Gestiunea financiară a întreprinderii

Întreprinderea, spre a-si putea desfasura activitatea, are nevoie, în primul rând, de capital bine determinat. Întreprinderea îsi procura capitalurile din diferite surse, prin diferite modalitati si le utilizeaza potrivit unei rationalitati proprii în diferite feluri. Fiecare întreprindere trebuie sa asigure volumul si felul capitalului de care are nevoie, sa-si stabileasca structura fi¬nanciara si sa prevada politica de dezvoltare.

Ca factor de productie, capitalul cuprinde totalitatea resurselor ma¬teriale acumulate si reproductibi¬le care prin asociere cu alti fac¬tori de productie participa la crearea bunurilor materiale în scopul obtinerii de profit.

Problematica procurarii si utilizarii capitalurilor în cadrul general al eficientei lor financiare finale ne obliga sa dam atentie aspectelor de tehnica financiar-contabila.

In conformitate cu Legea con¬tabilitatii nr. 82/1991, capitalurile detinute de agentii economici for¬meaza pasivul patrimonial, desti¬nat a finanta în mod durabil va¬lorile economice constituite ca ac¬tive. Capitalurile agenti¬lor economici reprezinta totalita¬tea surselor de finantare stabile ce se afla la dispozitia unitatii patri¬monialeîn vederea realizarii unui anumit obiectiv si pot fi clasificate dupa mai multe criterii, cum sunt:

a) Perioada pentru care suntfolosite, respectiv termen lung, mediu si scurt. Cla¬sificarea a¬rata diferitele necesitati de finantare a activitatii economice, sur¬sele si metodele de finantare.

Capitalurile pe termen lung (peste 5 ani) sunt necesare pentru cumpararea de terenuri si îmbu¬natatiri funciare, actiuni intangi¬bile. Astfel de capitaluri provin din diverse surse, cum ar fi apor¬tul proprietarilor, autofinantarea (din profit), împrumuturi, vânzari de actiuni si titluri.

Bancile de investitii furnizeaza capital pe termen lung, subscriind titluri, respectiv accepta emiterea de noi actiuni si obligatiuni. Ele cumpara noile titluri la preturi cu "ridicata" si le vând la preturi mai mari investitorilor individuali, fir¬melor economice, societatilor de asigurare si institutiilor de credíte.

Capitalul pe termen mediu (l-5 ani) se împrumuta pentru scule si utilaj usor cu o durata de folosire de numai câtiva ani.

Capitalul pe termen scurt (pâna la un an) se împrumuta pentru ne¬voile activitatii curente (materiale, forta de munca) sau pentru a face fata avântului sezonier al activitatiiü. Bancile comerciale obisnuite, filialele de finantare si ipoteci si credit comercial, reprezinta prin¬cipalele surse ale capitalului pe termen scurt.

Ansamblul surselor de finantare stabile de care dispune o întreprindere, pe o perioada de cel putin un an, constituie capitalul permanent, care trebuie sa finanteze valorile imobilizate, precum si fondul de rulment.

b) Dinpunct de vedere al dreptului de proprietate. se disting capitalul propriu si capita¬1u1 împrumutat. Între capitalul propriu si cel împrumutat trebuie sa existe o proportie care sa asigure independenta financiara, res¬pectiv:

Capitalul propriu e Capitalul strain (împrumutat).

c) Din punct de vedere alcomponentei materiale, ca¬pitalul firmei se structureaza în ca¬pital fix (active imobilizate) si ca¬pital circulant (active circulante).

Totalitatea capitalurilor care se constituie prin aportul pro¬prietarilor, prin autofinantare si din alte surse fmanciare proprii re¬prezinta capitalul propriu. Capitalul propriu este definit ca reprezentând dreptul actionarilor (interesul rezidual) în activele întreprinderii dupa deducerea tuturor datoriilor acestuia.

Elementele componente ale ca¬pitalului propriu sunt:

- capitalul individual sau social;

- primele legate de capital;

- diferentele din reevaluare;

- rezervele întreprinderii;

- rezultatul reportat din exercitiile financiare precedente;

- rezultatul exercitiului curent;

- subventii pentru investitii;

- fondurile proprii;

- provizivanele reglementate.