instituții Bancare Internaționale

Fondul Monetar International este o agentie specializata care are ca scop promovarea sigurantei economice la nivel mondial. A fost fondat în iulie...

Instituțiile și Economia UE

INTRODUCERE EUROPA LA SFÂRSITUL CELUI DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. NASTEREA IDEII DE EUROPA UNITA 1. Consiliul Europei 2. Planul Marshall –...

Economie Europeană

PARTEA I FUNDAMENTE TEORETICE SI PRAGMATICE ALE INTEGRARII EUROPENE I. Fundamentele teoretice ale integrarii Abordarea conceptuala a integrarii...

Economie Europeana

- Bugetul, fara de care UE nu ar putea functiona, este o sursa de solidaritate, dar si de tensiune intre statele membre. Tensiunile au fost...

Te-ar putea interesa și

Sistemul Monetar European și Perspectivele Integrării Piețelor financiar-europene

CAPITOLUL I. INTEGRAREA EUROPEANĂ 1.1. ÎNCEPUTURILE INTEGRĂRII ÎN EUROPA OCCIDENTALĂ A fost nevoie de două războaie mondiale pentru ca europenii...

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cu Privire Speciala la Domeniul Bancar

Integrarea României în Uniunea Europeană are o miză extrem de puternică, privită la nivel tridimensional: individ, firmă şi societate. Este evident...

Integrarea Economică Europeană

INTRODUCERE Scopul acestei lucrări este de a încerca să dezvăluie cum a început activitatea Uniunii Europene, ce este în prezent şi cum va fi în...

Impactul crizei economice asupra economiilor țărilor din Uniunea Europeană. o perspectivă comparativă

INTRODUCERE Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile care pot să apară în interiorul lui şi,...

Integrare Economică

Prezentarea capitolelor Primul capitol cuprinde conceptele de baza si introductive asupra a ceea ce inseamna de fapt termenul de integrare...

Uniunea Europeană - Uniune Economică și Monetară

INTRODUCERE Uniunea Europeană reprezintă un spaţiu economico-social şi politic, în construcţie, de o natură şi consistenţă diferită faţă de...

Asocierea Romaniei la A.E.L.S. Conditie a Dezvoltarii si Progresului Economic

CAPITOLUL I TENDINŢE ŞI REALITĂŢI ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN 1.1. PRINCIPALELE DIRECŢII DE EVOLUŢIE ALE COMERŢULUI INTERNAŢIONAL...

Finanțări în Spațiul Economic European

Introducere Spațiul Economic European (SEE, European Economic Area) a luat ființă la data de 1 ianuarie 1994 în urma acordului semnat la data de 2...

Ai nevoie de altceva?