Evaluarea Întreprinderii

CURSUL 1

Elemente definitorii ale evaluării

Concepte de bază privind valoarea bunurilor

Indiferent de optica în care se priveşte evaluarea unui activ economic (bunuri, întreprinderi), atât în teorie cât şi în activitatea practică se operează cu mai multe noţiuni:

Proprietatea reprezintă drepturile de posesiune asupra unor active imobiliare care constituie proprietatea reală precum şi asupra unor obiecte fizice care pot constitui proprietatea personală.

Preţul constituie suma acceptată pentru a fi plătită în vederea achiziţionării unui bun public sau privat. Preţul poate fi sau nu făcut public şi este considerat unul istoric dacă a fost plătit pentru o achiziţie (pentru cumpărător acesta constituie un cost istoric). Preţul stabilit diferă de valoare datorită unor factori dependenţi de partenerii de schimb.

Piaţa constituie sistemul de relaţii dintre parteneri (vânzător–cumpărător) care asigură cadrul de realizare a schimbului prin mecanismul cerere-ofertă, de unde rezultă preţul. Noţiunea de piaţă impune delimitări în funcţie de natura activelor tranzacţionate (Ex.: IMM-uri, mari întreprinderi, părţi din întreprinderi, întreprinderi cotate sau necotate la bursă).

Costul reprezintă suma cheltuită de producător pentru realizarea activului care cumulează cheltuielile ocazionate de procesul de producţie, distribuţie şi vânzare în activitatea de evaluare, putând fi utilizat sub diferite denumiri: cost de achiziţie, cost de înlocuire, cost de reproducţie, cost istoric nedeflatat (necorectat la inflaţie).

Valoarea constituie acel concept economic care vizează relaţia monetară dintre activele oferite spre vânzare şi potenţialii cumpărători prin care se pune în evidenţă cât preţuiesc activele care au fost oferite spre vânzare la un moment dat. Acest concept de valoare oferă o imagine a pieţei asupra beneficiilor viitoare ale posesorului proprietăţii la data evaluării.

În teoria evaluării vom întâlni mai multe categorii de valoare, în funcţie de scopul şi criteriile din punct de vedere al cărora se fac evaluările.

Valoarea unui bun durabil în economia de piaţă

Valoarea bunurilor se bazează, într-o economie concurenţială, pe noţiunea de schimb în care legea cerere-ofertă determină preţul de echilibru la punctul de intersecţie a ofertei cu cererea solvabilă.

Din punct de vedere al preţului are un efect contrar asupra cererii şi ofertei: creşterea preţului conduce la scăderea cererii şi creşterea ofertei.

În funcţie de natura bunurilor (perisabile sau durabile), consumatorii aşteaptă o satisfacţie materială dacă doresc să achiziţioneze bunurile pentru consum. Dacă doresc să le ofere în schimbul unei remuneraţii (să le vândă) aceştia vor dori obţinerea unui flux financiar.

Apar diferenţe între bunurile perisabile şi bunurile durabile prin intermediul duratei de serviciu. În ambele cazuri există un anumit risc specific:

- dacă aşteptăm satisfacţie materială pentru un bun destinat consumului, poate apare riscul de insatisfacţie;

- dacă aşteptăm o remuneraţie, poate apare riscul financiar, care trebuie corectat şi cu efectul eroziv al inflaţiei.

Evaluarea unui bun este necesară în tranzacţii de diferite tipuri, în diferite scopuri: succesiuni, cumpărare-vânzare, fiscalitate (taxe şi impozite).

Pentru unele bunuri (clădiri, terenuri) se recurge la experţi evaluatori care trebuie să se bazeze pe cât posibil pe criterii de referinţă cât mai obiective.

Categorii de valori:

Valoarea de origine - este valoarea de achiziţie a bunului la data respectivă. Ea trebuie corectată în timp la rata inflaţiei sau având în vedere gradul de învechire a bunului în scopul obţinerii valorii actuale. Această valoare se numeşte şi valoare de inventar sau istorică. Ea cuprinde totalitatea costurilor care au fost necesare pentru achiziţia şi punerea în folosinţă a bunului (ex. cazul activelor industriale).

Valoarea la nou – constituie valoarea ce permite determinarea unei valori de referinţă actuale, la momentul evaluării şi de regulă este egală cu valoarea unui bun echivalent fabricat în acelaşi moment după scăderea degradării şi învechirii.

Valoarea actuală (actualizată) – reprezintă valoarea prezentă a unui capital sau a unei serii de fluxuri monetare care vor fi vărsate sau încasate în viitor. Dacă valoarea neactualizată se exprimă în moneda curentă, aceasta se întâlneşte sub denumirea de valoare curentă în terminologia francofonă, care are corespondent anglosaxon termenii: actual value, real value.

Valoarea actualizată este corectată în funcţie de o rată de actualizare şi atunci echivalează cu termenul englezesc valoarea prezentă, cea ce implică precizarea că această valoare prezentă presupune folosirea unor tehnici de actualizare, iar acestea la rândul lor implică rate de actualizare.

Valoarea de casare - este o valoare minimală a unui bun după epuizarea duratei de viaţă, ceea ce rămâne după dezmembrarea lui, adică eventual recuperarea materialelor ce pot fi valorificate pentru alte utilizări.

Valoarea de recuperare poate fi brută sau netă şi ea poate reflecta în continuare o utilitate a bunului, dar care poate fi folosit pentru alte destinaţii.

Valoarea venală constituie preţul de cesiune al unui bun în condiţii normale, care teoretic rezultă pe piaţă conform legii cererii şi ofertei, cu condiţia ca să existe o piaţă concurenţială reală. Această valoare constituie o modalitate de tranzacţie efectivă reală pe o piaţă vastă. De cele mai multe ori, valoarea venală este utilizată în fiscalitate pentru stabilirea obligaţiilor către buget.

Valoarea de utilizare - reprezintă preţul care ar trebui să se plătească pentru achiziţia unui bun care prezintă aceleaşi posibilităţi de utilizare şi pentru aceeaşi durată de folosinţă rămasă. Mai poartă denumirea de valoare de înlocuire, în acelaşi scop şi în aceleaşi condiţii de utilizare şi reflectă faptul că prin folosirea bunului se evită efectuarea unor cheltuieli care astfel pot fi capitalizate.

IAS 36 defineşte valoarea de utilizare ca fiind valoarea actuală a fluxurilor viitoare de numerar aşteptate din folosirea în continuare a bunului şi din cedarea lui la sfârşitul duratei de viaţă.

Valoarea justă - constituie preţul la care bunul poate fi achiziţionat în condiţii amiabile, când cumpărătorul şi vânzătorul sunt în cunoştinţă de cauză şi acceptă tranzacţia.

Valoarea de investiţie (subiectivă) - reprezintă valoarea unui bun pentru un anumit investitor, pentru obiective sau scopuri specifice.