Finanțe Publice

CAPITOLUL I

CONŢINUTUL ECONOMIC AL FINANŢELOR PUBLICE

1.1. NEVOI INDIVIDUALE ŞI NEVOI SOCIALE

Nevoi individuale şi nevoi sociale. Bunuri private şi bunuri publice

Printre nevoile primordiale de trai ale omului se înscrie nevoia de hrană, îmbrăcăminte şi încălţăminte, de adăpost, de mijloace de deplasare şi de comunicare la distanţă etc. Aceste nevoi au un caracter individual, adică depind de preferinţele fiecărui om şi diferă în funcţie de vârstă, sex, ocupaţie, mediu social, zonă geografică etc. Nevoile individuale pot fi satisfăcute pe seama acelor bunuri care sunt capabile să ofere valorile de întrebuinţare necesare oamenilor. Asemenea bunuri, cum sunt alimentele, hainele, locuinţa, transportul ş.a., consumatorii şi le pot procura direct de la producători sau de la cei care le comercializează. Preţul acestora le stabileşte piaţa, în funcţie de raportul existent între cererea consumatorilor şi oferta producătorilor. Aceste bunuri denumite private, oferite de producători, se află în cantităţi limitate din cauza dimensiunii limitate a factorilor de producţie, respectiva resurselor băneşti, şi ele limitate, ale cumpărătorilor potenţiali. Dacă un cumpărător îşi apropie, prin cumpărare, o cantitate oarecare dintr-un anumit bun, oferta acelui bun se micşorează în mod corespunzător, celorlalţi cumpărători rămânându-le o cantitate mai mică.

Aşadar, consumul unei persoane intră în concurenţă cu consumul celorlalte persoane, adică un bun care serveşte la satisfacerea unor nevoi individuale, nu poate fi consumat decât de o singură persoană.

Dar nevoile oamenilor nu se limitează numai la nevoile individuale, care pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pieţei. Pe lângă acestea, oamenii mai au alte multiple nevoi sociale. Astfel, ei au nevoie să fie apăraţi împotriva eventualelor agresiuni venite din afara ţării, să fie păziţi împotriva indivizilor care încalcă regulile de conduită în societate; să fie sprijiniţi în lupta lor împotriva forţelor oarbe ale naturii (inundaţii, incendii, furtună, uragan, seisme ş.a.); să fie protejaţi sub raport social etc.

Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcute pe seama unor activităţi (servicii) organizate de autorităţile publice vizând asigurarea apărării naţionale, menţinerea ordinii interne şi a securităţii civile, păstrarea echilibrului ecologic, protecţia socială etc. Nevoile colective sau obşteşti reclamă existenţa unor instituţii publice capabile să ofere cetăţenilor utilităţile publice, denumite de unii economişti bunuri publice sau bunuri sociale, de care aceştia au nevoie şi pe care nu le pot dobândi prin mijlocirea pieţei.

De foloasele acţiunilor publice beneficiază întreaga colectivitate, toţi membrii societăţii, indiferent dacă aceştia au participat sau nu la efortul de finanţare a acestora. Consumul utilităţilor publice este indivizibil şi neconcurenţial. Astfel, un dig de apărare împotriva inundaţiilor este folositor tuturor persoanelor fizice şi juridice rezidente sau având interese în zona supusă inundaţiilor, rară deosebire; împădurirea versanţilor, corectarea torentelor, consolidarea terenurilor supuse alunecării, construirea de drumuri şi poduri influenţează favorabil clima, împiedică degradarea fondului funciar şi facilitează transportul pe căile rutiere, de care beneficiază întreaga colectivitate; crearea de parcuri şi zone verzi oferă condiţii de odihnă şi recreare unui mare număr de persoane; de pe urma climatului de ordine şi securitate asigurat de organele de poliţie, jandarmerie şi justiţie, profită întreaga populaţie din unitatea administrativ-¬teritorială considerată. Lista utilităţilor publice este departe de a fi epuizată cu aceste câteva exemple.

Spre deosebire de bunurile private, care se consumă în mod individual şi sunt concurenţiale, utilităţile publice se folosesc în comun, adică sunt indivizibile şi nu sunt concurenţiale, de ele putând să beneficieze mai multe persoane în acelaşi timp. Dacă de pe urma alimentelor ingerate profită numai consumatorul acestora, în schimb, de efectele favorabile ale iluminatului public într-o localitate beneficiază toţi cei care se află în acea localitate în mod permanent sau numai temporar. Dacă dobândirea unui bun privat este dependentă de achitarea preţului cerut de producător, în schimb, accesul unei persoane la utilităţile publice nu este condiţionat de plata vreunei contribuţii din partea acesteia şi nici nu se face în detrimentul altor persoane.

