Gestiune financiară

Capitolul 1

CONTINUTUL GESTIUNII FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

1.1. Mediul întreprinderii. Fluxuri si cicluri financiare

În economia de piata, libera initiativa se manifesta plenar deoarece; toate activitatile cu scop lucrativ sunt supuse descentralizarii sub aspectul conducerii lor; rolul de agent economic este atribuit tuturor firmelor (întreprinderilor) indiferent de marimea lor si forma de proprietate pe care se bazeaza; iar statul se manifesta tot ca un agent economic ce intervine în reglarea activitatilor economice, indirect si în exclusivitate, numai prin pârghii economico-financiare.

Activitatea unei întreprinderi nu poate fi conceputa în afara mediului în care ea functioneaza si evolueaza; din acest mediu îsi procura mijloacele de care are nevoie, îsi valorifica produsele sau serviciile, efectueaza încasari si plati etc.

Mediul poate fi definit ca fiind ansamblul corelat al factorilor naturali, economici, financiari, tehnici, juridici, demografici, sociali si politici, în contextul carora actioneaza o firma.

Dupa continutul factorilor si dupa modul cum acestia influenteaza activitatea firmei, mediul este format din patru componente interdependente: industrial-comerciala, sociala, statala si financiara.

Componenta industrial-comerciala se refera la raporturile care se creaza între firma si diferiti parteneri în procesul de constituire a factorilor materiali de productie si de valorificare a bunurilor si/sau serviciilor rezultate din procesul de exploatare.

Componenta sociala priveste relatiile cu sindicatele, cu deosebire, pe linia angajarii, utilizarii si remunerarii fortei de munca.

Componenta statala vizeaza dimensiunea si structura obligatiilor întreprinderii catre bugetul public national precum si eventualele raporturi create urmare a finantarii bugetare, acordare de subventii sau diverse facilitati fiscale.

Cea mai complexa componenta a mediului întreprinderii este cea financiara. Aceasta priveste relatiile dezvoltate de firma cu piata capitalurilor în procesele de constituire si de utilizare a capitalurilor sale.

Întreprinderea este dotata cu un potential tehnico-productiv si unul uman cu ajutorul carora desfasoara procese economice. În acest context ea apare ca un complex de relatii de natura interna între structurile organizatorice si functionale proprii si mediul ambiant concretizat prin: furnizori, clienti, banci, organisme publice, organizate pentru atingerea obiectivelor sale.

Realizarea proceselor economice presupune ca între întreprindere si mediu sa aiba loc schimburi cu ocazia carora se transfera bunuri si moneda. Cantitatile de bunuri si servicii transferate între întreprindere si ceilalti agenti economici poarta numele de fluxuri.

Economistul american Jay Forrester defineste fluxurile ca "fenomene de miscare, de transport a unor entitati" si considera ca sunt sase tipuri de fluxuri în cadrul unei întreprinderi:

1. fluxuri materiale;

2. fluxuri banesti;

3. fluxuri de echipamente tehnice;

4. fluxuri de forta de munca;

5. fluxuri informationale;

6. fluxuri decizionale.

Daca se are în vedere faptul ca la începutul procesului se produc operatiuni de transfer dinspre mediu ambiant catre întreprindere, iar la sfârsitul acestuia sensul este invers, alti autori considera utila gruparea fluxurilor în:

1. fluxuri de intrare (input-uri); concretizate în transferuri de resurse naturale (energie solara, apa, carbuni), capitaluri si forta de munca;

2. fluxuri de iesire (output-uri); produsele finite si deseurile.

Dintre toate fluxurile prezentate, un interes aparte îl prezinta fluxurile financiare care constituie obiectul principal al implicatiilor financiare ale economiei întreprinderii. Aceste fluxuri exprima operatiunile de folosire a monedei, concretizate în transformarea acesteia în factori de productie, ce are loc cu ocazia pregatirii si desfasurarii proceselor economice, precum si cele de convertire a produselor sau serviciilor în moneda, ce se realizeaza la sfârsitul proceselor amintite. Celelalte operatiuni care privesc în principal gestionarea bunurilor materiale, precum aprovizionarea, prelucrarea materiei prime, vânzarea produselor finite sunt denumite ca fluxuri reale (corporale). Împartirea fluxurilor în doua grupe: fluxuri financiare si fluxuri reale (corporale) este utila în explicarea continutului gestiunii financiare a întreprinderii care vizeaza procurarea capitalului în timp util la costul cel mai scazut posibil, precum si alocarea si utilizarea acestuia în conditii de eficienta, iar apoi recuperarea lui, ocazie cu care se obtine un surplus monetar suficient sa acopere destinatiile prestabilite ale acestuia.

