Externalitățile și Intervenția Statului

1. Ce sunt externalităţile?

Externalităţile exprimă un cost sau un venit ce revine unei terţe părţi, aflată în exteriorul pieţei. De exemplu, dacă bolnavii de gripă consumă medicamente, cei sănătoşi nu se mai îmbolnăvesc. Acesta este un exemplu de externalitate pozitivă. Dimpotrivă, o externalitate negativă este poluarea, pe care unii o produc şi toţi o suportă.

A) Externalităţile negative

Ele apar atunci când costul producerii unui bun suportat de o firmă este mai mic decât cel real, deoarece o parte din acest cost este suportat de către societate. În aceste condiţii, costul marginal al firmei este mai mic decât costul marginal total antrenat de producerea unui bun. Grafic, acest fapt se reprezintă astfel:

cost marginal total

cost marginal al firmei

venit marginal

Figura 1. Externalităţile negative

În această situaţie firma realizează o producţie Q1 mai mare decât cea dorită de societate, şi anume Q0, adică avem de-a face cu supraproducţie.

B) Externalităţile pozitive

Ele apar în situaţia în care venitul marginal total este mai mare decât venitul marginal al firmei. Cu alte cuvinte, societatea beneficiază de anumite avantaje fără să le plătească. De exemplu, dacă profesorul de economie face vaccinul antigripal, el nu se mai îmbolnăveşte de gripă, dar nu mai îmbolnăveşte nici studenţii. Studenţii beneficiază de un avantaj pentru care nu au plătit nimic. Grafic, externalităţile pozitive arată astfel:

Figura 2. Externalităţile pozitive

În această situaţie vom avea o producţie mai mică decât cea dorită de societate şi din nou o alocare ineficientă a resurselor. Venitul firmei, Vf este mai mic decât cel social Vs, iar preţul primit de aceasta este mai mic decât preţul „social”.

Economiştii au căutat să rezolve problema externalităţilor, fie cu ajutorul guvernelor, fie fără acest ajutor.

2. Teorema lui Coase

Teorema lui Coase susţine că există situaţii în care externalităţile pot fi rezolvate fără intervenţie publică, şi anume atunci când:

- drepturile de proprietate sunt clar definite

- numărul persoanelor implicate este mic

- costurile de negociere sunt neglijabile.

Singurul rol al guvernului trebuie să fie în această situaţie încurajarea negocierilor între părţile afectate. Prin negociere părţile pot ajunge la o soluţie unanim acceptabilă.

Ronald Coase: dacă costurile de tranzacţie sunt zero (sau neglijabile), va exista o soluţie privată negociată voluntar care să rezolve problema. În plus, rezultatul este invariant în raport cu modul de definire a drepturilor de proprietate.

Din păcate, de cele mai multe ori externalităţile implică un număr mare de oameni şi drepturile de proprietate sunt neclare, aşa că soluţia lui Coase nu se poate aplica. De cele mai multe ori este nevoie de intervenţia guvernamentală. Aceasta poate fi indirectă, prin regulamente, legi şi taxe, sau directă, prin control direct. Există în esenţă şase modalităţi de intervenţie publică în cazul externalităţilor:

- amendarea emitenţilor de efecte externe negative;

- reglementarea cantităţii de efecte externe emise;

- subvenţionarea victimelor;

- organizarea de licitaţii asupra drepturilor de proprietate;

- redefinirea drepturilor de proprietate.