Extras din curs

TEMA 1

ACTIVITATEA DE INVESTIŢII ÎN PIEŢELE ECONOMIEI MODERNE

1.1.Principalele pieţe economice şi activitatea investiţională.

1.2.Gestionarea concomitentă a deciziilor de investiţii şi a deciziilor de finanţare.

1.3. Evaluarea- definire şi necesitate. Mituri şi adevăruri.

1.1. Principalele pieţe economice şi activitatea investiţională.

Cel mai performant tip de economie a fost demonstrat de economia de piaţă (bazată pe principiul proprietăţii private şi cel al liberei concurenţe), deşi în realitate, mulţi economişti renumiţi apreciază că economiile moderne conţin atât unele elemente ale economiei tradiţionale (bazată pe rolul familiei şi al micilor comunităţi, păstrând o serie de tradiţii de prelucrare), cât şi elemente specifice economiei de comandă (bazată pe dirijismul şi intervenţia statului, mai ales pentru protecţia mediului, dar şi pentru scopuri sociale).

-Piaţa este conceptul fundamental al economiei de piaţă. Ea este definită sintetic ca fiind mediul în care bunurile, mărfurile şi serviciile sunt tranzacţionate între cumpărători şi vânzători, prin mecanismul preţului, fără restricţii. Fiecare parte va răspunde la raporturile dintre cerere şi ofertă şi la alţi factori de stabilire a preţului, în funcţie de capacitatea şi cunoştinţele proprii, de imaginea proprie asupra utilităţii relative privind aceste bunuri, mărfuri şi servicii şi de nevoile şi dorinţele individuale.

În economie se poate vorbi de o multitudine de pieţe individuale, practic câte una pentru fiecare produs sau serviciu, dar teoria economică le analizează după mai multe clasificări importante. De exemplu:

- o piaţă poate fi la nivel local, regional, naţional sau internaţional;

- există piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa muncii şi piaţa monetar-financiară;

- există un nivel al pieţelor bazate pe activităţi lucrative, care angrenează resurse materiale şi financiare, dar există un nivel în care sunt angrenate doar resurse financiare, desigur ambele având în vedere resursele umane.

În ultimă instanţă, investiţiile sunt determinate în economia actuală de existenţa şi funcţionarea celor două pieţe: piaţa reală şi piaţa financiară.

Fig.nr.1.1. Conexiunea dintre economia reală şi piaţa financiară

- Pe piaţa reală există active reale, realizate prin investiţii în active reale sau investiţii directe. Din punctul de vedere al creşterii PIB, cele mai importante sunt investiţiile economice, adică cele din industrie, agricultură, construcţii, transporturi sau servicii care adaugă valoare, toţi economiştii lumii recunoscând faptul că ele sunt, în fapt, singurele creatoare de bogăţie reală; practic, din această zonă se obţine valoare adăugată, consemnată sub diverse forme, care se vor <ridica> în piaţa financiară sub diverse active financiare (economisiri şi acumulări plasate în depozite bancare, fonduri de investiţii, contracte etc.)

- Pe piaţa financiară (sau fictivă) există active financiare, obţinute prin plasamente sau investiţii financiare (investiţii de portofoliu), care, de fapt, atrag şi plasează resursele economisite sau acumulate în economie reală; de aici, banii <cad> prin activitatea de finanţare a diferitelor domenii ale vieţii economico-sociale.

-Aspectul corelaţiei economic-financiar este acela că nu există obligativitatea ca zona care emană valoare să primească înapoi reurse prin finanţare. În fapt, redistribuirea resurselor financiare are la bază semnale şi aşteptări ale actorilor economici, sociali, politici, la diverse nivele: local, regional, naţional şi acum şi internaţional. Din acest motiv se subliniază faptul că investiţiile financiare sunt mult mai complexe decât investiţiile directe, deoarece ele implică multe informaţii, abilităţi în gestionarea acestor informaţii, concomitent cu capacitatea de luare la momentul oportun a unor decizii corecte, confirmate de evoluţiile în timp, dar nu sunt excluse nici deciziile bazate pe speculaţii, lăcomie, mai ales dacă există o asimetrie a informaţiilor şi o lipsă de reglementări care să limiteze excesele.