Între întreprindere si mediul ambiant, în care aceasta actioneaza, se dezvolta o varietate de fluxuri financiare si reale (fig.1). Dupa cum se observa întreprinderea este un nod al fluxurilor, în care coabiteaza fluxuri corporale (reale) cu cele banesti. Geneza fluxurilor banesti se afla în derularea fluxurilor reale, iar ambele se leaga în mod necesar de gestiunea capitalului. Schimburile dau nastere la viata financiara a întreprinderii, deoarece se realizeaza cu ajutorul monedei sau a înlocuitorilor acesteia. Pentru înfaptuirea obiectului sau de activitate (obtinerea de produse si/sau servicii) si a scopului propus (profitul) întreprinderea (firma) realizeaza legaturi cu piata factorilor de productie, a consumatorilor, cu piata financiara si cu statul.

Fig.1. Fluxurile financiare si fluxurile corporale (reale) ale întreprinderii

De pe piata factorilor de productie, întreprinderea îsi procura masini, utilaje, materii prime etc. În contraparte cu aceste fluxuri reale (corporale) se produc fluxuri financiare reprezentate de sumele folosite pentru achitarea contravalorii aprovizionarilor mentionate.

Pe piata consumatorilor se livreaza produsele si/sau serviciile, rezultate din procesele de fabricatie, fapt ce determina manifestarea fluxurilor reale, de aceasta data dinspre întreprindere catre mediu.

Daca fluxurile financiare de contraparte se desfasoara concomitent cu cele reale, care le genereaza pe primele, atunci întâlnim fluxuri financiare decalate. Fluxurile financiare decalate (în timp) dau nastere la bunuri sau produse financiare. În acest caz, întreprinderile schimba moneda pe un bun (produs) financiar în cursul unor operatiuni specifice, numite operatiuni financiare (fig.nr.2). Produsul (bunul) financiar se materializeaza într-o creanta la furnizor si o datorie la cumparator.

Înfiintarea unei întreprinderi este legata de constituirea capitalului social al acesteia, iar existenta lui de necesitatea asigurarii derularii legaturilor ei cu piata financiara si bancara. Prin emiterea de actiuni, obligatiuni si contractarea de credite bancare, sau prin capitalizarea unei parti din rezultatele obtinute, operatiuni financiare pure, întreprinderea îsi constituie sau sporeste capitalul total. Deci, capitalul întreprinderii se formeaza prin fluxuri financiare autonome, din acumulari financiare anterioare, din afara sau din întreprindere, fluxuri care îsi au originea în operatiuni independente de cele de productie si care conduc la modificarea cantitativa, sau a naturii diferitelor active financiare: Fluxurile financiare autonome, prin care se constituie capitalul întreprinderii, stau la baza fluxurilor financiare complementare fluxurilor reale. Fluxuri financiare autonome au loc si cu ocazia achitarii pretului capitalului utilizat respectiv plata dividendelor si a dobânzilor. Întreprinderea desfasoara cu bugetul public national fluxuri financiare autonome în ambele sensuri; cu prilejul varsarii catre buget a obligatiilor fiscale (impozite si taxe) sau a încasarii subventiilor, a primelor de export etc.

Putem conchide ca fluxurile banesti generate de activitatea economica a întreprinderii sunt legate, în primul rând, de procurarea capitalului, de utilizarea acestuia în concordanta cu necesitatile pe care le reclama buna derulare a fluxurilor corporale, în al doilea rând, de recuperarea integrala a acestuia, iar în al treilea rând, de obtinerea si folosirea profitului. În masura în care întreprinderea desfasoara activitati de comert exterior, fluxurile sale banesti îmbraca si forma fluxului valutar, întrucât exprimarea baneasca a fluxurilor corporale (reale) poate fi facuta nu numai în moneda nationala ci si în alte monede.