Extras din curs

1. ECONOMIA POLITICA – STIINTA A RATIONALITATII

Stiintele pe care se bazeaza cunoasterea umana si dezvoltarea societatii, au parcurs în timp un lung proces de formare si dezvoltare. Stiinta economica se încadreaza si ea în aceasta regula.

Cercetarea evolutiei cunoasterii economice a condus la concluzia acceptata de mai multi specialisti ca se remarca cinci faze mai importante:

– faza prestiintifica, care începe din antichitate si se desfasoara pâna în secolul al XVIII-lea;

– faza constituirii propriu-zise a stiintei economice 1750-1870;

– faza descoperirii si elaborarii principiilor sale teoretice funda-mentale 1870-1930;

– faza a patra a evolutiei stiintei economice, care se încadreaza între anii 1930-1970;

– faza a cincea, din deceniul al 8-lea al secolului nostru pâna în prezent.

Analiza evolutiei stiintei economiei atesta ca bazele teoretice ale economiei politice au fost puse de mari economisti ca: Adam Smith, David Ricardo, Jean Batiste Say, John Stuart Mill si alti remarcabili economisti care si-au adus contributia la ridicarea acestei stiinte pe noi trepte de cunoastere.

Studierea evolutiei obiectului de studiu al economiei politice evidentiaza ca definirea acestuia a preocupat în timp toate curentele de gândire economica.

La început, datorita nediferentierii stiintei economice de celelalte stiinte, obiectul de studiu al economiei politice se identifica cu cel al stiintei în ansamblul ei.

Initial se limita la productia agricola, apoi a fost extins la productia în ansamblu, dupa care, la circulatia, repartitia si consumul avutiei. Conceptia clasicilor privind obiectul de studiu al economiei politice s-a dovedit deficitara, deoarece nu cuprindea în aria ei de cercetare serviciile care, în prezent, în tarile dezvoltate, detin mai mult de jumatate din produsul national.

Deficitar s-a dovedit si curentul marxist aparut la mijlocul sec. al XIX-lea care reducea obiectul de studiu al economiei politice la raporturile sociale de productie, generate de desfasurarea procesului de productie.

La sfârsitul secolul al XIX-lea obiectul de studiu al economiei politice a fost orientat cu deosebire spre schimbul de marfuri cu accent pe trebuintele umane si pe utilitatea economica. Numeroase scoli economice si curente de gândire au situat în centrul vietii economice elementele psiho-sociale dând teoriei economice o pronuntata nuanta psihologica subiectiva.

În secolul al XX-lea s-a impus opinia potrivit careia economia politica este stiinta optiunilor rationale eficiente. Aceasta conceptie porneste de la realitatea ca trebuintele de consum ale omului sunt nelimitate cantitativ si ca diversitate, în timp ce resursele de satisfacere a lor sunt rare si limitate. Aceasta impune compararea si comensurarea nevoilor de consum cu resursele si satisfacerea selectiva prioritara a unora fata de altele în baza analizei costului de oportunitate, adica a compararii câstigului si pierderii generate de satisfacerea prioritara a unor trebuinte în raport cu altele. De-a lungul timpului, se remarca preocuparea oamenilor si a societatii de a asigura un echilibru între nevoile de consum în continua crestere si diversificare si resursele rare si limitate.

În concordanta cu aceasta realitate, în teoria definirii stiintei economice s-au formulat mai multe variante dintre care retine atentia:

– stiinta economica reprezinta „stiinta care studiaza comporta-mentul ca o relatie între teluri si resursele rare, care au întrebuintari alternative”.

– stiinta economica studiaza actiunile indivizilor si ale grupurilor de indivizi în procesul de productie, schimbul si consumul de bunuri si servicii în scopul satisfacerii cu resurse limitate a trebuintelor nelimitate ale oamenilor;

– stiinta economica studiaza resursele limitate pentru a produce bunuri (marfuri, produse) evaluabile si a le distribui pe grupe.

În concluzie, se poate formula ideea ca stiinta economica studiaza optiunile rationale ale oamenilor si grupurilor sociale în procesul de productie, schimb, repartitie si consum al bunurilor si serviciilor în scopul satisfacerii cu resurse limitate a cerintelor nelimitate ale civilizatiei umane aflate în plin progres.

Fata de politica economica, economia politica trebuie sa fie antemergator, având rolul de a furniza idei pe baza carora oamenii politici sa poata stabili masuri practice.

Stiinta economica opereaza cu notiuni si concepte specifice cu ajuto-rul carora cerceteaza activitatea economica, dinamica ei, în timp si spatiu.

Relatiile de suprafata se caracterizeaza printr-o multitudine de manifestari individuale, de aspecte exterioare si vremelnice. Acestea pot fi observate, si cercetate în mod empiric, pe baza de experienta si sunt reflectate în gândire prin termenul de fenomen economic.

Fenomenul economic reprezinta forma exterioara a activitatii eco-nomice, respectiv acele aspecte si acte economice care apar si se manifesta la suprafata acesteia si pot fi cunoscute de oameni în mod direct.

Privite în miscarea lor temporala, fenomenele devin procese economice.

Procesul economic exprima transformarile cantitative, structurale si calitative în timp si spatiu. Astfel, daca marimea pretului unui lucru poate fi considerata fenomenul, cresterea (modificarea) acestuia pe o perioada de timp este procesul economic.

Fenomenele economice se leaga între ele, iar procesele economice se desfasoara în timp pe baza unor relatii de interdependenta proprii si a legaturilor de interdependenta cu cele de alta natura: tehnologica, ecologica, sociala, psihologica etc.

Dependentele reciproce dintre fenomenele si procesele economice, ca si posibilitatea devenirii unora dintre ele din cauza în efecte si invers sunt denumite stare dependenta mutuala (interdependenta).