Finanțe Generale

Capitolul I

Impozite si taxe

1.1. Impozitele. Notiuni generale

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face cu titlu nerambursabil, fara contraprestatie directa din partea statului si este obligatorie.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege. Astfel, muncitorii si functionarii platesc impozitul din salariu, agentii economici din profit, pentru proprietarii funciari sursa o constituie renta, iar pentru detinatorii de hârtii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.) cota parte pentru stat o constituie venitul produs de acestea (dividende, dobânzi s.a.). Liber profesionistii, micii meseriasi si altii suporta impozitele din venitul realizat în activitatea desfasurata.

Rolul esential al impozitelor este evident pe plan financiar, întrucât acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Sporirea volumului încasarilor din impozite si taxe se realizeaza prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere si majorarea cotelor de impunere.

Subiectul impozitului îl constituie persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia. La impozitul pe salariu, subiectul impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit, agentul economic etc. Subiectul impozitului este denumit contribuabil, în vorbire curenta si în reglementarile fiscale.

Persoana care suporta efectiv impozitul se numeste suportatorul sau destinatarul impozitului. Exista frecvente cazuri în care cel ce suporta impozitul este o alta persoana decât subiectul impozitului.

Materia (salariu, averea, profitul etc.) supusa impozitarii, adica impunerii, constituie obiectul impunerii.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul, din venit sau din avere. Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Drept unitate de impunere exista: unitatea monetara, hectarul de teren, bucata, kg, litrul etc. Impozitul se stabileste în suma fixa sau în cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive).

Termenul de plata indica data pâna la care impozitul trebuie achitat statului. Neplata la termen atrage majorari de întârziere. De asemenea, exista si alte sanctiuni, cum sunt: popriri (pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identica etc.

1.1.1. Principiile impunerii

Impunerea reprezinta procesul complex de stabilire a impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice si juridice. Aceasta reprezinta o latura de natura politica si una de ordin tehnic (metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea cuantumului impozitului în raport cu marimea obiectului impozabil).

A. Principii de echitate fiscala

Echitatea fiscala înseamna dreptate sociala în materie de impozite. Respectarea acestui principiu înseamna îndeplinirea cumulativa a mai multor conditii.

1. Stabilirea unui venit minim neimpozabil, în cazul impozitelor directe.

2. Sarcina fiscala sa fie stabilita în functie de puterea contributiva a fiecarui platitor (marimea venitului, averii, situatia personala etc.).

3. Sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita în comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale si cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala.

4. Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale.

B. Principii de politica financiara

Pentru obtinerea unui randament fiscal ridicat se impune îndeplinirea unor conditii:

1. Impozitul sa fie platit de toate persoanele fizice sau juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau cumpara aceeasi categorie de bunuri;

2. Sa nu existe cai de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

3. Volumul cheltuielilor ocazionate de stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cât mai redus posibil.

Impozitul trebuie sa fie elastic, astfel încât sa poata fi adaptat in permanenta la necesitatile de venituri ale statului.

C. Principii de politica externa

Stimularea dezvoltarii economice (ramura, subramura) poate fi realizata si prin masuri de ordin fiscal, cum sunt:

- stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;

- reducerea sau scutirea de plata impozitelor a marfurilor autohtone;

- micsorarea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzatorilor care îsi plaseaza capitalurile în ramura sau subramura respectiva;

- facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil etc.

Impozitele pot fi utilizate si pentru a influenta comportamentul producatorilor agricoli. Astfel, un impozit stabilit în functie de venitul mediu la hectar de teren poate stimula interesul pentru o productie mai mare si cu costuri mai mici pe unitatea de suprafata folosita.

De asemenea, statul poate stimula sau reduce consumul unei anumite marfi sau suprimarea impozitelor indirecte ori majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea produselor respective.

D. Principii social-politice

Uneori, partidul de guvernamânt încearca sa-si mentina influenta în rândurile unor categorii sociale pe care le reprezinta printr-o anumita politica fiscala, în concordanta cu interesele acestora. Totodata, se practica acordarea unor facilitati fiscale persoanelor cu venituri reduse si celor ce au un numar mai mare de persoane în întretinere.

Impozitele se folosesc si pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii (bauturi alcoolice, tutun).

1.1.2. Rata fiscalitatii

Rata fiscalitatii se calculeaza ca un raport între totalul veniturilor fiscale si Produsul Intern Brut, astfel: