Gestiune financiară a întreprinderii

2.1.1.Conţinutul gestiunii financiare

Conţinutul principal al finanţelor întreprinderilor are drept obiectiv maximizarea valorii agenţilor economici iar mijloacele şi instrumentele de atingere a acestui obiectiv fac obiectul gestiunii financiare.

Prin gestiune financiară, în sens larg, se înţelege ansamblul acţiunilor cu privire la conservarea, administrarea şi dreptul de dispoziţie asupra unui patrimoniu. Gestiunea financiară, ca parte a gestiunii de ansamblu reprezintă totalitatea acţiunilor de administrare a resurselor băneşti ale întreprinderii în vederea maximizării valorii acesteia .În acest sens putem distinge o gestiune financiară pe termen scurt şi una pe termen mediu şi lung.

Gestiunea financiară pe termen scurt urmăreşte în principal optimizarea gestiunii stocurilor de materiale şi produse, creanţelor, a soldurilor de trezorerie în vederea creşterii gradului de rentabilitate. Gestiunea financiară pe termen lung face obiectul alegerii unei strategii financiare de creştere şi consolidare a valorii întreprinderii.

Acestă valoare nu poate fi apreciată numai în raport cu patrimoniul său,cu bogăţiile acumulate de întreprindere până la un anumit moment. Ea trebuie analizată şi în raport cu proiectele şi activităţile viitoare în care va fi angajat patrimoniul.

Bogăţia acumulată de întreprindere la un moment dat nu constituie decât unul din elementele care permit aprecierea valorii sale. Aceasta trebuie să ţină seama şi de rezultatul aşteptat în viitor ca urmare a folosirii patrimoniului acumulat. Cu alte cuvinte valoarea este o valoare anticipată, şi ea corespunde valorii actuale pe care o putem corela cu veniturile viitoare preconizate, provenite din activitatea întreprinderii. Acesta este motivul pentru care valoarea întreprinderii nu poate fi separată de calitatea proiectelor în care este angajat patrimoniul acesteia.

De asemenea, maximizarea valorii implică protejarea şi conservarea sa .De aceea, gestiunea financiară are ca scop să evite risipirea patrimoniului cauzată de un posibil faliment şi trebuie deci să vegheze la menţinerea solvabilităţii sau a echilibrului financiar al întreprinderii .

Riscul falimentului nu constituie decât o formă particulară a riscului financiar, întreprinderea fiind supusă unor riscuri multiple legate de instabilitatea mediului său financiar, sarcina gestiunii financiare fiind de a pune la punct instrumentele de acoperire, adecvate, pentru a asigura protecţia necesară împotriva acestor riscuri. Stăpânirea riscurilor financiare constituie unul dintre obiectivele majore ale gestiunii financiare. Astfel problema riscului din punct de vedere al gestiunii financiare presupune abordări specifice studiindu-se şi încercându-se să se controleze instabilitatea legată de anumite situaţii sau operaţiuni cum ar fi :riscul în exploatare legat de structura costurilor, riscul îndatorării legat de efectul structurii financiare a întreprinderii, riscul de faliment legat de o eventuală insolvabilitate.

De asemenea, gestiunea financiară caută să controleze influenţele exercitate asupra întreprinderii de instabilitatea inerentă a mediului (riscul de schimb, riscul ratei dobânzii)sau de unele transformări deosebite ce au loc în mediul instituţional(riscul administrativ şi riscul politic). Gestiunea financiară trebuie să vegheze de asemenea asupra menţinerii performanţelor întreprinderii la un nivel satisfăcător, formulările teoretice ale finanţelor întreprinderii enunţând chiar principiul maximizării rezultatelor. Căutarea unui anumit nivel al rezultatelor reflectă, pe de o parte o constrângere majoră suferită de întreprindere şi pe de alta alegerea deliberată a proprietarilor şi conducătorilor săi. Întreprinderea foloseşte resurse care implică un anmit cost trebuind să-şi plătească diverşii parteneri care furnizează aceste resurse şi dobândind aceşti bani din veniturile obţinute din desfăşurarea unei activităţi specifice

Gestiunea financiară trebuie să verifice dacă activitatea este destul de eficientă pentru a obţine veniturile care să permită plata furnizorilor de resurse şi dacă este cazul să restituie aceste resurse. Astfel, în cazul unui împrumut, un responsabil financiar va trebui să se asigure că resursele financiare obţinute vor fi utilizate în condiţii suficient de eficiente pentru a permite plata de către întreprindere a dobânzilor şi rambursările la termenele convenite cu cel de la care a luat împrumutul. Urmărirea atingerii unui anumit nivel al performanţelor trebuie să ţină seama şi de durată. În acest sens gestiunea financiară nu preconizează obţinerea cu orice preţ a unui profit maxim pe termen scurt ci, dimpotrivă, caută să obţină o stabilitate a performanţelor ca un compromis satisfăcător între stabilitate şi rentabilitate.

2.1.2. Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare

Gestiunea financiară are responsabilităţi operaţionale distribuite pe cele trei faze ale unui ciclu fundamental.

Acest ciclu cuprinde cuprinde în primul rând o fază de analiză financiară care are în principal ca obiect aprecierea situaţiei şi a activităţii financiare pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care să permită înlăturarea deficienţelor şi valorificarea avantajelor.

Astfel prima fază a ciclului fundamental poate fi privită ca acţiune internă a responsabilităţilor întreprinderii, dar şi ca acţiune externă din partea actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi ai întreprinderii.

Ca acţiune internă, analiza are ca obiect identificarea potenţialului de degajare a fluxurilor monetare reale, iar ca acţiune externă se urmăreşte echilibru financiar realizat.

În al doilea rând acest ciclu cuprinde o fază de formulare şi de aplicare a deciziilor financiare.

Decizia financiară poate fi definitivă ca fiind procesul raţional de alegere a unei linii de acţiune pe faza analizei mai multor soluţii, pentru atingerea în cea mai bună măsură a obiectivului de maximizare a valorii întreprinderii.

La nivelul întreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii: decizia de investiţii, deciziile de finanţare şi deciziile de repartizare a profitului.

Deciziile de investiţii au influenţa directă asupra structurii activelor întreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditatea activelor întreprinderii.

Deciziile de finanţare fac alegea între sursele interne rezultate din autofinanţare şi din dezinvestiţii de active fixe pe de o parte, şi sursele externe respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii.

Deciziile de finanţare au influenţă directă asupra structurii pasivelor modificând gradul de exigibilitate al acestora şi costul mediu al capitalului.

Deciziile de finanţare fac alegerea între sursele interne rezultate din autofinanţare şi din dezinvestiţii de active fixe pe de o parte, şi sursele externe respectiv atragerea