Pe termen scurt, există perioade de timp în care una din aceste două pieţe dictează mai mult, aşa cum apare cazul actualei crize financiare, cu fenomenul creşterii indicilor bursierii, a tranzacţiilor cu produse derivate, mai rapid decât creşterea vânzărilor şi profiturilor în întreprinderile din economia reală, emitente de acţiuni. În realitate, ambele pieţe se mişcă în tandem, în cadrul unor angrenaje complexe şi extrem de sensibile la numeroşi factori de influenţă. Decuplarea celor două pieţe, prin intervenţii subiective, generează o criză majoră a întregii societăţi, mergând până la prăbuşirea ei. De exemplu, în cazul fondului mutual de investiţii FNI, s-a folosit ca inginerie financiară luarea în portofoliu a unor unităţi necotate iar apoi s-a forţat creşterea nejustificată a unităţii de cont, total nelegată de evoluţiile din unităţile economice respective în economia reală. FNI s-a prăbuşit în 2 ani. Pe plan mondial există alte asemenea exemple de societăţi (ENRON în SUA) sau fonduri de investiţii, care au rezistat mai mult sau mai puţin timp, dar în final au dispărut din piaţă.

În economiile moderne se utilizează mai multe categorii de opţiuni investiţionale şi care în teoria şi practica economică sunt analizate prin prisma unor criterii de clasificare.

Cele mai importante 5 criterii pentru racordarea la terminologia şi practica economică specifică economiilor dezvoltate şi globalizate sunt sintetizate în Tabelul nr. 1.1.

Criterii de clasificare a cheltuielilor de investiţii -Tabelul nr. 1.1.

După obiectul investiţiei B.

După implicarea investitorilor în managementul activelor C.

După modul de administrare D.

După naţionalitatea investitorilor E.

După forma de proprietate

- investiţii în piaţa reală

- investiţii în piaţa financiară - investiţii directe

- investiţii de portofoliu

-investiţii neintermediate

-investiţii administrate -investiţii naţionale

-investiţii străine

-publice

-private

A) Investiţii în active reale şi investiţii financiare

Pornind de la ideea că cheltuielile de investiţii se materializează în anumite tipuri de active, contabilitatea evidenţiază trei categorii de imobilizări: imobilizări corporale, imobilizări necorporale, imobilizări financiare.

Prima mare opţiune a investitorilor este alegerea între două decizii:

-fie obţinerea unor active reale (teren, utilaje, instalaţii etc.), din diferite ramuri productive sau neproductive (industrie, agricultură, transport, comerţ, servicii etc.);

-fie pentru plasarea banilor în diferite titluri de valoare sau tranzacţii financiare.

-Investiţiile în active reale constau în transformarea unor lichidităţi în diverse active imobilizate ca active corporale sau necorporale (la care se pot adăuga şi unele active circulante). Din punct de vedere contabil, pe durata realizării investiţiei, cheltuielile de investiţii sunt imobilizări în curs (corporale şi necorporale), iar după finalizarea lucrărilor, ele sunt înregistrate contabil ca imobilizări corporale, necorporale, active circulante.

Cele mai importante investiţii în active reale sunt cele în domeniile productive, numite investiţii economice, deoarece ele asigură obţinerea de valoare nou creată şi contribuie la creşterea produsului intern brut. Conform teoriei economice, investiţiile economice sunt definite sub trei aspecte, şi anume: definirea contabilă, definirea economică şi definirea financiară.

a) Definirea contabilă consideră investiţiile ca fiind acele achiziţii de active corporale, necorporale sau financiare, neconsumabile în decursul unui exerciţiu contabil, deci sunt acele cheltuieli cu efecte durabile, înregistrate cu exactitate în contabilitate. Practic, aceste cheltuieli se determină pe baza devizului general.

b) Definirea economică necesită caracterizarea efortului şi efectele investiţionale sub influenţa managementului şi mecanismelor economiei de piaţă, prin luarea în calcul a mai multor aspecte, cum ar fi: dimensionarea şi amplasarea optimă, riscurile investiţionale, relaţii cu pieţele de aprovizionare sau de desfacere, concurenţa, managementul etc.

c) Definirea financiară priveşte investiţia sub forma unor fluxuri de ieşiri şi de intrări băneşti, pe toată durata de realizare şi de exploatare a investiţie, luând în considerare resursele de finanţare, costul lor, influenţa factorului timp prin tehnica de actualizare, evoluţiile de pe piaţa financiară.