Economie generală - opțiunile producătorului și comportamentul consumatorului

Partea 1. OPŢIUNILE PRODUCĂTORULUI

În condiţiile economiei de piaţă producătorul trebuie să ţină seama de variabilele de care depinde activitatea sa economică în vederea maximizării producţiei şi a profitului.

1.1. Situaţii posibile

1.1.1. Disponibilităţile băneşti ale producătorului – dreapta bugetului

O prima restricţie pentru producător o constituie resursele sale băneşti, respectiv posibilităţile pe care le are în vederea cumpărării factorilor de producţie. Graficul funcţiei de producţie îi oferă producătorului informaţia tehnică referitoare la cantităţile de producţie posibile pentru diferite combinaţii eficiente de factori de producţie.

Plecând de la această informaţie, producătorul trebuie sa ia următoarele decizii:

- decizia cu privire la volumul producţiei;

- decizia cu privire la metoda de producţie.

Astfel producătorul este condiţionat de:

- mărimea totală a resurselor sale băneşti (T);

- preţul factorilor de producţie folosiţi (Px şi Py).

Costul total al producţiei va fi: T = XPx + Ypy

Fig.1. Dreapta bugetului

Ceea ce reprezintă ecuaţia unei drepte a cărei pantă este negativă (pentru că Px şi Py>0) este definită de structura preţurilor în raport cu Px/Py. Dreapta bugetului producătorului poate fi reprezentată ca în graficul din figura 1.

Rezultă: cantitatea maxima din factorul y pe care o va putea achiziţiona producătorul este T/Py când cantitatea din factorul de producţie x=0, iar cantitatea maximă din factorul x este T/Px atunci când y=0.

Dreapta bugetului permite să se definească ansamblul combinaţiilor posibile de factori de producţie pe care producătorul ii poate achiziţiona ţinând cont de restricţiile prezentate. Câmpul opţional al producătorului este reprezentat de triunghiul AOB.

1.1.2. Maximizarea producţiei pentru un cost dat

Maximizarea producţiei este o problemă de optimizare a producţiei faţă de disponibilităţile băneşti de care dispune producătorul (T). Se urmăreşte obţinerea producţiei maxime prin combinarea factorilor de producţie pe care producătorul ii poate achiziţiona (XPx şi YPy) pe baza banilor disponibili (T).

Problema optimizării (maximizării producţiei) se poate rezolva atât pe cale analitică cât şi pe cale grafică. Pentru cazul variantei grafice se presupune că intreprinderea utilizează doi factori de producţie –materii prime (x) şi munca (y). Vom reprezenta astfel grafic dreapta izocosturilor şi izocuantelor corespunzătoare mai multor producţii (Q0, Q1, Q2, Q3, Q4).

Fig.2. Maximizarea Q prentru un cost dat

Optimul se obţine în momentul în care dreapta izocosturilor (d1) va fi tangentă cu una din izocuante. Punctul M determină două lucruri:

- nivelul producţiei maxime pe care o poate obţine producătorul;

- nivelul de echilibru;

- factorii de producţie utilizaţi (px şi py).

Din situaţia de optim se poate deduce următoarea regulă de management: în condiţia de echilibru raportul dintre productivitatea marginală (Wm) exprimată în unităţi monetare şi preţul factorilor de producţie (Xpx+Ypy) este egal cu 1. Cu alte cuvinte în condiţia de echilibru Wm este egală cu preţul factorilor de producţie, respectiv cu costul de producţie.

1.1.3. Minimizarea costurilor pentru o producţie dată

Se urmăreşte minimizarea costurilor de producţie (C=Xpx+Ypy) pentru un nivel de producţie cunoscut Q=Q0. Se pune problema stabilirii cantităţilor din factorii de producţie x şi y astfel încât producătorul să obţină Q0 cu costurile cele mai mici.

Optimul de obţine în puntul M, unde avem cele mai mici costuri de producţie. Se observă că raportul dintre productivităţile marginale şi preţurile factorilor de producţie este egal.