Factorii Determinanți ai Dezvoltării Turismului

Turismul, ca fenomen social-economic şi cultural este determinat într-o măsură apreciabilă de acţiunea mai multor factori specifici unei anumite perioade istorice. Cunoaşterea factorilor care determină şi favorizează fenomenul turistic, ori au efecte de frânare relativă asupra acestuia, devine absolut necesară în planificarea dezvoltării zonale sau naţionale de profil, în cercetarea de marketing, în promovarea produselor turistice etc. Aceştia nu acţionează izolat, ci simultan în strânsă interdependenţă, influenţaţi fiind şi de anumite conjuncturi economice, politice sau militare.

Principalii factori care determină dezvoltarea turismului sunt: factorii de mediu înconjurător, factorii demografici, factorii economici, factorii politici, factorii socio-culturali, factorii psihologici.

Factorii de mediu înconjurător

Mediul înconjurător este, în primul rând, ambianţa omului localizată într-un spaţiu tridimensional, cu o anumită organizare, alcătuire, structură şi funcţionare, rezultate din fluxurile energetice şi de substanţe ce leagă elementele abiotice, biotice şi umane în zona de interferenţă a geosferelor. Un mediu înconjurător echilibrat, bine protejat, în care relieful, calitatea apelor şi aerului, a vegetaţiei, peisajele atractive şi echilibrate, reprezintă elemente ce determină dezvoltarea turismului şi practicarea tipurilor de turism: de recreere, de odihnă, de tratament etc. În schimb, un mediu degradat prin exploatări miniere de suprafaţă (modificarea reliefului şi degradarea solurilor), prin poluarea apelor şi a atmosferei, prin distrugerea învelişului vegetal conduce la eliminarea turismului din zonele sau regiunile respective.

Turismul, reprezintă o activitate atrasă, aşadar, de acele medii înconjurătoare naturale sau sociale, cu precădere de acele medii caracterizate prin unicitate şi fragilitate. Dinu M. (2002) afirmă că turismul, considerat adeseori „barometru al calităţii mediului”, este o funcţie a mediului: T = T(E), influenţat puternic de venitul mediu sau nivelul de trai şi de numărul populaţiei.

T = T(E, K, N),

în care:

T = turismul;

E = calitatea mediului;

K = venitul mediu/nivelul de trai;

N = numărul populaţiei.

Analizând mai în amănunt relaţiile dintre turism şi mediile înconjurătoare ajungem la concluzia că în cele mai multe situaţii nu se cuantifică impactul turismului asupra mediului şi societăţii, şi se ia în calcul de cele mai multe ori beneficiile economice ale acestuia. Un loc turistic apare numai acolo unde natura, „materia primă” principală, pune la dispoziţie condiţii agreabile de mediu, în scopuri curativ-reacreative, ori elemente spectaculoase care pot întreţine curiozitatea (chei, defilee, canioane, cascade, forme de relief dezvoltare pe roci calcaroase, relief litoral, relief vulcanic etc.). Cum valoarea calitativă şi cantitativă a componentei naturale a potenţialului turistic este determinantă în dezvoltarea turismului, exploatarea iraţională după un anumit timp poate conduce la distrugerea principalului suport de care turismul a depins şi mai depinde încă.

Mediul nu trebuie compromis pentru generaţiile următoare, deoarece interesul de bază al turismului este păstrarea echilibrului natural, nu numai satisfacţia financiară în general de scurtă durată. Degradarea mediului va afecta în primul rând perspectivele imediate ale comunităţilor şi pe termen lung pe cele ale turismului şi al dezvoltării în general. Un exemplu de succes îl constituie ecoturismul în Kenya, focalizat pe protecţia mediului şi care a revitalizat interesul turistic exprimat în venituri de peste 400 milioane dolari SUA anual.

Factorii demografici

Factorii demografici au un rol esenţial în dezvoltarea activităţilor turistice întrucât esenţa fenomenului turistic are drept coloană vertebrală o necesitate umană (de recreere, de recuperare fizico-psihică şi de cunoaştere). În toate perioadele evoluţiei fenomenului turistic putem afirma că omul a reprezentat principalul element al apariţiei şi dezvoltării turismului, generalizat mai apoi ca un fenomen social.

Una dintre caracteristicile speciei umane este dinamica, înţeleasă ca mişcare naturală (mobilitate demografică sau sporire numerică) pe de o parte, iar pe de altă parte ca mobilitate fizică (migraţie) având ca scop esenţial asigurarea existenţei. După 1750, odată cu începuturile dezvoltării industriei care a determinat progrese în toate celelalte activităţi economice şi sociale, populaţia a crescut numeric tot mai rapid ajungând în 2010 la aproape 7 miliarde locuitori (tabelul III-1).