Gestiunea Riscurilor Financiare

Tema 1: „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”

1. Determinarea riscurilor bancare şi identificarea lui.

2. Clasificarea riscurilor bancare.

3. Etapele gestiunii globale a riscurilor bancare.

1. Determinarea riscurilor bancare şi identificarea lor

În teoria economică modernă se evidenţiază câteva noţiuni interdependente:

• certitudinea – reprezintă situaţia în care sunt cunoscute în prealabil toate circumstanţele;

• incertitudinea – situaţia în care nu se cunoaşte cu precizie viitorul. Poate fi incertitudine din lipsa informaţiei şi incertitudine având la bază un suport informaţional numit risc. Riscul la rândul său poate fi bazat pe informaţii obiective şi/sau subiective.

Fig. 1.1.1. – Clasificarea incertitudinii

Procesul societăţii contemporane a fost posibil datorită asumării unor riscuri. În special, nu ar fi fost posibilă creşterea economiei dacă certitudinea prima în faţa riscului şi incertitudinii. De aceea, economiile libere contemporane utilizează într-o măsură mai mare modele cu condiţii de risc şi incertitudine decât economiile centralizate.

Astfel, din cele mai vechi timpuri, problematica riscurilor şi incertitudinii a preocupat atât lumea specialiştilor, cât şi lumea practicienilor şi a oamenilor de rând.

În domeniul bancar, importanţa problemei de gestiune a riscurilor bancare a sporit considerabil la începutul anilor ’80. În această perioadă, datorită variaţiilor mari ale ratei dobânzii, generate de accentuarea procesului inflaţionist şi criza energetică, datorită fluctuaţiilor semnificative ale cursurilor valutare după abrogarea sistemului de la Bretton Woods şi, nu în ultimul rând, datorită intensificării concurenţei pe piaţa serviciilor financiare, instabilitatea devine o trăsătură a mediului în care operează instituţiile financiare. în noua situaţie, a sporit vulnerabilitatea băncilor şi a crescut numărul falimentelor bancare.

Premisele acestor modificări, au fost rapid conştientizate de specialişti, situaţie exemplificată prin Legea despre Supravegherea bancară şi creditarea internaţională, adoptată de către Congresul SUA în 1983, sau Acordul de la Basel din 1988 despre standardele internaţionale ale capitalului bancar.

În prezent, în Uniunea Europeană există "directive bancare" având ca scop armonizarea legislaţiei şi stabilirea de reguli unitare, inclusiv în privinţa definirii riscului bancar, expunerii la risc şi a sistemelor de acoperire a depozitelor bancare. Se cere menţionat, în special, un document publicat în septembrie 1997 sub titlul "Principii de bază pentru supravegherea bancară efectivă", în care se definesc şi se analizează opt categorii de riscuri bancare: riscul de credit, riscul de ţară şi de transfer, riscul de piaţă, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul operaţional, riscul legislativ şi riscul de reputaţie. În 1999, Comitetul de la Basel a elaborat încă un document, cu titlul "Administrarea riscului în activitatea bancară electronică şi cu monedă electronică". Pe fundalul acestei dinamici a devenit necesară reevaluarea conceptului riscurilor bancare, care, până atunci, se rezuma aproape exclusiv la riscul de creditare.

În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităţilor, serviciilor şi produselor bancare şi această multitudine de riscuri a generat şi diferite tratări ale acestei noţiuni.

Bunăoară, acad. Costin C. Kiriţescu şi dr. Emilian M. Dobrescu, definesc noţiunea de risc ca "examinarea în termeni probabilistici a posibilităţii de obţinere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor şi probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. Poate fi natural (cutremur, inundaţie, epidemie etc.); social-politic (grevă, criză de guvern, embargo, război, stare de necesitate, schimbarea regimului politic etc.); economic (fluctuaţiile preţurilor sau fluctuaţiile valutare, neexecutarea unor obligaţii contractuale, neplata unor mărfuri livrate etc.).

Dr. Luminiţa Roxin defineşte riscul ca "probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect".

De fapt, multitudinea acestor tratări îşi are explicaţia în complexitatea fenomenului riscurilor, precum şi în punctul de vedere aplicat - teoretic sau practic, însă, ţinem să menţionăm că, majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscurilor asupra băncii:

a) impactul în sine, care cuprinde pierderile directe suportate de bancă;

b) impactul indus, cauzat de efectele asupra clientelei, comportamentului angajaţilor, partenerilor şi, nu în ultimul rând, asupra imaginii publice a băncii.

Diversitatea riscurilor bancare îi forţează pe mulţi specialişti în domeniu, în special pe practicieni, să se concentreze asupra unei clase sau unei grupe de riscuri, evitând abordarea lor general-globală.