Finanțe

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) si fara contraprestatie directa din partea statului.

Spre deosebire de impozite, taxele sunt prelevari obligatorii, insa implica o contraprestatie din partea autoritatilor.

Elementele impozitului:

a) subiectul impozitului- se refera la persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia ( contribuabilul);

b) suportatorul impozitului- persoana care suporta efectiv impozitul;

c) obiectul impunerii- reprezinta ceea ce anume se impoziteaza, dupa caz: profitul, averea, venitul, contravaloarea unui bun, a unui serviciu, etc; materia impozabila reprezinta caracteristica tehnica a obiectului impunerii, luata in considerare in baza de calcul a impozitului ( de exemplu, in cazul terenului este suprafata, in cazul bauturilor alcoolice este hectolitrul de alcool pur, in cazul tigaretelor este numarul acestora, in cazul venitului este suma etc)

d) sursa impozitului- arata din ce anume va fi platit impozitul ( venitul);

e) unitatea de impunere- se refera la forma de exprimare a materiei impozabile, si anume: lei, hectare, suprafata desfasurata, etc;

f) cota impozitului- impozitul aferent unei unitati de impunere; exista situatii in care impozitul este stabilit si in unitati monetare-cum ar fi cazul impozitului pe teren, unde impozitul este exprimat in lei/10000mp

g) asieta- modul de asezare al impozitului, adica totalitatea masurilor luate de catre organele fiscale in legatura cu identificarea materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului;

h) termenul de plata- indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului; nerespectarea termenului obliga contribuabilul la plata unor amenzi sau a unor dobanzi si a unor penalitati de intarziere;

1. PRINCIPIILE IMPUNERII

A . Echitatea fiscala

Reprezinta dreptatea sociala in materie de impozite, ceea ce presupune impunerea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici.

Impozitele trebuie raportate la capacitatea fiscala a individului, care nu tine doar de marimea averii sau a veniturilor, ci si de situatia personala. De exemplu, desi doua persoane pot detine averi egale, capacitatea lor de plata a impozitelor pe avere poate fi diferita, intrucat una poate fi lipsita de venituri sau, chiar daca dispune de venituri, poate avea mai multe persoane in intretinere. Asadar, presiunea impozitelor are drept sursa nu numai averea si veniturile impozabile, ci si consumul indivizilor.

Impactul fiscalitatii poate fi major, intrucat toate datoriile fiscale ale unei persoane au drept sursa de plata veniturile acesteia. Rata fiscalitatii sau presiunea fiscala este indicatorul care arata cat din venitul unei persoane reprezinta obligatiile fiscale ale acesteia:

Rf=(impozite+taxe fiscale+contributii obligatorii)/venitul brut al persoanei

Daca luam cazul a doua persoane cu venituri aflate la extrema, observam faptul ca partea din venit alocata consumului este mult mai mare la persoana saraca comparativ cu cea bogata, in conditiile unui consum oarecum egal de bunuri si servicii de baza. Asadar, presiunea fiscala generata de impozitele pe consum va fi mai mica in cazul persoanei mai bogate, ceea ce sugereaza ca presiunea fiscala creste odata cu scaderea capacitatii fiscale, in conditiile in care cerinta echitatii fiscale este ca prelevarile obligatorii sa fie in acord cu capacitatea, puterea contributiva a persoanei. Asadar, in cazul impozitelor pe consum, nu putem discuta de echitate fiscala. Similar, in cazul impozitelor pe avere, calculul acestora tine cont exclusiv de caracteristicile tehnice ale imobilului, terenului sau ale mijlocului de transport, fara a lua in considerare capacitatea reala a proprietarului de a achita obligatiile fiscale corespunzatoare proprietatilor. Este foarte posibil ca o avere uriasa sa fie mostenita de un somer sau un apartament sa fie detinut de un cuplu cu 10 copii. Marimea impozitelor nu va lua in considerare situatia personala si nici marimea veniturilor indivizilor, asadar nu poate fi vorba de echitate nici in acest caz.

Echitatea fiscala se aplica asadar in cazul venitului sau profitului si implica impunerea similara a doua persoane cu capacitati contributive egale. Asadar, sarcina fiscala a unui individ se stabileste in raport cu sarcina fiscala a altui individ ( echitate pe orizontala: la venituri egale, impozite egale), respectiv odata cu cresterea capacitatii fiscale se impun sarcini fiscale mai mari ( echitate pe verticala: la venituri mai mari, impozite mai mari). Un indicator care reflecta existenta echitatii fiscale este rata marginala a impozitarii.

Respectarea principiului echitatii fiscale presupune indeplinerea urmatoarelor cerinte:

- stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare;

- sarcina fiscala sa fie stabilita functie de puterea contributiva a fiecarui platitor, adica sa fie luata in considerare marimea venitului/ profitului care fac obiectul impunerii precum si a situatiei personale, daca este cazul;

- la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala aferenta altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala aferenta altei persoane;

- impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale.

Un rol deosebit in respectarea echitatii fiscale il are cota de impunere care determina modul de dimensionare al impozitului considerat.

Practica fiscala are doua metode de impunere;

a) impunerea in sume fixe;

b) impunerea in cote procentuale:

- cote proportionale

-se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre volumul venitului sau al averii si cuantumul impozitului datorat;

- cote progresive

-nivelul cotei impozitului creste pe masura sporirii materiei impozabile, ceea ce face ca dinamica impozitului sa o devanseze pe cea a materiei impozabile. Cotele progresive pot fi compuse ( pe transe de venit) sau simple.

In cazul cotelor progresive simple, se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui contribuabil, cota find cu atat mai mare cu cat volumul materiei impozabile este mai mare.

In cazul cotelor progresive compuse, are loc divizarea materiei impozabile in mai multe parti (transe) iar pentru fiecare transa in parte se va stabili o anumita cota de impozit. Prin insumarea impozitelor partiale, calculate pe fiecare transa de venit in parte se obtine impozitul total care cade in sarcina unui contribuabil. Aceasta forma de impunere respecta cel mai mult cerintele echitatii fiscale.

- cote regresive: cotele de impunere scad odata cu cresterea materiei impozabile ( de exemplu, in Romania, impozitul pe veniturile din vanzarea proprietatilor imobiliare: pentru veniturile din vanzarea cladirilor sau terenurilor detinute in proprietate mai mult de 3 ani, impozitul este de 2% pentru veniturile de pana in 200.000 de lei si de 1% pentru ceea ce depaseste 200.000 de lei-cote regresive compuse).