Globalizarea

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Globalizarea.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Economie

Extras din document

. Globalizarea

Denumit, în mod uzual, globalizare, acest proces înseamna de fapt cresterea inter¬conexiunilor dintre societati, astfel încât evenimentele ce se petrec într-o anumita parte a lumii influenteaza într-o tot mai mare masura oameni si societati situate la mare distanta, într-o alta parte a lumii. O lume globalizata este una în care evenimentele politice, economice, culturale si sociale devin din ce în ce mai interconectate, precum si una în care aceste evenimente au un impact mai puternic. Cu alte cuvinte, societatile si comunitatile umane sunt afectate într-o maniera tot mai extinsa si, totodata, tot mai profunda de evenimentele ce se produc în alte societati si comunitati si care în mod conventional pot fi împartite în trei tipuri: sociale, economice si politice. Parasim progresiv o lume în care economiile nationale erau relativ izolate între ele prin bariere ridicate în calea fluxurilor comerciale si investitionale transfrontaliere, prin distante fizice, diferente de fus orar si de limba, prin reglementari guvernamentale, sisteme culturale si medii de afaceri diferite, pentru a ne îndrepta spre o lume în care economiile nationale fuzioneaza într-un imens sistem economic interdependent.

În fiecare caz, lumea de azi pare "a se comprima", oamenii putând simti si experimenta în mod direct acest lucru. In acest sens exista numeroase exemple: sistemul World Wide Web, reteaua de posta electronica, comunicatiile planetare prin televiziune, cotidienele cu circulatie mondiala; miscarile sociale internationale precum Amnesty sau Greenpeace; francizele globale, de genul McDonald's, Coca Cola si Pizza Hut, dar si problemele si riscurile globale precum poluarea mediului, SIDA etc.

Globalizarea nu poate fi considerata ca reprezentând un fenomen complet nou în istoria lumii, ea având anumite antecedente istorice, numerosi specialisti argumentând ca ea nu este altceva decât o noua denumire pentru un fenomen mai vechi.

Determinarea unui moment specific al declansarii procesului de globalizare este un demers hazardat. Cercetatorii domeniului au datat în mod diferit începuturile procesului de globalizare, pornind fie de la zorii civilizatiei umane (vezi Gamble C., „Timewalkers: The Prehistory of Global Colonization”, Ed. Sutton, Londra, 1994), de la debutul erei moderne (Modelski G. „Principles of World Politics”, Ed. Free Press, New York, 1988), de la jumatatea secolului al XlX-lea (Robertson R., „Globalization: Social Theory and Global Culture”, Ed. Sage, Londra, 1992), fie de la sfârsitul anilor '50 (Rosenau J.N., „Turbulence in World Politics, Ed. Princeton University Press, Princeton, 1990), sau chiar aducându-le pâna în prima parte a anilor '70 (Harvey D. „The Condition of Postmodernity”, Ed. Blackwell, Oxford, 1989). Totusi, daca întelegem faptul ca globalizarea reprezinta mai curând o crestere a interdependentelor si suprateritorialitatii - asa cum, mai explicit sau mai putin explicit, s-a prezentat pâna acum - atunci se pare ca o plauzibila cronologie a globalizarii ar reprezenta-o combinatia între toate aceste pozitii.

Totusi, semne incipiente ale globalizarii au aparut cu câteva sute de ani în urma, desi cu o extensie mai redusa si într-un ritm mult mai scazut:

- comunicatiile telegrafice au început în anii '40 ai secolului al XIX-lea; unele dintre miscarile sociale globale (feminismul) si organismele regulatorii (cum a fost Uniunea Postala Universala) au aparut spre sfârsitul secolului al XIX-lea; programele radio intercontinentale pe unde scurte s-au înmultit în anii '20 ai secolului XX;

- întâlnirile interguvernamentale pe tema poluarii transfrontaliere s-au tinut pentru prima oara la debutul anilor '30 ai aceluiasi secol. Pe de alta parte, este de remarcat ca globalizarea nu s-a afirmat în mod continuu, comprehensiv, intens si cu o frecventa într-o rapida crestere în viata unei mari parti a populatiei lumii decât în jurul anilor '60. Analiza tabelului reliefeaza ca privind dezvoltarea procesului de globalizare, majoritatea ilustrarilor pe care le cuprinde, sunt legate de cea de-a doua jumatate a secolului XX, si nu înainte;

- convorbirile telefonice directe la scara mondiala nu erau posibile înainte de anii '60, spre exemplu;

- sau, numai începând cu deceniul 7 al secolului trecut s-au putut declansa acele evolutii care explica cum s-a ajuns ca în anii '90 sa existe în lume circa 830 de milioane de televizoare, 40.000 de corporatii transnationale, câteva mii de sateliti operationali, 15.000 de asociatii cetatenesti transnationale, tranzactii zilnice pe pietele valutare de aproximativ 1,5 miliarde dolari SUA, peste un miliard de pasageri transportati anual de multitudinea de companii aeriene, diferitele probleme ecologice globale si, în fine, metaforele asociate conceptului de sat global.

Putem spune deci, ca globalizarea "pe deplin declansata" - ca proces cu o astfel de amploare încât ne impune efectuarea unor ajustari fundamentale ale modului în care întelegem lumea careia îi apartinem - este o evolutie cu adevarat noua. Si nu sunt semne ca tendintele vor fi altele în deceniile ce vin. Din contra.

Fisiere in arhiva (1):

  • Globalizarea.doc

Alte informatii

I. Globalizarea