Finanțarea afacerilor

Se presupune că, de obicei, obiectivul firmelor este acela de a maximiza profitul. Se aplică mai ales în cazul sistemului privat, profitul fiind, în cazul nedistribuirii lui către acţionari, o sursă de creştere a capitalurilor proprii.

Totuşi, există şi situaţii în care motivaţia o constituie:

- maximizarea vânzărilor – aprecierea succesului managerial se bazează mai ales pe nivelul cifrei de afaceri, ceea ce determină salariile, bonusurile şi celelalte avantaje ale managerilor; atâta timp cât firma obţine profit suficient cât să îşi mulţumească acţionarii, managerii se vor concentra pe creşterea volumului vânzărilor;

- management discretion – porneşte de la ideea că, în majoritatea organizaţiilor, există o separare între acţionariat şi executiv (management); asigurându-le acţionarilor un profit mulţumitor, managerii pot acţiona în interesul propriu, în sensul creşterii salariilor, a siguranţei, statutului şi prestigiului;

- maximizarea creşterii – prin creşterea cotei de piaţă, diversificarea pieţelor, prin fuziuni sau preluări;

- oferirea de locuri de muncă – se aplică în cazul organizaţiilor din sectorul public; scopul este totodată reducerea cheltuielilor cu indemnizaţiile de şomaj, firmele concentrându-se pe minimizarea pierderilor;

Fluxurile de numerar şi valorificarea activelor: nevoia de lichiditate

Companiile sunt puse în situaţia de a achiziţiona materii prime, materiale, subansamble, de a întreţine procesul de producţie, cu mult înainte de a încasa contravaloarea producţiei vândute. De aceea, firma este pusă în situaţia de a avea nevoie de un fond de rulment constant, pentru a face faţă plăţilor necesare. Dimensiunea fluxului de lichidităţi necesar unei bune funcţionări depinde de nivelul cheltuielilor pe termen scurt pe care trebuie să le suporte firma. Astfel, pot fi identificaţi o serie de factori care îl influenţează:

- dimensiunea afacerii;

- durata de timp dintre efectuarea plăţilor şi încasarea contravalorii producţiei;

- fluctuaţiile încasărilor;

- tendinţa de creştere sau de scădere a activităţii firmei;

- necesitatea achiziţionării de capital fix;

- constrângerile impuse de instituţiile bancare sau de credit.

Modalităţi şi instrumente de plată

Viramentul SWIFT

Aceasta este modalitatea de plată cea mai utilizată în tranzacţiile internaţionale dintre firmele din ţările dezvoltate. Debitorul (importatorul) dă ordin băncii sale de a plăti creanţierul (exportatorul) printr-un virament bancar internaţional.

Mijloacele clasice utilizate de bănci pentru a efectua transferele internaţionale de fonduri au fost curierul si telexul. Ambele prezentau inconveniente ca întârzierea plăţii, pierderea mesajelor în reţelele telefonice, etc.

Mai multe bănci americane au realizat la începutul anilor ’70 propriile lor reţele de tele comunicaţii private (reţeaua MARTI a First National City Bank, CHAMPS a Chase Manhattan Bank). Aceste reţele erau eficiente dar nu erau decât un răspuns parţial la problemele transferurilor de fonduri, deoarece, în majoritatea cazurilor, aceste reţele private erau incompatibile între ele şi nu serveau la transferuri interbancare externe. La 3 mai 1973, 239 de bănci din 15 ţări au fondat societatea SWIFT- Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunication - care a început să funcţioneze efectiv la 3 mai 1977.

Reţeaua SWIFT s-a impus rapid datorită calităţilor sale: rapiditate, siguranţă, cost.

Prezentarea tehnică a reţelei SWIFT

Structura reţelei:

Reţeaua SWIFT se compune din:

- cumulatoare care sunt computere dotate special pentru a asigura controlul reţelei de telecomunicaţii; reţeaua are cumulatoare în Belgia (Bruxelles), în Olanda (Zoeterwonde ) şi în SUA (Culpeper)

- concentratori regionali care sunt echipamente informatice care concentrează traficul între aderenţi şi comutatoare, de regulă câte unul pentru fiecare ţară

- terminalele aderenţilor: computere ale utilizatorilor ale băncilor, care asigură emiterea, recepţionarea şi controlul mesajelor.

Legăturile între concentratori şi terminale sunt asigurate de linii telefonice prin cablu şi/ sau satelit, iar cele dintre comutatori prin satelit.

Calităţile reţelei SWIFT:

a) Rapiditatea:

Sistemul SWIFT funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, disponibilitatea reţelei fiind de 99,5 %. Termenul de transmitere al mesajului este practic independent de mărimea textului şi de distanţa de parcurs. Majoritatea mesajelor sunt transmise în câteva secunde, cu condiţia ca terminalul destinatarului să fie pe recepţie şi să nu fie în afara serviciului datorită unei sărbători naţionale, unui decalaj orar; mesajele se stochează în cumulator până când pot fi transmise destinatarului. Aderentul la reţeaua SWIFT este întotdeauna informat asupra mesajelor pe care acesta le-a transmis: în fiecare zi el primeşte automat lista mesajelor care nu au ajuns la destinatar.