Extras din curs
CONSIDERATII INTRODUCTIVE
1. Necesitatea impozitului
Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societati impune realiazrea unor venituri publice. Într-adevar, pentru a-si îndeplini rolul si functiile sale, statul trebuie sa mobilizeze resursele si sa faca cheltuieli banesti.
În consecinta, statul procedeaza la repartitia sarcinilor publice între membrii societatii, persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar si juridic prin care se înfaptuieste aceasta repartitie îl constituie obligatia fiscala sub forma impozitelor, taxelor si altor sarcini fiscale specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice în parte. Se constata ca impozitele pot fi abordate din mai multe ipostaze: ca principala sursa de formare a veniturilor statului; ca modalitate principala de înfaptuire a alocarii optime a resurselor între cele doua mari sectoare definite dupa caracterul privat sau public al bunurilor produse în societate, în functie de care se defineste punctul optim al fiscalitatii; ca instrumente de orientare a economiei prin obiectivele stabilite de catre puterea publica; ca instrumente de înfaptuire a echitatii sau justitiei sociale în plan fiscal, denumita echitate fiscala; ca instrumente de influentare a inflatiei, prin orientarea comportamentelor agentilor economici si a tuturor contribuabililor, privind consumurile de resurse, de bunuri si servicii.
Asa cum s-a aratat, o prima categorie de norme juridice având ca obiect de regelmentare finantele publice o reprezinta cele privind procesul de constituire a resurselor banesti necesare satisfacerii nevoilor publice, adica a fondurilor publice, denumite frecvent fonduri bugetare. Normele juridice din aceasta categorie asigura concentrarea în bugetele publice (bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat) a resurselor banesti necesare constituirii si alimentarii veniturilor publice, adica a fondurilor banesti aflate la dispozitia autoritatilor publice centrale si locale. În aceasta categorie de norme juridice se cuprind reglementarile prin care se instituie impozitele, taxele si alte venituri publice.
Nu vom insista asupra evolutiei istorice a dreptului fiscal în tara noastra, deoarece a fost tratata sumar în cadrul analizei istoricului finantelor publice.
Trebuie însa sa precizam ca nevoile publice cunosc o crestere semnificativa în perioada de tranzitie a României la economia de piata.
Aceasta datorita în primul rând crizei profunde a productiei si a proprietatii, care s-a extins la toate domeniile si compartimentele vietii sociale, devenind, în deceniul ’80, o criza de sistem social-economic. Revolutia din decembrie 1989 a înlaturat dictatura politica si de stat ce a determinat criza social-economica, însa aplicarea reformei economice initiala are loc în conditiile unor multiple dezechilibre sociale si economice care implica interventia sporita a statului, actiune care encesita uriase cheltuieli si, deci, venituri publice deosebit de mari.
Iata de ce consideram ca în perioada de tranzitie a României la economia de piata studiul impozitelor, taxelor si celorlalte venituri publice reprezinta problema fundamentala a dreptului financiar.
2. Definirea impozitului si taxelor
2.1 Impozite
Doctrina fiscala a furnizat numeroase definitii ale impozitului.
Astfel, spre exemplu, economistul C. Tautu se refera la doua definitii interesante, dupa cum urmeaza. Paul Cauves sustinea ca impozitul înseamna “preluarea ce o cere puterea suverana individuala, în virtutea principiului de solidaritate nationala, pentru a participa la acoperirea cheltuielilor de interes general si la sarcinile datoriilor statului”. Iar economistul Rugiero, întareste definitia de mai sus, afirmând ca “Statul are chiar dreptul de proprietate asupra unei cote din bunurile cetatenilor, pâna la cuantumul impozitului datorat”, ceea ce arata caracterul de obligativitate pentru plata impozitului în interesul superior al colectivitatii.
Aceste definitii confirma formul devenita traditionala a “dreptului regalian al statului” de a stabili si percepe impozite.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fiscalitate.doc