Economie politică

1. ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA. METODA DE CUNOASTERE ÎN STIINTA ECONOMICA 1.1 Economia faptica si economia teoretica 1.2 Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei 1.3 Nevoile umane si resursele economice 1.4 Economia si rationalitatea în economie. Structurile economiei 1.1 Economia faptica si economia teoretica Cuvântul „economie” are un dublu înteles, iar pentru o mai buna perceptie trebuie facuta distinctia dintre cele doua dimensiuni ale economiei, Economia teoretica si Economia faptica, care sunt esentialmente diferite. Economia faptica, reala se prezinta ca: - un ansamblu de activitati si procese economice de productie, de repartitie, de schimb si de consum; - o masa de bunuri si servicii economice rezultate din activitatile si procesele respective; - o totalitate de participanti la organizarea si desfasurarea activitatilor si proceselor producatoare de bunuri si servicii; - un sistem integrat de relatii sociale ce au loc între subiectii economici. De aici, desprindem concluzia ca economia ca practica sociala este un microunivers, în centrul caruia sta omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, între care se detaseaza ca importanta: - omul, în dubla sa ipostaza: de producator – agent economic si consumator; - unitatile economice, în care se integreaza si lucreaza oamenii; - bunurile si serviciile economice; - faptele si respectiv operatiunile economice; - relatiile interumane de cooperare, de întrajutorare si de comunicare. Economia reala a evoluat în ritmuri, proportii si coordonate diferite de la o epoca la alta, astfel încât atunci când omul devine liber, în dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de productie, si juridic eliberat de orice norme care-i limitau miscarea si îl împiedicau sa-si vânda forta de munca oricui pe un timp determinat, economia reala devine ceea ce este si astazi: - o economie de piata liber concurentiala; - o economie puternic marcata de diviziunea sociala a muncii si de diviziunea manufacturiera, de fabrica;

- o economie în care munca fizica a omului este înlocuita de munca masinilor; - o economie în care statul îsi face simtita prezenta atât în calitate de element al suprastructurii cât si de agent economic; - o economie cu randamente si eficienta crescânde; - o economie fondata pe profit, câstig, bunastare materiala si spirituala. Economia faptica, reala este baza aparitiei si existentei economiei teoretice, care este rezultatul observarii si cercetarii sistematice si permanente, efectuate de specialisti, si despre care se poate vorbi, în mod înddreptatit, dupa ce economia teoretica devine stiinta de sine statatoare. Aparitia economiei teoretice ca stiinta se datoreaza clasicilor englezi Adam Smith si David Ricardo, care sunt considerati adevaratii parinti ai economiei politice ca stiinta. Ca exponenti ai capitalismului matur si ai burgheziei industriale în continua ascensiune, ei au ramas partizanii ordinii naturale si ai liber schimbismului, incluszând în sfera muncii producatoare de bunuri si venit net toate ramurile si pe primul loc industria manufacturiera, întelegând si explicând relatiile de determinare dintre diviziunea manufacturiera, productivitatea muncii si avutia nationala. Smith si Ricardo fundamenteaza stiintific comertul exterior prin teoria costurilor absolute si comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine stiinta în adevaratul sens al cuvântului, întrunind cele trei conditii de baza pentru a fi socotita ca atare: 1. obiect de studiu propriu; 2. metoda de cercetare proprie; 3. sistem propriu de categorii si legi economice 1.2 Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei Termenul de economie politica a fost consacrat în 1615 de economisul francez Antoine de Montchrestien, prin Tratatul sau de economie, termen care s-a extins într-o mare parte a lumii si care provine de la trei cuvinte grecesti „oikos”, „nomos”, „polis” – gospodarie, lege, cetate (oras, societate, tara), cu derivatul sau „politeia” care însemna organizare sociala. Paradoxal, denumirea disciplinei universitare pe care o predam a aparut cu mult înainte de aparitia stiintei economice, care, initial, s-a identificat cu economia politica. Identificându-se cu stiinta economica în ansamblul ei, economia politica este considerata stiinta despre faptele si comportamentele economice, procese prin care oamenii tindeau sa-si satisfaca nevoile cu ajutorul resurselor rare. Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidenta discrepanta dintre nevoile nelimitate si resurse limitate, rare si unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea în întregul ei constientizeaza ca nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie sa renunte la altceva.