Economie și instituții europene

Institutii europene

1. Parlamentul European

Parlamentul European este una dintre principalele institutii co¬munitare, fiind înfiintata o data cu C.E.C.O. sub forma unei „Adunari Parlamentare compusa din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite în Comunitate” (art. 20 din Tratatul C.E.C.O.). În 1958, o data cu aparitia C.E.E. si C.E.E.A., institutia parlamentara a decis sa-si schimbe numele în „Adunarea Parlamentara Europeana”, pentru ca în 1962 sa ia denumirea de „Parlament European”.

Istoria PE este marcata de o permanenta lupta pentru a-si spori competentele proprii. Plecând de la atributiile limitate ce-i erau confe¬rite prin tratatele originare, puterea Parlamentului european a fost pre¬cizata pe calea acordurilor interinstitutionale si s-a extins prin revizuiri¬le succesive ale tratatelor. Tratatul de la Maastricht a consacrat o noua crestere a competentelor PE atât în plan legislativ (prin introducerea procedurii de codecizie), cât si în cel al controlului exercitat asupra Comisiei Europene, iar Tratatul de la Amsterdam, prin modificarile aduse procedurii de coeziune si prin extinderea campului sau de aplica¬re, a dat PE o putere reala de decizie pe care o împarte cu Consiliul U.E.

În momemtul de fata, Parlamentul european numara 626 de membri, locurile fiind repartizate pe tari în functie de populatia fieca¬rui stat membru, cele mai multe revenind Germaniei — 99, în timp ce Franta, Italia si Marea Britanie au câte 87, Spania — 64, Olanda — 31, Belgia, Grecia, Portugalia — câte 25, Suedia — 22, Austria — 21, Dane¬marca si Finlanda — câte 16, Irlanda — 15, iar Luxemburgul 6 locuri de deputat în Parlamentul european. În perspectiva largirii U.E. prin admiterea tarilor central si est-europene, un protocol anexat Tratatului de la Amsterdam limiteaza numarul parlamentarilor europeni la 700, indiferent câte tari membre va avea Uniunea Europeana.

2. Consiliul Uniunii Europene

CONSILIUL UE, mai cunoscut sub numele de „Consiliul de ministri”, este format, asa cum arata si numele, din ministrii celor 15 state membre. Începând cu 1 iulie 1998, este prezidat, prin rotatie de sase luni, de urmatoarele tari în ordinea data: Austria, Germania, Da¬nernarca, Grecia. Reuniunile au loc la Bruxelles, în afara de aprilie, iulie si octombrie, când se desfasoara la Luxemburg.

Aceasta institutie nu seamana cu nici una din lume. Reunite în Consiliu statele membre legifereaza pentru întreaga Uniune, fixeaza objective politice, coordoneaza politicile nationale si reglementeaza diferendele dintre ele, precum si pe acelea cu alte institutii. Consiliul UE prezinta caracteristicile unei organizatii supranationale si, în acelasi timp, interguvernamentale, statuând în unele chestiuni cu majoritatea calificata, iar în altele în unanimitate. Procedurile, practicile si chiar reglementarea diferendelor implica un grad de solidaritate si de în¬credere rar întâlnit între state.

Fiecare reuniune a Consiliului regrupeaza reprezentantii statelor membre, în mod obisnuit ministri, care raspund în fata parlamentelor na¬tionale si opiniei publice. Exista în prezent peste 25 de tipuri de Consilii. Consiliul Afacerilor Generale (ministri de exteme), Chestiunilor econo¬mice si financiare, Agriculturii se întrunesc lunar. Altele cum sunt Con¬siliile Transporturilor, Mediului si industriei, de doua—patru ori pe an.

Tratatul asupra Uniunii Europene a regrupat activitatile acesteia în jurul a trei „pilieri” (piloni) si a specificat ca cea mai mare parte a deci¬ziilor sa fie luata fie cu majoritate calificata, fie în unanimitate. Primul pilier acopera un evantai vast de politici comunitare, agricultura, trans¬porturi, mediu, energie, cercetare si dezvoltare, concepte, aplicate potrivit unui proces de decizie care începe prin propunerea Comisiei. Dupa un examen minutios, realizat de experti si responsabili politici, Consiliul poate aproba propunerea Comisiei, o poate amenda sau respinge.

Tratatul asupra Uniunii Europene a întarit influenta Parlamentului European prin procedura de codecizie, în sensul ca o gama de texte legis¬lative, ca piata unica, protectia consumatorilor, retelele transeuropene, educatia si sanatatea, sunt adoptate atât de Parlament, cât si de Consiliu. În majoritatea cazurilor, Consiliul decide cu majoritate calificata. Este cazul agriculturii, pescuitului, pietei unice, mediului si transporturilor.

În aceasta situatie, ponderea voturilor este urmatoarea: Germa¬nia, Franta, Italia si Marea Britanie au fiecare 10 voturi, Spania are 8 voturi, Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia dispun de câte 5 voturi, Austria si Suedia de 4 voturi fiecare, Danemarca, Irlanda si Finlanda au cate 3 voturi, iar Luxemburg 2 voturi. În total sunt 87 de voturi. Pentru ca o propunere a Comisiei sa fie aprobata, ea trebuie sa întruneasca 62 de voturi. În alte cazuri, majoritatea calificata este tot de 62 de voturi, care trebuie, totodata, sa provina din partea a cel putin 10 state membre.

În practica, institutia Consiliului urmareste sa gaseasca un con¬sens cât mai larg posibil înainte de a lua o decizie. Domeniile care reclama unanimitatea privesc taxele, industria, cultura, fondurile soci¬ale si regionale, programul—cadru de cercetare si dezvoltare tehnologi¬ca. Pentru pilierul doi (politica externa si de securitate comuna) si pi¬lierul trei (cooperarea în domeniile justitiei si afacerilor interne), Consiliul este atât organ de decizie, cât si de initiativa. La nivelul acestor pilieri, prevaleaza regula unanimitatii, cu toate ca punerea în prac¬tica a unei actiuni comune poate fi decisa cu majoritatea calificata.

Daca pilierul doi vizeaza definirea si aplicarea unei politici externe care acopera toate domeniile cuprinse în notiunea de „politica externa si de securitate”, pilierul trei are ca scop sa asigure libera cir¬culatie a persoanelor în interiorul Uniunii si sa încurajeze masurile de interes comun în privinta controlului la frontierele exterioare, politicii de azil, politicii de imigrare, luptei împotriva terorismului, traficului de droguri si altor forme grave de criminalitate internationala.

CONSILIUL EUROPEAN. Începând din 1974, sefii de stat sau de guvern se întâlnesc cel putin de doua ori pe an în cadrul Consiliului European sau „summit european”. A nu se confunda cu Consiliul Europei, care este o alta organizatie, diferita de Uniunea Europeana, ce grupeaza atât tari din vestul continentului membre ale UE, cât si noi democratii rezultate dupa caderea comunismului si destramarea fostei URSS. La Consiliul European, institutie a UE, participa si presedintele Comisiei Europene. Presedintele Parlamentului european este invi¬tat sa tina un discurs în sedinta de deschidere.

Consiliul european a câstigat din ce în ce mai mare importanta în cadrul Uniunii: fixeaza prioritatile, da orientare politicii de urmat, sti¬muleaza dezvoltarea si regleaza chestiunile litigioase care nu au putut fi rezolvate de Consiliul ministrilor (Consiliul Uniunii). Dupa fiecare reu¬niune, Consiliul european prezinta un raport Parlamentului european si îi adreseaza anual o dare de seama despre progresele Uniunii.