Spre deosebire de bunurile private care pot fi procurate prin intermediul pieţei, utilităţile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice, singurele în măsură să organizeze instituţii, servicii sau acţiuni de larg interes social. Autorităţile publice sunt chemate să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să sesizeze nevoile justificate ale acestora şi să se îngrijească de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care aceştia au nevoie.

Uneori, oferta de utilităţi publice nu este sesizată de către unii membri ai societăţii, întrucât nevoile sociale pe care le satisfac nu întotdeauna se resimt ca nevoi personale ale acestora. Bunăoară atâta vreme cât integritatea teritorială a ţării nu este încălcată sau ameninţată, oamenii de rând ignoră faptul că ei sunt beneficiarii unui bun de mare preţ - apărarea naţională - asigurat prin menţinerea sub arme a unor efective militare ale armatei de uscat, ale aviaţiei şi marinei, prin dotarea armatei cu tehnică militară modernă, prin construirea de poligoane de tir şi încercare, rampe de lansare, fortificaţii etc.

În cazul nevoilor colective (de apărare naţională, de securitate civilă, educaţie în cadrul învăţământului general obligatoriu, acces liber în parcuri şi zone verzi etc.), autorităţile publice furnizează utilităţi tuturor membrilor societăţii, fără criterii de eligibilitate şi fără vreo contribuţie directă din partea acestora la acoperirea cheltuielilor instituţiilor publice care prestează servicii pentru satisfacerea respectivelor nevoi.

În afara nevoilor individuale şi ale celor colective, la care s-a făcut referire până aici, mai există şi o a treia categorie, intermediară de nevoi, care întruneşte trăsături ale ambelor categorii, denumită cvasipublică (semipublică). Este vorba de acele nevoi care pot fi satisfăcute fie pe seama bunurilor private, fie pe seama utilităţilor publice. În această categorie intră nevoia de educaţie şi instrucţie, de cultură, ocrotire medicală etc.

Nevoia de educaţie şi pregătire profesională, resimţită de către fiecare membru al societăţii, se satisface pe calea învăţământului de diferite grade. Beneficiarii învăţământului sunt, în primul rând, copiii şi tinerii, care îl urmează. În al doilea rând, societăţile şi instituţiile în care absolvenţii şcolilor îşi vor desfăşura activitatea, iar în al treilea rând, societatea în ansamblul ei. De vreme ce foloasele (avantajele) învăţământului pot fi individualizate, înseamnă că nevoia de instrucţie ar trebui satisfăcută pe seama bunurilor private achiziţionate cu plată de cei interesaţi. Faptul că, pe lângă avantajele directe, învăţământul oferă şi anumite foloase indirecte, care revin întregii societăţi şi care au un caracter indivizibil, denotă că cel puţin o parte din efortul financiar reclamat de funcţionarea învăţământului ar trebui suportat de societate.

Modalitatea de satisfacere a nevoii de educaţie şi pregătire profesională diferă în funcţie de preferinţele sau de posibilităţile materiale ale celor interesaţi. Astfel, familiile care dispun de resursele necesare îşi pot îndruma copiii să urmeze colegii şi universităţi cu suportarea taxelor şcolare aferente; familiile cu venituri modeste sunt obligate să-şi îndrume copiii către şcoli publice, care asigură un învăţământ gratuit sau cu plata unor taxe modice.

La fel stau lucrurile şi cu nevoia de ocrotire sanitară a populaţiei. De pe urma asistenţei medicale beneficiază, în primul rând persoanele care apelează la serviciile instituţiilor sanitare; în al doilea rând, de pe urma acţiunilor care duce la creşterea speranţei de viaţă la naştere, eradicarea unor maladii, diminuarea mortalităţii etc., beneficiază întreaga societate. De aceea, este necesar ca asistenţa medicală, având caracter curativ să fie dublată de acţiuni profilactice, organizate la scară naţională, pentru prevenirea unor maladii, depistarea altora în fază precoce, fortificarea organismului, colectarea de sânge etc.

De vreme ce foloasele unor acţiuni sanitare pot fi individualizate, iar ale altora nu, rezultă că, în unele cazuri, nevoile individuale pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private - asistenţă medicală cu plată - iar în altele pe seama serviciilor publice de specialitate, prestate în mod gratuit. Deoarece nu arareori nevoile individuale nu pot fi satisfăcute în reţeaua privată din lipsa posibilităţilor de plată ale unor categorii sociale, apare necesitatea ca, şi nevoile individuale să fie, într-o măsură determinată, satisfăcute fără plată sau cu plată redusă în reţeaua sanitară publică.