Finanțarea prin Bursa de Valori

Curs
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 59 în total
Cuvinte : 23392
Mărime: 535.17KB (arhivat)
Publicat de: Ortansa Bota
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Bursa de Valori, reprezintă o piaţă secundară pe care sunt tranzacţionate

titluri de valoare – acţiuni şi obligaţiuni.

Bursa de Valori furnizează lichidităţi pentru investitori, prin emiterea de

titluri de valoare pe termen lung, creând posibilitatea investitorilor de a

transforma investiţiile lor în numerar sau de a obţine alte titluri de valoare.

Piaţa bursieră în România are la bază prevederile Legii nr. 52/1994

privind valorile mobiliare şi bursele de valori. În iunie 1995 a avut loc

inaugurarea oficială a Bursei de Valori Bucureşti, care a devenit operaţională în

noiembrie 1995.

Pentru societăţile comerciale româneşti bursa este organizată pe două

categorii:

a) categoria de bază, pentru care societăţile comerciale trebuie să

îndeplinească în principiu anumite criterii: să fi făcut o oferta publică, emisiunea

să fie autorizată în condiţiile legii, valorile mobiliare să fie emise în formă

dematerializată (înregistrare electronică în cont), valorile mobiliare să fie

înscrise la Oficiul de evidenţă a valorilor mobiliare organizat de Comisia

Naţională a Valorilor Mobiliare, să fie liber transferabile, societăţile să deţină un

contract cu bursa privind menţinerea registrului acţionarilor, precum şi un

angajament privind respectarea Regulamentului Bursei de Valori.

b) în categoria I – pe lângă aceste cerinţe generale, pentru înscrierea la

cota bursei, societăţile comerciale trebuie să îndeplinească şi alte condiţii

suplimentare: să-şi desfăşoare activitatea de cel puţin 3 ani; în cel puţin 2 ani să

fi obţinut profit, să aibă cel puţin 600 de acţionari (excluzând angajaţii,

conducerea, şi alte persoane implicate) şi să aibă în circulaţie, pe piaţă, cel puţin

75.000 de acţiuni.

Piaţa financiară a apărut s-a dezvoltat şi funcţionează ca urmare a

existenţei a doua categorii de entităţi: cele care înregistrează surplus de fonduri

şi doresc fructificarea acestuia şi cele care au nevoie de capital şi nu pot

satisface acesta necesitate cu propriile forţe. În acest fel apare necesară existenţa

unor relaţii şi mecanisme prin care să se realizeze transferul fondurilor de la cei

ce înregistrează surplus către cei ce au nevoie de capital precum şi existenţa

unor instrumente şi operatori specifici, care să faciliteze acest transfer.

Evoluţia pieţei financiare respectiv apariţia şi dezvoltarea mai multor

astfel de relaţii, mecanisme a condus la conturarea a doua subsisteme: piaţa

monetară şi piaţa de capital.

CAPITOLUL 6

Finanţarea societăţilor comerciale prin bursa de valori

144

6.1. Finanţarea societăţilor comerciale prin emisiunea şi

plasarea de acţiuni

Piaţa de capital se caracterizează prin faptul că cei ce au nevoie de

fonduri emit instrumente financiare specifice (acţiuni, obligaţiuni) care vor fi

achiziţionate de cei ce dispun de resurse financiare suplimentare, astfel

realizându-se transferul banilor. Dacă societatea comercială decide să îşi procure

fondurile necesare din vânzarea de valori mobiliare către publicul larg, aceasta

va deveni „societate deţinută public”1. În acest caz se disting două situaţii:

- Constituirea societăţii comerciale are loc prin subscripţie publica –

atunci când cei ce doresc înfiinţarea societăţii nu dispun de toate fondurile

necesare pentru începerea şi derularea afacerii şi sunt nevoiţi să apeleze la

resursele publice prin oferirea spre vânzare a acţiunilor societăţii ce urmează a

se constitui;

- Emiterea de acţiuni sau obligaţiuni oferite spre subscriere către public

ulterior constituirii societăţii.

Pentru a desemna titlurile de valoare, Legea 52/1994 utilizează sintagma

„valori mobiliare”. Valorile mobiliare la care voi face referinţă în acest capitol,

reprezintă instrumente negociabile, emise sub formă materială sau evidenţiate

prin înscrierile în cont (de regula electronic) care conferă deţinătorilor drepturi

patrimoniale asupra emitentului, conform legii şi în condiţiile specifice de

emisiune ale acestora. Valorile mobiliare reprezintă acţiuni, obligaţiuni, precum

şi alte instrumente financiare derivate, sau orice titluri de credit, încadrate de

CNVM în aceasta categorie.

Preview document

Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 1
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 2
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 3
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 4
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 5
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 6
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 7
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 8
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 9
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 10
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 11
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 12
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 13
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 14
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 15
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 16
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 17
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 18
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 19
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 20
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 21
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 22
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 23
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 24
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 25
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 26
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 27
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 28
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 29
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 30
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 31
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 32
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 33
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 34
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 35
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 36
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 37
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 38
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 39
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 40
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 41
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 42
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 43
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 44
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 45
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 46
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 47
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 48
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 49
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 50
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 51
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 52
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 53
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 54
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 55
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 56
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 57
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 58
Finanțarea prin Bursa de Valori - Pagina 59

Conținut arhivă zip

  • Finantarea prin Bursa de Valori.pdf

Alții au mai descărcat și

Finanțarea activității economice și costurile de capital

CAPITOLUL I GENERALITATI PRIVIND FINANTAREA UNEI SOCIETATI 1.1 Consideratii generale Finantarea reprezinta procesul de asigurare a unor fonduri...

Alternative de investiții pe piața de capital

1. DEFINITII INVESTITII - totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpararea bunurilor de capital. In raport cu modul de folosire a bunurilor...

Impactul globalizării

IMPACTUL GLOBALIZARII Cuvinte-cheie: globalizare, piata derivatelor financiare, optiuni, integrare, hedging, strategii cu optiuni,globalizare...

Evoluția pieței de capital din România sub influența impactului crizei economice

Piata de capital Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active...

Oportunități de finanțare pentru agenții economici din România

1. Posibilitatile agentilor economici romani de a se finanta Aspectele finanțării prezintă importanța cruciala pentru supraviețuierea și...

Economia întreprinderii

I. CADRUL LEGISLATIV Inregistrarea comerciantilor in Romania este reglementata de Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului si de Legea...

Curs Dreptul Afacerilor

NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN DREPTUL AFACERILOR § 1. OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR Determinarea obiectului dreptului afacerilor se poate deosebi în...

Istoria economiei naționale

1.1. Obiectul istoriei economice Din cadrul vieţii sociale, a sistemului social global al societăţii, subsistemul vieţii economice ocupă cel mai...

Te-ar putea interesa și

Sistem informațional privind contabilitatea și gestiunea leasingului

INTRODUCERE DE CE LEASING ? Unul din principalele motive pentru care leasing-ul este o alternativa financiara atat de populara in lume este acela...

Procesul investițional - doctrină și realitate în România, în perioada 1951-2000

INTRODUCERE Lucrarea pe care o prezint îsi propune sa aduca în dezbatere unul dintre factorii dezvoltarii economico-sociale si anume...

Tendințe Actuale în Evoluția Piețelor de Capital în Țarile Dezvoltate

Cap. I.Rolul pieţelor de capital în economie 1.1.Pieţele de capital – instiţutii fundamentale în economia de piaţa ’’Piaţa – afirma economistul...

Propunere de Afacere - SC ERET SA

Informatii generale Denumire societate: ERET (Environment, Recycling, Electronics, Technology) Forma juridica: Societate pe actiuni Obiect de...

Bursa de valori

1.PIATA DE CAPITAL Piata de capital este termenul general folosit pentru a desemna piata in cadrul careia sunt vandute si cumparate instrumente...

Piața de capital din România prin prisma activelor financiare care se tranzacționează pe bursa de valori București și piața RASDAQ

I. PIAŢA DE CAPITAL I.1. Concept şi trăsături Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora...

Analiza bursieră

INTRODUCERE Motivarea alegerii acestei lucrari este determinata de experienta acumulata de mine ca angajat in ultimi doi ani in sistemul bancar....

Bursa de Valori în Economia Românească

Bursa de valori reprezintă inima organismului economic şi financiar al unei ţări. Ea joacă un rol important în economia fiecărei ţări deoarece...

Ai nevoie de altceva?