Evaluarea Intrerprinderii

Tema I. INTRODUCERE ÎN EVALUAREA ÎNTREPRINDERII

1. Specificul afacerii şi întreprinderii ca obiect al evaluării

2. Necesitatea şi scopurile evaluării întreprinderii

3. Tipurile de valori şi factorii ce influenţează valoarea întreprinderii

4. Principiile de evaluare a afacerii.

1.1. Specificul afacerii şi întreprinderii ca obiect al evaluării

Afacerea reprezintă o activitate, organizată în cadrul unei structuri, scopul principal fiind căpătarea profitului. Afacerea îmbracă o formă organizatorico-juridică în cadrul unei întreprinderi. Întreprinderea, dorind să ocupe o nişă concretă pe piaţă, să prospere în lupta concurenţială, să-şi evidenţieze specificul său, creează, formulează şi înregistrează nişte elemente specifice cum ar fi nume de firmă (siglă, emblemă). Firma este denumirea specifică a afacerii care activează într-un domeniu economic concret.

Ca orice marfă, afacerea posedă o utilitate pentru cumpărător. În primul rând, ea trebuie să aducă venituri proprietarului. Ca şi orice altă marfă, utilitatea afacerii apare în urma utilizării sale. Dacă afacerea nu aduce venit proprietarului, ea îşi pierde utilitatea şi va fi vândută. Dacă altă persoană observă în această afacere noi modalităţi de utilizare, atunci afacerea devine din nou marfă. Acest lucru este valabil şi pentru întreprinderi şi pentru firmă. Crearea unei afaceri necesită anumite cheltuieli prealabile. Utilitatea şi cheltuielile sunt elementele de bază care stau la baza valorii afacerii. Astfel, afacerea, în calitate de activitate concretă, întreprinderea şi firma, în calitate de forma sa organizatorică, satisfac necesităţile proprietarului în venituri, pentru căpătarea cărora s-au cheltuit anumite resurse.

Afacerea, întreprinderea şi firma deţin toate calităţile mărfii şi pot fi obiecte ale vânzării – cumpărări. Însă sunt mărfuri specifice. Specificul determină principiile, abordările, metodele şi procedeele evaluării.

În primul rând, este o marfă investiţională adică o marfă, procurarea căreia se efectuează în scopul obţinerii unui venit în viitor. Cheltuielile şi veniturile au o distanţiere mare în timp. Mărimea cheltuielilor este certă, cunoscută, pe când a veniturilor poate fi doar presupusă, este incertă. Dacă veniturile obţinute în viitor şi actualizate la data evaluării sunt mai mici decât cheltuielile presupuse, atunci marfa îşi pierde atractivitatea sa investiţională. Prin urmare, valoarea prezentă a veniturilor viitoare ce pot fi căpătate de proprietar, reprezintă limita superioară a preţului de piaţă din partea cumpărătorului.

În al doilea rând, afacerea este un sistem, însă poate fi vândut atât sistemul în întregime cât şi subsisteme separate sau elemente aparte. În acest caz se distruge legătura dintre capitalul propriu concret, forma organizatorico-economică concretă şi elementele afacerii devin baza formării unui sistem calitativ nou. Practic, marfă devine nu afacerea ci părţile sale componente.

În al treilea rând, utilitatea şi necesitatea existenţei afacerii depinde de procesele ce au loc atât în interiorul mărfii cât şi în mediul extern. Instabilitatea în societate generează instabilitatea afacerii, iar instabilitatea afacerii atrage o aprofundare a instabilităţii sociale. Prin urmare, pentru afacerea - marfă este necesară reglementarea procesului de vânzare – cumpărare.

Întreprinderea în calitatea sa de complex patrimonial, include toate tipurile de bunuri necesare activităţii sale: trenuri de pământ, clădiri şi edificii, maşini şi utilaje, materie primă şi producţie gata, active nemateriale, datoriile şi creanţele.

Evaluarea întreprinderii presupune determinarea în formă bănească a costului care poate deveni preţ de vânzare şi trebuie să reflecte ambele calităţi a întreprinderii ca marfă, adică utilitatea şi cheltuielile efectuate pentru a întreţine această utilitate. Deoarece pentru fiecare cumpărător utilitatea e diferită, evaluatorul este nevoit să determine diverse tipuri de valori (reconstituire, lichidare, investiţională ...).

O importanţă principială o are faptul că evaluarea calitativă nu se va limita doar la evidenţa cheltuielilor legate de producerea mărfii. Ea numaidecât va lua în consideraţie imaginea economică, adică locul întreprinderii pe piaţă, factorul timp, risc şi nivelul de concurenţă.

Evaluatorul va determina valoarea de pe poziţia concepţiei economice a întreprinderii (firmei). Concepţia economică, contrar modelului contabil, permite a considera faptul cât de necesară şi importantă pe piaţă este această întreprindere.

Modelul contabil presupune că activele firmei sunt egale cu pasivele plus capitalul propriu net. În evaluarea de piaţă formula se va modifica :