Globalizarea Economiei

CAP 1. – CONCEPTUL DE GLOBALIZARE ÎN DEZBATERILE

INTERNAŢIONALE CONTEMPORANE. CONFRUNTĂRI DE IDEI

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre globalizare, opiniile fiind atât pro, cât şi

contra. Dar ce este de fapt globalizarea? Este un concept, o stare de fapt sau o realitate? Este

un fenomen nou generat de viteza cu care se propagă noua tehnologie şi informaţia, sau o

continuitate firească a unui proces ce a apărut şi s-a dezvoltat cu mult timp în urmă? Sunt doar

câteva din întrebările pe care ni le punem şi la care încercăm să găsim un răspuns.

Un răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” regăsim la Friedman, un susţinător

înfocat al globalizării, care afirmă că „globlizarea nu este o simplă tendinţă sau o fantezie, ci

este, mai degrabă, un sistem internaţional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului

Războiului Rece şi, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi şi propria ei logică, de

natură să influenţeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica şi

economia fiecărei ţări de pe glob.”1

Globalizarea reprezintă renunţarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitată a

tehnologiei, circulaţia neîngrădită a informaţiei, uniformizarea economiei, libera circulaţie a

capitalului şi a persoanei, dar nu în ultimul rând alinierea politică în perspectiva unei

guvernări globale.

În literatura economică s-a avansat ideea că odată cu căderea Zidului Berlinului în anul

1989 am intrat în cea de-a doua eră a globalizării, prima eră datând încă de la mijlocul

secolului al 19-lea şi fiind întreruptă de Primul Război Mondial. Perioada de „pauză” dintre

cele două ere ale globalizării a ajuns la final odată cu încheierea Războiului Rece.

Aşadar, anul 1989 reprezintă un nou început al globalizării, o globalizare conştientă şi

ireversibilă prin care relaţiile sociale şi economice devin lipsite de distanţe şi graniţe. Nu ştiu

dacă este o coincidenţă sau „aşa a fost scris” ca acest an să fie unul de răscruce pentru multe

naţiuni. Este anul în care fosta Uniune Sovietică s-a destrămat, zidul a fost „eliminat”, este

primul an al democraţiei din ţara noastră, dar este şi anul în care SUA îşi „afişează”

supremaţia.

Creşterea semnificativă a fluxurilor internaţionale de capital, în ultimii ani, este o

trăsătură a globalizării. Începând cu jumătatea anilor ’80 s-a manifestat o intensificare a

fluxurilor internaţionale de capital şi un grad tot mai ridicat de integrare a pieţelor financiare

internaţionale. Astfel, a crescut volumul investiţiilor, în special a investiţiilor străine directe,

ceea ce sporeşte importanţa producţiei internaţionale în economia mondială.

1 T. Friedman – Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea, Ed. Economică, Bucureşti, 2000

4

Marile corporaţii au invadat planeta, iar fluxurile financiare internaţionale instantanee

fac ca economia mondială să nu mai poată fi îngrădită înăuntrul graniţelor unui stat. Fluxul

liber de informaţii a dus la îmbunătăţirea comunicaţiilor şi la scăderea costurilor pentru

transport, astfel încât globalizarea oferă comunităţilor şi persoanelor din zone îndepărtate, mai

puţin dezvoltate, numeroase oportunităţi şi opţiuni. Aşadar, integrarea în economia globală

implică slăbirea autorităţii naţionale, sau mai bine spus a statului naţiune, deoarece actorii

independenţi de stat au nevoie de spaţiu independent pentru mişcare.

Procesul de globalizare depinde, în primul rând, de interdependenţa economică şi

culturală şi mai puţin de dominarea economică şi culturală, depinde de diversificare mai mult

decât de unificare şi integrare, depinde de descentralizare, de participarea mult mai profundă

decât de centralizare şi de mobilizare.2

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că „globalizarea implică şi apariţia

diferenţelor”, după cum susţine R. Koolhaas. Venind în completarea acestei afirmaţii, în ceea

ce priveşte sistemul economic internaţional, Michael Manley afirmă că „fiecare trebuie să ne

găsim locuşorul în economia globală şi să tragem de noi în sus [ ]”.

În această nouă eră a globalizării avem de-a face cu o realitate de necontestat, şi

anume: o ordine economică internaţională nedreaptă ce trebuie înlăturată. Astfel, ţările lumii a

treia nu au posibilitatea să concureze cu ţările care deţin monopolul asupra celor mai avansate

tehnologii şi resurse financiare nelimitate care au pus stăpânire deja pe majoritatea pieţelor.

Ele vor fi reduse treptat la simple zone producătoare de materie primă şi mărfuri competitive

din punctul de vedere al preţului, deţinând cea mai slab plătită mână de lucru.

În ceea ce priveşte dezvoltarea demografică şi tehnologică, istoricul Paul Kennedy

susţine că „planeta este tăiată astăzi de o uriaşă linie despărţitoare [ ]. De o parte a ei se află

societăţile tinere care se înmulţesc rapid, lipsite de resurse, subdezvoltate şi subeducate, iar de

cealaltă parte sunt populaţiile bogate dar bătrâne, cu inventivitate tehnologică, dar muribunde

din punct de vedere demografic.”