Gestiune bancară

In anul 1987, Comitetul de la Basel a demarat un proiect de standardizare a activitatii de supraveghere a capitalului detinut de bancile internationale. Dupa o runda de consultatii cu autoritatile de supraveghere din tarile membre G10 dar si din alte state, a fost semnat in 1988 Acordul de la Basel. Acordul considera capitalul social si rezervele dezvaluite (acele rezerve create sau sporite prin retinerea veniturilor sau a altor surplusuri, de ex: prime de capital, profit reinvestit, rezerve generale, rezerve legale; sunt excluse rezervele din reevaluare) drept principalele elemente ale capitalului propriu al bancii, deoarece acestea reprezinta principalul constituent al capitalului bancar recunoscut in sistemele bancare din intreaga lume.

Tinand cont de aceste aspecte, in vederea unei supravegheri adecvate, capitalul minim a fost definit in 2 transe, cu prevederea ca cel putin 50% din capitalul detinut trebuie sa provina din capitalurile proprii (capital social + rezerve). Elementele cuprinse in transa a doua sunt reglementate la nivel national in functie de reglementarile contabile si de supraveghere bancara specifice fiecarei tari.

Capitalul suplimentar poate fi alcatuit din urmatoarele elemente:

a) rezerve nedezvaluite: pot fi constituite diferit in functie de reglementarile legale si contabile din fiecare tara. Desi pot avea aceleasi calitati precum rezervele legale, intr-un context international, luarea lor in considerare la determinarea capitalului este pusa la indoiala datorita lipsei de transparenta si faptului ca in multe tari rezervele nedezvaluite nu sunt recunoscute, nici ca element de capital nici ca element contabil;

b) rezerve din reevaluare: pot fi luate in calcul la determinarea capitalului suplimentar daca provin fie dintr-o evaluare formala din bilant, fie dintr-un plus de valoare din reevaluarea titlurilor de valoare inregistrate in contabilitate la costul istoric. Aceste rezerve sunt constituite doar daca autoritatea de supraveghere considera ca activele reevaluate au fost corect evaluate, iar valoarea rezultata reflecta fluctuatiile pretului si costul lichidarii fortate.

Comitetul de la Basel considera ca adecvata reducerea din valoarea determinata a 55% din diferenta dintre costul istoric si valoarea de piata care ar acoperi evolutia ulterioara a pretului si costul de lichidare fortata;

c) provizioanele generale sau rezervele generale pentru riscul de credit: acest gen de provizioane sau rezerve poate fi luat in calcul doar in cazul in care nu sunt atribuite anumitor active sau nu reflecta o reducere a valorii anumitor active;

d) instrumente lichide de capital imprumutat: sunt cuprinse acele instrumente de datorie care prezinta anumite calitati specifice capitalului. Doar in cazul in care caracteristicile acestor instrumente se aseamana foarte bine cu cele ale capitalului, adica pot fi o sursa de acoperire a pierderilor fara a determina declansarea falimentului, ele pot fi incluse in capitalul suplimentar.

Totodata, aceste instrumente trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

- sa fie negarantate, subordonate si in totalitate angajate;

- sa nu poata fi rascumparate la initiativa detinatorului sau fara acordul prealabil al autoritatii de supraveghere;

- sa fie disponibile pentru acoperirea pierderilor fara a implica incetarea activitatii bancii;

- desi instrumentele de capital pot fi purtatoare de dobanzi ce nu pot fi oricand diminuate sau eliminate, acest tip de datorie trebuie sa permita amanarea platii in cazul in care profitul bancii nu poate face fata platilor;