Elemente Fundamentale ale Contabilității de Gestiune

Observaţie :

Întreprinderea trebuie să-şi analizeze costurile deoarece un cost este un consum de resurse, să înţeleagă şi să-şi optimizeze rezultatul. Dacă regrupăm cele zece funcţii enunţate mai sus, putem estima că această analiză este necesară pentru:

- stabilirea preţurilor. Dar, după cum se observă, piaţa lasă adesea puţină libertate din acest punct de vedere şi singura preocupare a producătorilor este aceea de a reuşi să obţină costul produselor şi serviciilor vândute sub preţul său de vânzare : prioritatea este aceea de a înţelege cum se formează costurile şi care este influenţa asupra lor decât de a cunoaşte care sunt repercursiunile asupra clientului ;

- evaluarea stocurilor care influenţează calculul rezultatului contabil. Evaluarea este o consecinţă a existenţei consumurilor perioadei şi , în contrapartidă, a noilor valori obţinute, vândute sau nu, care alcătuiesc stocurile de produse, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea sunt utilizate în folosul propriu (de exemplu, producţia de imobilizări). Or, regula generală (a se vedea IAS 2) este aceea că stocurile se evaluează la costul lor şi care trebuie identificat ;

- măsurarea performanţei produselor, proceselor şi entităţilor pentru informarea celor care girează întreprinderea . Acest aspect se instituie ca un obiectiv major al contabilităţii de gestiune din zilele noastre ;

- sprijinirea controlului intern , în sensul clasic de urmărire a resurselor şi de respectare a instrucţiunilor date, deoarece resursele sunt supuse fraudei şi risipei .

1.2. Conceptul de costuri şi rolul lor în luarea deciziilor

Costul este o categorie economică universal acceptată şi are la origine verbul latin “constare”, care înseamnă a stabili, a fixa ceva, verb din care s-a desprins noţiunea de “costa” pentru a exprima “cât s-a consumat sau s-a plătit” pentru un lucru sau un obiect. Ulterior, de la această noţiune s-a ajuns la noţiunea de cost, al cărui conţinut este legat de un consum de valori care l-a ocazionat şi care, pentru a putea fi reflectat, trebuie să aibă la bază expresie valorică.

Consumurile de valori fiind efectuate în scopul obţinerii unui produs, unei lucrări sau prestării unui serviciu conduc la efectuarea unei calculaţii pentru a fi posibilă însumarea lor, iar rezultatul obţinut constituie un indicator sintetic cunoscut sub denumirea de “cost de producţie”.

Din punct de vedere practic, consumurile de valori, în majoritatea întreprinderilor, nu se efectuează pentru obţinerea unei singure unităţi de produs, lucrări sau serviciu, ci pentru o cantitate determinată, în funcţie de specificul procesului tehnologic şi modului de organizare a procesului de producţie. În acest context, costul unitar al produsului constituie un indicator determinat pe baza unui calcul matematic, ca raport între expresia valorică a consumurilor de valori (cheltuielile) pe care le efectuează o întreprindere cu obţinerea şi desfacerea producţiei sale, pe o anumită perioadă de gestiune şi cantitatea de produse, de lucrări sau servicii.