Economie Europeană - Suport de Curs

Modulul 1 Fundamentele teoretice ale Economiei europene

Fără îndoială, istoria continentului european este una extrem de intensă, marcată de conflicte politice, de numeroase războaie, dar și de evoluții spectaculoase în sfera culturii, tehnicii, economiei. Civilizația europeană este cea care a stat la baza descoperirii și populării unor noi spații geografice, a amorsat fenomenul de globalizare, a inovat semnificativ în ceea ce privește tehnicile de producție, modul de viață al indivizilor, fiind un veritabil hegemon global.

Desigur, prezentul surprinde o cu totul altă arhitectură planetară, fără însă ca locul și rolul Europei să își fi pierdut semnificativ importanța. În lumea globalizată a prezentului, marcată de tensiuni politice, generalizarea terorismului, dar și provocări economice cu caracter atipic și complet nou, statele europene, diverse și eterogene pe de o parte, și unite de istoria comună pe de altă parte, ocupă un loc de prim rang.

De-a lungul secolelor, au existat multiple tentative de unificare a continentului european, însă acestea au fost, din varii motive, sortite eșecului.

Evocăm în cele ce urmează, fără pretenții de exhaustivitate, câteva episoade cu titlu de exemplu:

- 1731 - Abatele de Saint-Pierre: Proiect pentru a aduce pacea perpetuă în Europa;

- 1795 - Immanuel Kant: reia și dezvoltă ideea;

- 1814 - Contele Saint-Simon: Despre reorganizarea societății europene și necesitatea și mijloacele necesare pentru a grupa popoarele Europei într-un singur corp politic conservând independența națională a fiecăruia;

- Victor Hugo, Ernest Renan (după 1850): conceptul de state unite ale Europei;

- 1923 - Contele de Coudenhove-Kalergi: Uniunea paneuropeană;

- 1929 - Aristide Briand: propune o legătură federală între statele europene.

Din păcate însă avea să urmeze cel de-al doilea Război mondial, cu efectele sale pustiitoare. De abia la finalul acestuia, o conștientizare a dimensiunii conflagrației și a consecințelor sale, precum și debutul Războiului rece, au deschis calea construcției europene moderne.

Uniunea Europeană reprezintă, astăzi, o entitate economică, socială și politică în construcție, rezultat al unui proces început în urmă cu mai bine de cinci decenii. Citându-l pe Robert Schuman, cu istorica declarație din 9 mai 1950, „Europa nu se va construi dintr-o dată, sau pe baza unui singur plan, ci se va dezvolta pe baza unor acumulări bazate pe solidaritatea de facto a statelor europene care și-au recâștigat suvernitatea națională după cel de-al doilea război mondial.”

Practic, construcția europeană modernă a fost conturată în anii 1948 și respectiv 1949, momente de maximă tensiune a Războiului rece , fapt ce ne permite să afirmăm că integrarea Europei occidentale a avut ascensiunea comunismului pe post de catalizator.

Situația economică și socio-politică dezastruasă a continentului, ilustrată în tabelul de mai jos, a cerut adoptarea unor măsuri radicale pentru a menține pacea și stabilitatea atât de scump obținute.

Tabel 1.1 Numărul victimelor și perioada de stagnare economică înregistrată de către statele europene în timpul celui de-al doilea răzoi mondial

Țara Numărul victimelor Anul premergator celui de-al doilea război mondial în care s-a atins PIB-ul obținut în 1945

Austria 525.000 1886

Belgia 82.750 1924

Danemarca 4250 1936

Finlanda 72.000 1938

Franța 505.750 1891

Germania 6.363.000 1908

Italia 355.500 1909

Olanda 250.000 1912

Norvegia 10.250 1937

Suedia 0 PIB-ul a crescut în timpul războiului

Elveția 0 PIB-ul a crescut în timpul războiului

Marea Britanie 325.000 PIB-ul a crescut în timpul războiului

Sursa tabelului: R, Baldwin, C. Wyplosz, The Economics of European Integration,Editura Economică, București, 2006, p. 22.

După cel de-al doilea război mondial, într-o Europă răvășită de distrugerile fizice și morale cauzate de război, au apărut o serie de proiecte și strategii menite se conducă la reconstrucția continentului.

In centrul lor se afla ideea generoasă și pragmatică a înlăturării stricăciunilor cauzate de război prntr-un efort comun, rod al colaborării dintre statele europene.

Au apărut, atunci, planuri utopice, cum ar fi acela de a începe construcția unei Europe unite prin înlăturarea hegemonului, care în viziunea vremii era Germania , dar și altele pragmatice care, puse în practică, au condus la crearea unor structuri integrative economice puternice: OEEC (Organizația Europeană pentru Cooperare Economică, transformată ulterior în OECD - Organizația Europeană pentru Cooperare și Dezvoltare), Comunitățile Europene, CAER-ul, AELS, etc.