Gândirea Economică Preclasică

1. Obiectul de studiu al doctrinelor economice. Periodizarea istoriei gândirii economice.

Doctrina economica constitue un sistem de teorii economice, având în centru o idee principală care le consolidează. Fiecare doctrină economică propune un anumit mod de comportament al statului în economie. Termenul doctrina vine din latinescul „doctrina” si inseamna invatatura sau intr-o acceptiune mai larga conceptie despre societate.

In cadrul unei doctrine economice se regasesc doua elemente esentiale:

- teoria economica;

- practica economica

Teoria economica – constituie substanta teoretica explicativa a doctrinei economice. In schimb politica economica da orientarea de coordonare a activitatii economice practice in directiile si scopurile urmarite.

În analiza şi expunerea istoriei gândirii economice pe lângă categoria Doctrina economică mai sunt folosite noţiunile:

- Paradigmă economică;

- Şcoală economică;

- Curent economic;

- Megatendinţă economică.

Paradigmă economică – totalitate a viziunilor unui grup de economişti privind obiectul de studiu al ştiinţei economice, metodologia de cercetare şi politicile economice recomandate;

Şcoală economică – reprezintă un număr de adepti ce activează în cadrul unei paradigme;

Curentul economic – reprezintă un ansamblu de teorii, ideologii si doctrine economice care explica si promoveaza un anumit gen de viata economica, dar de pe pozitiile si interesele anumitor grupuri sau forte sociale.

Curentele economice dominante timp îndelungat în gandirea economică au primit denumirea de megatendinţe economice. Pot fi delimitate patru megatendinţe majore: liberală, dirijistă, instituţională şi socială, deşi mai des sunt enumerate doar două: liberală şi dirijistă.

Periodizarea istorie gandirii economice.

In periodizarea istorie gandirii economice s-au constituit doua mari criterii: al istoricitatii si al compatibilitati cu stiinta.

Din perspectiva criteriului istoricitati se pot distinge patru mari perioade ale istoriei gandiri economice;

1. gandirea economica din antichitate (mileniul IV i.Ch. – pana la sec.al V-lea e.n.);

2. gandirea economica feudala (sec.al V-lea - sec.al XV-lea);

3. epoca moderna - sec.al XVI-lea – al XIX-lea ;

4. epoca contemporana - sec.al XX-XXI.

Pe baza celui de-al doilea criteriu, al comparabilitatii ca stiinta, al caracterului stiintific al gandiri economice acesta poate fi periodizat in:

1. perioada prestiintifica sau preclasica care tine de la inceput pana la mij. sec.al XVII-lea;

2. perioada stiintifica care tine de la sec.al XVII-lea pana astazi.

2. Gândirea economică în Antichitate şi Evul Mediu.

Primele manifestari ale gandiri economice au aparut cu circa patru milenii in urma in tarile Orientului Antic (China, India, Mesopotania, Egipt) si apoi in Grecia si Roma Antica. Primele sisteme spirituale de gandire relativ inchegate despre societate au fost marile doctrine religioase, budismul, confucianismul, islamismul si crestinismul.

Egiptul Antic.

Egiptul antic a fost una din primele tari pe teritoriul careia in mileniul IV i.e.n. s-a format statul, ce a condus la aparitia a trei departamente de baza – financiar, militar si al lucrarilor publice ( ele fiind necesare pentru reglarea nivelului apelor Nilului si constructiei obiectelor de cult).

Economia masiv centralizata necesita multi functionari carturari, capabili sa asigure evidenta si distribuirea riguroasa a resurselor materiale si umane pe diverse obiecte, precum si aprecierea fertilitatii solurilor si a roadei obtinute in vederea incasarii „juste” a rentei (7,5% era indreptata templelor si 22,5% - faraonului). Ca urmare, apar diverse instructiuni, asa-numitele „Învataminte”, care defineau normele comportamentale la diferite niveluri ierarhice: nivelul faraonului, nivelul functionarilor.

Învatamintele prevedeau nu doar modalitatile de organizare a economiei nationale centralizate, asigurata cu bunuri productive, forta de munca si produse alimentare, ci si modalitatile de protectie a patrimoniului public. Pentru ca un obiect sa treaca din patrimoniul public in cel privat erau necesare multiple conditii: ca el sa fie confectionat prin munca proprie si in timpul liber de la executarea comenzilor publice, din propriile materii prime si cu propriile mijloace de productie, sa se afle pe pamântul propriu si nu pe cel public.