Elemente ale Mediului de Afaceri Global

II. Elemente ale mediului de afaceri global

(procese economice cu implicatii globale)

2.1. Regionalizare /multilateralizare

Liberalizarea comertului international, dupa al II-lea razboi mondial, a devenit tot mai necesara si datorita faptului ca piata capitalului s-a dezvoltat mult mai rapid decât cea a marfurilor. În comertul international începusera sa se manifeste doua tendinte: globalizarea pietei asa cum a fost ea sprijinita la început în cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT) proces continuat din 1995 de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si regionalizarea, prin crearea unor organisme regionale, promovata la început de statele europene.

Analistii apreciaza ca, economia mondiala în ansamblul ei, este marcata de accentuarea a numeroase mutatii de fond care remodeleaza tesatura de interdependente pe baza careia ea functioneaza; ca doua forte principale, dinamice si oarecum contradictorii, conduc acest proces si anume, aparitia si functionarea aranjamentelor economice regionale în paralel cu adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale. Constituirea ansamblurilor economice subregionale sau regionale, este un fenomen care s-a accentuat în timp si pe care, deocamdata, analistii îl apreciaza ca o modalitate pe care multe tari o prefera unui schimb generalizat, ce ar putea reprezenta o sursa potentiala de neîntelegeri socio-politice periculoase.

Regionalizarea este, în conditiile existente azi în lume, calea cea mai eficienta care poate sprijini deschiderea treptata a economilor nationale spre piata mondiala. Regionalizarea presupune ca statele –natiuni, cultiva relatii integrative tot mai strânse între ele, cu grade diferite de complexitate. Acest „fenomen” de regionalizare a fost formalizat prin proliferarea gruparilor regionale integrationiste, sau s-au dezvoltat prin adâncirea raporturilor comerciale, investitionale, sau a fluxurilor financiare zonale. Cooperarea regionala este apreciata de unii analisti – ca o alta forma marginala si neevoluata institutional de regionalism, care consta în masuri menite sa:

- combine infrastructuri;

- sa perfectioneze managementul resurselor comune, sau

- sa aiba prioritar obiective politice, decât economice.

Tendinta de formare a blocurilor regionale comerciale a fost determinata de actiunea mai multor factori, atât de natura endogena, cât si exogena. ( D. Negrescu, Tribuna Economica nr. 42/95, p. 28)

Factorii endogeni - sunt rezultatul evolutiilor care s-au petrecut în interiorul unor tari sau grupari de tari deja constituite, care se afla în / sau îsi intensifica procese de integrare. Printre acestia amintim:

- dificultatile economice cu care s-au confruntat diversele economii în deceniile trecute ca urmare a crizei energetice si care au avut ca rezultat constientizarea faptului ca exista un potential de crestere economica insuficient valorificat si anume, accesul neîngradit la piete mai largi decât cele interne – delimitate de frontiere;

- optiunile fundamentale de politica economica similare, conceptia comuna despre dezvoltare ca urmare a depasirii barierelor ideologice în relatiile Nord-Sud si, de asemenea, Est-Vest;

- politicile de liberalizare a comertului întreprinse de multe tari în dezvoltare – mai ales dintre acelea cu potential economic, proces care va face mai usoara o liberalizare accentuata pentru o viitoare integrare cu statele care apartin grupului statelor dezvoltate-industrializate.

- anumite aspecte de ordin politic, care au determinat constituirea a trei blocuri comerciale distincte în jurul Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene si Japoniei, cu rolul de a accelera, în zonele respective, procese de integrare regionala.

Dintre factorii exogeni care actioneaza si determina constituirea blocurilor comerciale regionale, si sunt în afara posibilitatilor de control al tarilor sau grupurilor de tari, evidentiem:

- încercari în scopul de a compensa, printr-o intensificare a schimburilor intragrup a eventualelor pierderi ce pot proveni din îngustarea unor piete extraregionale, ca urmare tot a unor procese integrationiste (ex : o tara cum este Canada sau grupul de tari AELS, reticente fata de o integrare mai avansata, au fost nevoite sa-si revizuiasca pozitiile ca urmare a temerilor ca intensificarea tendintelor protectioniste în SUA si CEE ar putea afecta si interesele comerciale ale partenerilor “neutri”; pentru tarile în dezvoltare, apropierea de blocurile integrationiste este determinata în mare masura de teama de a nu ramâne izolate.);

- ca modalitate de acoperire a riscurilor potentiale determinate de diferite evenimente, anumite evolutii – care se petrec fie în zona, fie în alte zone (ex. fenomenul “deturnare de comert” – ca efect al integrarii sau al altor politici constiente promovate de unele economii dezvoltate);