Economie generală

Forme de organizare și funcționare a economiei sociale

Economia poate fi definită ca fiind știința care studiază comportamentul uman ca o relație dintre obiectivele propuse și resursele disponibile.

Sistemul economic reprezintă un complex de structuri instituționale și sociale, economice și tehnice care are ca obiectiv corelarea nivelului nevoilor (nelimitate) cu volumul resurselor (limitate).

O problema importantă a activității economice a fost și este găsirea celor mai bune soluții la întrebările:

Ce și cât să se producă?

Cum să se producă, prin ce metode de combinare a factorilor de producție și cu ce tehnologii?

Pentru cine să se producă?

Forme de organizare și funcționare a economiei sociale

Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe două căi distincte:

fie din producția proprie prin autoconsum;

fie prin intermediul schimbului, cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obținute de alți producători.

Autoconsumul reprezintă utilizarea rezultatelor propriei activități pentru satisfacerea nevoilor.

Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activități, primind în compensație alte bunuri necesare, inclusiv monedă.

Celor două modalități de satisfacere a nevoilor le corespund două forme diferite de organizare și desfășurare a activității economice: economia naturală și economia de schimb.

Economia naturală

Economia naturală reprezintă acea formă de organizare a activității economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activități.

Trăsături specifice:

diversificarea activității economice (fiecare producea o gamă largă de bunuri pentru autoconsum);

importanța acordată pământului, considerat a fi principalul factor de producție;

izolarea producătorului din punct de vedere economic (de ceilalți) ;

economie descentralizată (fiecare comunitate producea cele necesare traiului de zi cu zi);

diviziunea simplă a muncii etc.

Economia de schimb

Economia de schimb se definește ca fiind acea formă de organizare a activității economice, care se întemeiază pe mecanisme obiective ce pun în valoare forțele pieței, în care agenții economici produc bunuri destinate vânzării (pieței).

Trăsături (caracteristici) specifice:

specializarea agenților economici în producerea unor bunuri diferențiate (economia de schimb are la baza diviziunea sociala a muncii care generează agenți economici specializați: pe profesii (ocupații), pe ramuri (activități) și teritorial.);

autonomia și independența economică a agenților economici (agenții economici își pot exercita liber dreptul de decizie, iar schimbul sau vânzarea bunurilor are la bază criterii economice; cea mai larga autonomie se realizează în condițiile proprietății private);

Economia de schimb

concentrarea activității economice în jurul pieței (piața - locul unde se întâlnesc cererea și oferta - este locul în jurul căruia se desfășoară întreaga viață economică).

existența monedei: banii reprezintă, alături de capital și specializare, cel de-al treilea aspect major al vieții economice moderne. Tranzacțiile economice, funcționarea economiei sunt influențate/mijlocite de către bani;

desfășurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacții de piață (mișcări reciproce de bunuri și bani între participanții la schimburile economice);

bunurile economice îmbracă forma de marfă: marfa este un bun economic care servește producției sau satisfacerii nevoilor de viață ale oamenilor etc.